Ivaşcu, despre anularea celor 2.000 de proiecte pentru Centenar: Cineva încerca să finanţeze nevoi locale. Îşi făceau mici proiecte pe banii Centenarului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ministrul Culturii George Ivaşcu a anulat cele 2.000 de proiecte pentru Centenar. Foto: Inquam
Ministrul Culturii George Ivaşcu a anulat cele 2.000 de proiecte pentru Centenar. Foto: Inquam

Ministrul Culturii George Ivaşcu a declarat, vineri, într-un interviu pentru o publicaţie online, că a anulat cele 2.000 de proiecte aprobate anterior de Ministerul Culturii din cauză că erau doar „nişte idei” , fără devize şi fişe tehnice, gândite pentru a „finanţa probabil nevoi locale”. Acesta a adăugat că în lipsa unor directive clare de realizare a proiectelor, „oamenii îşi făceau mici proiecte locale pe banii Centenarului”.

Actualul ministru al Culturii, George Ivaşcu, a vorbit, într-un interviu pentru DCNews, despre anularea celor 2.000 de proiecte pentru Centenar, despre care Ministerul Culturii anunţa în urmă cu doar o lună că au fost aprobate, singurul pas rămas fiind virarea banilor. Ivaşcu a precizat că lista de proiecte era, de fapt, o înşiruire de „idei”, fără „devize şi fişe tehnice” şi a explicat că oamenii care le-au propus nu se pot face însă vinovaţi, de vină fiind lipsa direcţiilor clare de prezentare a acestor proiecte.

„Problema era că erau doar idei, nu proiecte cu devize şi fişe tehnice. Cineva încerca să finanţeze probabil nevoi locale. Noi discutăm de importanţa naţională. E marea sărbătoare, nu mai multe mici. Îşi făceau mici proiecte locale pe banii Centenarului. Oamenii au fost de bună-credinţă, repet. Li s-a spus <<Domne, spuneţi ce idei aveţi>> şi ei au spus. Nu s-au dat criterii clare, fişe de analiză, un ghid, nimic. În şedinţa de astăzi s-au aprobat primele proiecte şi anume 43 pe care Ministerul Culturii le finanţează. Am deschis linia de finanţare şi se pot face până în 2020”, a declarat ministrul Culturii.

George Ivaşcu a comentat şi problema monumentelor care trebuiau construite la Alba Iulia şi Arad, explicând că, dacă la Arad problema ţine doar de un acord între părţi, lucrarea putând fi inaugurată până la 1 Decembrie 2018, la Alba Iulia constucţia pentru monument nici nu a început.

„Ar trebui să comunicăm următorul lucru: sunt două monumente. La Arad şi Alba Iulia. La Arad monumentul există fizic, el e făcut, e depozitat în custodia autorului, a fost plătit de Ministerul Culturii în 2010, iar artistul are obligaţia să îl amplaseze conform unei hotărâri judecătoreşti. De ce nu a fost amplasat? Autorităţile locale şi artistul nu au ajuns la un acord asupra amplasamentului. Am convingerea că dacă se pun cele trei părţi la masă se va realiza. Oricum, până la 1 Decembrie e fezabil”, a precizat ministrul.

Potrivit lui Ivaşcu, artistul care a câştigat concursul pentru construirea monumentului de la Alba Iulia are o viziune diferită şi „ţine la anumite aspecte de 25 de ani”. Ministerul Culturii a plătit în 2007 suma de 10 milioane de lei pentru monumentul care să aniverseze Centenarul Marii Uniri din Arad. Anul trecut, Parlamentul a aprobat şi Legea 246/2017 privind realizarea Monumentului Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918 – Alba Iulia, suma alocată fiind de aproximativ 19 milioane de lei, adică aproape patru milioane de euro. Potrivit legii, banii ar trebui utilizaţi „pentru demararea lucrărilor necesare în anul 2017 şi finalizarea acestora în anul 2018 cu încadrarea în bugetul aprobat în acest scop Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale şi Consiliului Local Alba Iulia”, însă construcţia nu a început nici până astăzi.

„În cazul Alba Iulia au trecut 25 de ani de când a câştigat acel concurs artistul. Şi eu şi domnul primar Hava avem dorinţa de a face. Dar artistul are viziunea lui şi ţine la anumite aspecte de 25 de ani. Nu se poate lua de la zero. Noi căutăm documentele prin care să putem totuşi încheia contractul cu artistul. Concursul a fost atunci câştigat de acest autor, de domnului Buculei. Nu avem cum să mai schimbăm asta”, a menţionat ministrul Culturii.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite