Iulian Fota: Lui Dragnea i s-a ridicat viza de SUA

0
Publicat:
Ultima actualizare:
CEx PSD - Liviu Dragnea / FOTO Inquam Photos / Octav Ganea / 10 dec 2018

Expertul în probleme de securitate Iulian Fota spune că în mediul înalt din Bucureşti s-ar fi aflat că lui Liviu Dragnea i s-ar fi ridicat viza pentru Statele Unite ale Americii.

Iulian Fota spune că anunţul privind mutarea ambasadei este un gest disperat al lui Liviu Dragnea de a câştiga bunăvoinţa Statelor Unite pentru campania electorală care urmează. 

"Gândiţi-vă că domnul Dragnea este într-o situaţie disperată. El nu are viză de Statele Unite. Sunt voci foarte importante, grele care spun şi poate că aici şi noi ne-am putea lămuri în zilele următoare, că domnului Liviu Dragnea i s-a ridicat viza de Statele Unite. Asta mi se pare un lucru foarte interesant. 

Mai ales că avem o antiteză între acea fotografie faimoasă în care domnul Dragnea dădea mâna cu domnul Trump şi apoi această chestiune cu ridicarea vizei de către Statele Unite. Asta îţi arată o schimbare la 180 de grade şi că gest disperat, dar disperarea a dus la costuri pentru România de câştigare a unei relaţii cu SUA pentru a contrabalansa izolarea asta internaţională în care PSD se află pe linia cu UE şi Bruxellesul, inclusiv cu Partidul Socialist. În perspectiva celor două campanii care vin a făcut gestul acesta. 

Uitaţi-vă care este miza. S-a încercat o schemă de-asta românească, ca la Teleorman. A crezut că aşa cum rezolvi lucrurile la Teleorman le rezolvi şi în politica internaţională. O să ne coste pe toţi," a spus fostul consilier prezidenţial pentru securitate naţională Iulian Fota la Digi24, scrie stiridiaspora.ro.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite