Jihadi Ghiţă trece strada o bătrânică

Pe domnul Bogdan Diaconu bănuiesc că nu-l ştiţi. Dacă îl ştiţi, înseamnă că vă uitaţi mult la televizor, la ore din cele mai nepotrivite. Pe scurt, domnul Diaconu este un deputat de Berceni care mănâncă, nu înţeleg de ce, unguri pe pâine. La bază, domnia sa a intrat în Parlament din partea PSD. Nu mi-e foarte clar cum ajuns naţionalistul de serviciu, fără anvergura lui Vadim Tudor, dar având din plin ridicolul acestuia.

Domnul Diaconu a definitivat această imagine sâmbătă, când a hotărât să spulbere orice îndoială şi a vorbit naţiei. A devenit astfel o certitudine că fauna politică din România este completă. Căci, după eşecul principiilor, al partidelor, al Parlamentului, al guvernelor şi în general a tot ceea ce ideile puteau construi în această ţară, domnul Diaconu ne propune ca soluţie politică renunţarea la stat. Şi întoarcerea pe undeva la mijloc de ev mediu.

Domnul Diaconu a anunţat nici mai mult şi nici mai puţin înfiinţarea unei grupări de bărbaţi în uniformă. „Dacă statul român nu ne apără, ne vom apăra singuri" şi vor „veghea ca cei sărmani să nu fie victimele interlopilor". Patrula Vlad Ţepeş, după cum se numeşte organizaţia, va trebui să facă lucruri pe care românii nu le mai fac aşa de capul lor.

„Pe aceşti tineri îi veţi vedea peste tot, îi veţi vedea unde este nevoie de ei, de ajutor. Nu vor avea arme, poate vor avea lopeţi să ajute la deszăpezire sau poate vor avea găleţi să ajute la inundaţii sau poate pur şi simplu vor ajuta o bătrână să traverseze strada"

Domnul Diaconu are credinţa că muşchiul poate înlocui creierul, că organizarea în cete poate fi mai bună decât statul şi instituţiile sale şi că musai e nevoie de nişte bărbaţi destoinici care să ne apere, nu se ştie exact de ce anume. E ceva mai mult decât pre-militara lui Nilă din Moromeţii. Dar cum în discuţia noastră cu domnul Diaconu, nu vom putea să-i dăm două palme ca Moromete lui Nilă, măcar să-i spunem câteva lucruri:

Partidele politice sunt datoare să găsească soluţiile nuanţate, complicate, care să dea răspunsuri viabile la problemele societăţii. Un partid trebuie să dea soluţia ca un sistem statal să meargă mai bine. Să-l pună la îndoială şi să dea soluţia.

Iar domnul Diaconu nici măcar nu are curaj să-şi asume cam tot ceea ce vrea să facă. E de ajuns să intri pe pagina de Facebook a „Patrulei” să te lămureşti cum stă treaba.

Un anunţ, aşa cum este primul de pe pagina de Facebook a Patrulei, te pune serios pe gânduri. Astfel, partidul domnului Diaconu cheamă foarte clar oamenii la o manifestaţie în faţa unei judecătorii pentru a face presiuni asupra magistraţilor în favoarea unei soluţii. Nu ştiu cine are dreptate în cazul respectiv. Dar ştiu clar că România a construit în ultimii ani instituţii care funcţionează. Ştiu că avem posibilitate, metodele şi experienţele de a opri abuzuri majore. Atacul deşănţat cu oameni în stradă asupra judecătorilor este de rău augur.

„Când justiţia si autorităţile nu fac dreptate, să meargă patrula la faţa locului” este o altă zicere a Patrulei. Cine şi cum stabileşte modul în care se aplică legea? Devine justiţia un act popular în viziunea acestor oameni? Şi cum vor fi aplicate pedepsele? Şi ce-o să faceţi dacă vă critic? Veniţi să mă puneţi la punct? Genul acesta de mesaje nu numai că sunt periculoase, dar cred că sunt de natură penală.

Iar dacă aveţi preocupări legate de mediu, de injustiţie socială, aşa cum spuneţi, cred că puteţi face o fundaţie, nu o patrulă. E firescul lucrurilor într-o societate europeană. Dialogul, iar nu muşchiul este prioritatea unui partid sănătos la cap.

Dar dacă niciuna dintre aceste spuse nu vă convinge, vă aduc aminte că ţara asta are o traumă pe suflet. Venită tot din partea unora care au strigat patriotismul, s-au îmbrăcat în uniforme şi apoi au distrus tot ce le-a stat împotriva. După experienţa lor, nimic care să ne aducă măcar aminte de ei nu este acceptabil în această ţară.

Două vorbe şi despre Daniel Ghiţă, campionul de K1, de fapt personajul cunoscut în povestea noastră. Spre deosebire de şeful său de partid, domnul Ghiţă este apreciat de români şi cred că are o mai mare capacitate de a trage lângă el oameni care să creadă în această poveste tristă.

Nu ştiu de ce a intrat în politică. Nu ştiu cum îşi vede viitorul şi de ce prima sa iniţiativă civică majoră trebuie să fie o ameninţare. Dar vreau să-i spun că România nu e un ring. Nicicum iniţiativele pompieristice nu o să poată înlocui funcţionarea instituţiilor. Oricâtă lume ai aduna sub steag, nu o să poată compensa ceea ce poate face un sistem funcţional.

Niciun ungur fugărit nu va iubi România şi niciun sărac căruia i se va da permanent pomană nu va şti să muncească. Şi nimeni nu poate deszăpezi o ţară, dacă lumea nu învaţă că trebuie să iasă fiecare în faţa casei sale. Şi, sincer, nu avem atâtea patrule, câte bătrâne trebuie să treacă strada. Mai bine îi învăţăm pe şoferi să meargă mai încet. 

Bătând tare în tingirea patriotismului, acţiunile iniţiate de domnii Diaconu şi Ghiţă nu fac decât să construiască aici un radicalism inutil şi închistat. Nu oferă nimic durabil pentru anii următori. Dar măcar ştim că o să râdem.