„Jandarmeria apără hoţia”! Şeful jandarmilor din Topoloveni s-a ales cu dosar penal

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Este greu să înţelegi vremurile în care trăim şi legislaţia ţării! Evenimentele din 10 august şi argumentele procurorilor care anchetează cazul puteau fi lecţie pentru toţi jandarmii din ţară. Jandarmeria din Topoloveni n-a învăţat nimic, motiv pentru care va răspunde în instanţă pentru faptele penale comise. Se pare că aceasta e singura cale de a debloca minţile unor funcţionari cu virusul comunismului în sânge.

Ce s-a întâmplat la Topoloveni

Deşi considerat fief-ul roşu al PSD, 10-15  cetăţeni au dorit să maifesteze în mod paşnic împotriva prezenţei lui Dragnea la Topoloveni. Conform art. 39 din Constituţie:

ARTICOLUL 39
Mitingurile, demonstraţiile, procesiunile sau orice alte întruniri sunt libere şi se pot organiza şi desfăşura numai în mod paşnic, fără nici un fel de arme.

Erau puţini cetăţeni, în comparaţie cu alte mitinguri din Bucureşti sau alte oraşe din ţară,  civilizaţi, neviolenti, care doreau să-şi strige păsurile şi nemulţumirile. Aşa cum se întâmplă în toată lumea civilizată.

Ce-au înţeles jandarmii din Topoloveni?

"Astăzi, în timpul desfăşurării unei (sic!) eveniment organizat de primăria oraşului Topoloveni la Casa de Cultură, 10 persoane au organizat în apropiere o adunare publică nedeclarată, conform legii 60/1991 privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice, motiv pentru care au fost conduse la sediul poliţiei pentru stabilirea identităţii şu luarea măsurilor legale. Persoanele vor fi sancţionate contravenţional pentru participarea la o adunare publică nedeclarată şi refuzul părăsirii zonei la solicitarea jandarmilor".

Chestia cu „adunarea publică nedeclarată” se flutură mereu de către jandarmerie atunci când nu mai are argumente şi denotă şi o lipsă de claritate a legislaţiei. Dacă oamenii se adună spontan, pentru a participa la un eveniment despre care s-a aflat de puţin timp, nu este vorba de „adunare publică nedeclarată”. Că nu scrie în Constituţie nimic despre o atare condiţionare. Protestul este un drept constituţional şi nu are nevoie de autorizare prealabilă, atâta timp cât nu afectează activitatea obişnuită a zonei.

Stabilirea identităţii se face la faţa locului, pe stradă, nu trebuie urcaţi cetăţenii în dube, duşi la poliţie şi lipsiţi de libertate câteva ore. La fel amendarea, dacă este cazul.

Părăsirea zonei se ordonă de către comandantul dispozitivului de jandarmi, din motive temeinice, atunci când se constată un pericol potenţial imediat pentru cetăţeni, sau deja  se întâmple nişte lucruri care ar pune şi mai rău în pericol oamenii din jur. De tipul evenimentelor legate de protestele vestelor galbene din Franţa. Nu existau astfel de pericole generate de 10 oameni în mijlocul oraşului Topoloveni.

La ce consecinţe juridice vor avea de răspuns jandarmii din Topoloveni
 

Deja au fost depuse plângeri penale şi vor continua să fie depuse în zilele următoare. Faptele jandarmilor se încadrează foarte bine la „purtare abuzivă, lipsire de libertate şi rele tratamente” aplicate unor persoane care nu făceau ceva ilegal.

Iată o parte dintre concluziile procurorilor militari privitoare la mitingul din 10 august:

Jandarmii au produs „vătămarea drepturilor legitime ale majorităţii protestatarilor privind libertatea de exprimare şi libertatea de întrunire prevăzute de Constituţia României, Legea nr. 60/1991 privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice şi Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi cu consecinţa exercitării unor acte de violenţă nejustificate de situaţia operativă şi de nevoile reale de imobilizare a persoanelor turbulenţe”.

La Topoloveni n-au existat acte de violenţă şi nevoia de imobilizare a persoanelor turbulente. Cu atât mai mult ancheta şi procesul şefilor Jandarmeriei din Topoloveni se vor derula cu celeritate. În cel mai bun caz, îşi vor pierde funcţiile, dar pot primi amenzi penale şi chiar închisoare, cu suspendare sau executare.

Morala

Unde-i nu-i cap şi asculţi de căpetenia politică a momentului, dai de belele, anchete penale şi procese. Nu ştiu de ce funcţionarii în general, şefii jandarmilor în particular, nu învaţă din păţaniile colegilor lor şi acţionează orbeşte cum le dictează partidul aflat la putere. Aviz si Jandarmeriei din Târgovişte!

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite