Timp de zece zile, „spartanii” de la USR au ţinut ocupată toată agenda mass-media şi s-au prezentat electoratului în toată splendoarea lor. Fie prin măsurile dure pe care ar fi dorit să le implementeze împotriva populaţiei „neascultătoare”, fie prin propunerile controversate pe care le-au făcut pentru diverse ministere şi care au reuşit să stârnească doar multe zâmbete şi ironii la adresa „partidului de profesionişti”, aşa cum le place USR-iştilor să se autointituleze. 

Guvernul Cioloş nu a reuşit să obţină numărul necesar de voturi pentru a fi învestit de către Parlament, reuşind să obţină doar 88 de voturi „pentru” din cele 234 de voturi. Şi a devenit astfel cel de-al doilea guvern respins de către Parlament, primul fiind cabinetul propus de către Lucian Croitoru în campania prezidenţială din anul 2009, acesta fiind respins cu 189 de voturi „pentru” din cele 236 câte erau necesare.

Dacă în cele opt luni de zile pe care le-au petrecut la guvernare, alături de partenerii de la PNL şi UDMR, USR-iştii au reuşit de foarte multe ori să se impună în comunicarea publică drept vioara întâi a guvernării, prin votul de blam primit în Parlament, formaţiunea condusă de Dacian Cioloş a devenit un partid  izolat complet pe scena politică. Spre maxima bucurie a liberalilor care, într-o eventuală negociere pentru refacerea coaliţiei, vor putea să impună muzica şi ritmul guvernării.

Joaca USR-iştilor de-a guvernarea nu a fost, însă, doar un prilej de a se expune şi a se vulnerabiliza în faţa electoratului, ci şi pretextul perfect folosit de USR-iştii pentru a-şi regla conturile în interiorul partidului, cele două tabere conduse de Dacian Cioloş şi Dan Barna căutând să se faulteze reciproc cât mai tare.

Primul care a încasat o lovitură dură din partea echipei Barna a fost Dacian Cioloş, acesta fiind înregistrat când le spunea colegilor de partid că nu va face parte din viitorul executiv, deşi el era chiar propunerea de prim-ministru. O înregistrare din care rezultă că Dacian Cioloş este  un şef de partid complet rupt de realitate, care nu struneşte partidul şi este incapabil să înţeleagă şi să asimilieze rolul cu care membrii USR l-au investit în urma congresului desfăşurat la începutul lunii octombrie.

Replica lui Dacian Cioloş la această umilinţă a fost una pe măsură. Astfel că, fostul său rival la conducerea partidului a fost nominalizat pentru postul de ministru de Externe în executivul pe care USR l-a prezentat în Parlament. „Vulpe” vicleană şi unsă cu toate alifiile în tot ceea ce înseamnă diplomaţie şi relaţii externe, Cioloş a mizat pe  lipsa totală de pregătire pe care Dan Barna o are în acest domeniu extrem de complex. Şi l-a susţinut pentru o poziţie din care Barna s-a vulnerabilizat cu o uşurinţă foarte mare pentru un fost candidat la prezidenţiale.

„Oportunitatea pe care noi o avem ca ţară vine în contextul în care SUA şi-au luat mâna în mod formal de pe toate zonele din Estul Europei, mutându-şi priorităţile în zona Pacifică” – este declaraţia prin care Dan Barna a reuşit să şocheze parlamentarii care l-au audiat în comisiile de politică externă, chiar în contextul vizitei pe care Secretarul american al Apărării, Lloyd J. Austin, o face în aceste zile în România.

O declaraţie nefericită care a fost taxată extrem de dur de fostul consilier prezidenţial, Cristian Diaconescu, actualul lider al PMP, care a punctat faptul că „Dan Barna transmite semnale foarte grave partenerilor noştri strategici, tocmai pentru că sunt informaţii complet false, aruncate în spaţiul public. Este un limbaj atipic pentru un candidat la funcţia de ministru de Externe, care nu are rigoarea unui diplomat şi nu exprimă poziţia oficială a României”.

Dacă Cioloş a căutat să-i reteze lui Barna orice şansă de a mai fi candidat la prezidenţiale, acesta şi-a atins obiectivul cu mare succes. Pentru că prin această declaraţie belicoasă făcută la adresa SUA, Barna a intrat, alături de Călin Popescu Tăriceanu şi Crin Antonescu, în galeria liderilor care s-au războit cu SUA, apoi au vrut să candideze la alegerile prezidenţiale. Un ţel pe care ambii lideri l-au ratat, iar ulterior au fost scoşi cu totul din viaţa politică.

România este o ţară aflată într-o criză profundă. Cele zece zile în care USR-iştii s-au jucat de-a guvernarea, deşi Dacian Cioloş putea să îşi depună mandatul de premier imediat după ce a constatat că nu a reuşit să strângă o majoritate favorabilă pentru învestirea guvernului, au fost de-a dreptul inoportune şi au contribuit şi mai mult la accentuarea situaţiei dezastruoase pe care o traversăm. Iar în loc să dea dovadă de responsabilitate, USR-iştii au preferat să profite de cele zece zile să se faulteze între ei şi să-şi plătească poliţe în lupta internă pentru putere. O decizie care s-ar putea dovedi fatală pentru USR la următoarele runde de alegeri.