„Je suis Drulă!“
0
În urmă cu 6 ani, un sângeros atac terorist îndreptat împotriva peniţei celor de la „Charlie Hebdo“ a generat instant o copleşitoare emoţie şi solidaritate cu victimele atacului, făcând din „Je suis Charlie“ o declaraţie-manifest împotriva unor astfel de acte revanşarde, străine de logică, de responsabilitate şi umanitate.
Astăzi, în România, în normalitatea noastră cu platfus, gestul normal de guvernanţă al unui ministru, un gest pe gustul a milioane de români ale căror speranţe au fost batjocorite timp de 30 de ani de politicienii zilei, este apreciat ca un act de bravadă şi este salutat admirativ. Iar pe mulţi i-ar putea face să exclame „Je suis Drulă!“, ca un semn de empatie cu un om care, dincolo de jurământul cu mâna pe Biblie, pare că este disponibil cu adevărat să facă ceva bun pentru România.
În manualele actuale de terorism, „spontanii“ de la Metrorex au scris o pagină inedită prin care au revoluţionat tehnica răpirilor de ostateci. Ei au patentat un procedeu ingenios prin diabolicitatea sa în care s-au autoexilat precum nişte şobolani, în bezna tunelului de metrou, pentru a răpi liniştea şi aşa destul de tulbure a unei capitale europene. Gestul lor care a aruncat în haos un oraş de peste 2 milioane de locuitori s-a soldat cu luarea de „ostatici“ oameni nevinovaţi care au mers la metrou cu un firesc al civilizaţiei şi s-au întors de acolo cu un firesc al şicanei cotidiene. În acelaşi timp, „necăjiţii“ zilei au reuşit prin gestul lor, aflat la ani lumină depărtare de Constelaţia Logica, să oripileze o ţară întreagă, chiar dacă români de pretutindeni nu au avut nici cea mai mică tangenţă cu metroul şi criza lui din fierea adâncurilor. În exerciţiul de terorism urban din Vinerea verde, „metroiştii“ au marcat o abisală implozie de imagine. Solidari în „Unirea“ lor... accidentală, cinstită cu o manea sindicalistă cât să moară duşmanii din Minister, sute de angajaţi, mai mult sau mai puţin umani în bucuria lor de a genera ură, au încercat, şi pentru câteva ore chiar au reuşit, o mică lovitură de tunel. Dacă protestatarii ar fi purtat mască, am fi suspectat poate că unele dintre ele ar fi fost impregnate cu cloroform sau cu prenadez, dar entuziasmul răului abominabil a developat instant marea lor satisfacţie de a uza de arma din dotare, în fapt un bun al statului român şi nu al Alteţei S(indic)ale Ion Rădoi, pentru a-şi regla conturile cu Autoritatea şi a-şi întinde tatuajul de pe braţ. Şi astfel, răul de astăzi a devenit un reper de bravadă.
Articolul de faţă nu este despre cauzele care au generat această pană metropolitană. Este despre cât de mult însemnăm noi, unii în faţa altora, în ochii celorlalţi de lângă noi. Iresponsabilitatea nu scuză, nu este o cauză, ci mai degrabă, în acest caz, este o vină cronică. Şi asta deoarece, în România, toate se întâmplă pentru că ...nu se întâmplă nimic! Niciun ministru al Transporturilor nu şi-a făcut un sepuku politic. A tăiat kilometri de panglică pentru metri de autostradă, în loc să fie invers, şi s-a retras din funcţie remaniat spre a fi păstrat în rezerva de cadre a partidului pentru următoarea guvernare. Aţi auzit vreun ministru al Transporturilor recitând „Am fost un dobitoc“, de Tudor Postelnicu? Nu, încă nu. Au dat cu manşeta peste nas şi şi-au văzut de drum, de talk-show, sau de business. Toţi au avut proiecte, toţi s-au împotmolit în legislaţie, în fonduri...lipsă şi în argumente. Au avut un nod de cravată regulamentar, au privit fix în cameră şi, pur şi simplu, ne-au bifat. Un altfel de ciuruit. Asta şi pentru că noi toţi suntem o ţară de descurcăreţi şi poate asta este explicaţia că o ducem aşa de rău. Iar ei? Şi ei, la rândul lor, nişte răpitori. Ne-au luat ostatici visurile, ani din viaţă şi cota de senin la care, omeneşte vorbind, aveam tot dreptul.
Fostul ministru al Transporturilor, Lucian Bode, acum şef peste structurile de Interne, ne-a asigurat că nu a fost luat prin surprindere de gestul sindicaliştilor, având el ceva semnale pe surse şi, de asemenea, că singura soluţie în astfel de cazuri este dialogul. Am văzut, de curând, cu toţii, că el are în structuri buni negociatori, iar în altă ordine de idei, că raportul de control al Ministrului Transporturilor, efectuat după ce el a predat insigna MT şi cartoful fierbinte Metrorex, este un semn evident că, nonşalant şi generos din fire, i-a lăsat lui Cătălin Drulă o bună oportunitate de afirmare. El a construit comunicări, a turnat dialoguri şi, sătul de atâtea lucruri bune câte a făcut la Transporturi, a ajuns prin redistribuire la Interne pentru a pava şi pe acolo cu bune intenţii. E doar un exemplu de om politic bun la toate, dar în afara acestei consideraţii, lipsa de reacţie a statului este îngrijorătoare. Statul, nu mă întrebaţi cum arată şi la ce etaj locuieşte statul, trebuie să se dezmeticească după upercutul ăsta. Faptul că un ministru a luat atitudine şi alţi colegi de guvern s-au întrebat mai întâi de toate cum ar fi corect din punct de vedere politic să reacţioneze, pare să fie un semn că se va întâmpla ceva. Preferabil, ceva bun să bage minţi în cap şi în acelaşi timp descurajant pentru alte tentative de acces în istoria modernă direct de pe covorul roşu. Pentru că avem şi noi „capitolini“ care au intrat cu târnăcoapele prin vieţile noastre.
Micul terorism cotidian schimbă radical percepţia răpitor – ostatic. Primul se reinventează şi se izolează de problemele celuilalt, deşi la nivel declarativ şi prin jurământ s-a angajat să i le rezolve, iar cel de-al doilea, deşi este un liber (credul), sfârşeşte fiecare zi într-o chingă care-i sufocă orizontul şi-l face prizonier cu o mulţime de grade de captivitate. Este o mostră autentică de stat virusat nu doar de un agent patogen la modă de mai bine de un an de zile, ci de o pandemică indiferenţă, cu tulpini de jocuri politice şi interese, cu oameni mici şi ignoranţi, ajunşi în funcţii cheie. Mineriadele statului împotriva statului sunt deja patentate. La mijloc, între răngi, bastoane de cauciuc şi batjocură, suntem noi, cei de bună-credinţă. Dar, cum spuneam, pentru mulţi, „Je suis Drulă!“ poate fi un semn că normalitatea va fi repusă pe şine în curând şi nu se va mai împiedica de şobolani.
Se încarcă comentariile...
