Istorii şi isterii electorale (II)

Probabil că, în absenţa fanteziilor ţaţistico-politice de precupeaţă media ale unei dudui pe numele Denise Rifai, fantezii ce au făcut mai toată săptămâna deliciul internetului, asigurându-i astfel postului Realitatea tv o negativă şi de nedorit celebritate, mai nimeni din România nu şi-ar mai fi amintit că ţara se află în plină campanie electorală.

Nimeni, în afara candidaţilor care se zbat, în apariţii fade şi cu audienţă zero, precum peştele pe uscat, să ne convingă că ar avea ceea ce se vede de la o poştă că nu au şi nici nu s-au gândit să aibă. Programe adevărate. Au numai vorbe, majoritatea calpe, împrumutate cu ghiotura din vechea limbă de lemn a activiştilor comunişti de odinioară.
Ori au „talente” şi orgolii de chivuţe înţepate, aşa cum a demonstrat-o cu asupra de măsură duetul Gabi Firea - Robert Turcescu, la emisiunea electorală de la digi 24. Aceea în care Nicuşor Dan a făcut figuraţie specială, drept pentru care s-a gândit să-şi ia revanşa ieşind zgomotos în evidenţă şi reclamând năvalnic la CNA TVR-ul că nu l-a poftit să tacă inteligent în cele două ore de zilnică plictiseală programată. Plasată prosteşte în prime-time şi pe canalul principal, cu toate că, aşa după cum spuneam şi săptămâna trecută, postul naţional mai are încă şi „teritoriale”, ba chiar şi un TVR 3. Al cărui rost nu l-am înţeles prea bine niciodată.
Din câte se pare, singurii alegători pentru care campania electorală prezintă interes sunt procurorii DNA. Cei care aproape zilnic ne înştiinţează că lista semnăturilor falsificate de susţinători e tot mai consistentă, nefiind specialitatea exclusivă a lui Marian Vanghelie, ci şi a altor candidaţi. Unii chiar din partea partidelor pretins serioase. Atât de serioase încât sunt garantate că ar fi nu numai astfel, ci chiar puternic reformate de însuşi preşedintele Klaus Iohannis.
O lege pripit adoptată a interzis absenţa oricărei publicităţi electorale stradale. Aşa că nu tu postere cu smile-uri seducătoare din care puteai afla fără probleme până şi numărul de telefon de pe cartela telefonică pre pay al candidatului. Anume cumpărată pentru campanie, urmând să fie îndată aruncată şi numărul urgent secretizat odată primăria câştigată.  Lipsesc panourile mari precum acela în care fostul candidat pNL la primăria generală a Capitalei, dl. Ludovic Orban, gardat de candidaţi la primăriile de sector, ne arăta că ştie drumul drept. Acela care l-a dus, pesemne, direct la DNA.
Lipsesc deopotrivă împărţitori de pixuri, brichete, zahăr, ulei, găleţi şi mături.
Dar cea mai dureroasă e lipsa de încredere în consecinţele reale ale votului. Căci nu s-a dovedit mai clar decât în aceste zile de somnolenţă electorală naţională ce mare e prăpastia dintre agenda cotidiană a cetăţenilor şi cea a politicienilor. Indiferenţa celor ce pe 5 iunie ar trebui să îşi consume cel mult 15 minute din viaţă spre a-şi vota aleşii spune multe, numai că printre aceste spuse se numără şi-aceea că lehamitea e atât de mare dar şi de primedioasă încât electoratul ştie şi acceptă acceptă să mai fie păcălit o dată. Drept pentru care nu mai face nici măcar efortul de a asculta minciunile livrate de candidaţi pe post de vorbe dragi.
Expert în vorbe, metafore şi poezii se exersează a fi prin adunări electorale de tot felul candidatul PNL la primăria generală a Bucureştiului, dl. Cătălin Predoiu. Care inspirat, probabil, de prezenţa alături de domnia- sa a sopranei Felicia Filip, vorbeşte asemenea unui libretist de operete, făgăduindu-le celor ce-l vor vota că va îmbrăca Bucureştiul în verdeaţă. Asta deşi un alt comiliton de-al domniei sale, pe nume Andrei Baciu, fosta tânără speranţă cu stagiu de trei ore în postura de candidat la fotoliul de ministru al Sănătăţii, era mai degrabă, dacă îmi aduc eu bine aminte, expert în dezbrăcări.
Edilii în funcţie ce îşi doresc, desigur, un nou mandat şi nu oricum, ci cu procente zdrobitoare, îngraşă porcul în ajun. Aşa cum face la Oradea „primarul meu” pe nume Ilie Bolojan. Cel ce a ordonat să fie recuperate în numai câteva zile şi nu oricum, ci în trombă, dar şi cu orice preţ, mai toate restanţele la promisiunile de termene de predare şi dare în folosinţă neonorate. Întreg oraşul e un şantier. Un nou Bumbeşti-Livezeni. Nu, valea nu răsună, în schimb se aud la capacitate maximă claxoanele. Căci circulaţia în oraş e mai gâtuită ca niciodată. Iar viaţa un coşmar şi nu o sărbătoare cum le-o promite bucureştenilor „primarul eco” Predoiu. Îţi trebuie minute bune, zeci, pentru a parcurge distanţe scurte, de 2-3 kilometri, căci nici soluţia rutelor ocolitoare nu e eficientă, constructorii, asfaltatorii, drumarii fiind peste tot. Totul fiindcă dl. primar doreşte, pesemne, unanimitate, ba şi să poată spună că, iată, şi-a respectat integral promisiunile anterioare. Factura lor şi a îndatorărilor aferente urmând să fie decontată, precum aceea a datoriilor externe ceauşiste de odinioară, de cetăţenii cărora deja li se pregătesc taxe şi impozite usturătoare.
Unde mai pui că guvernul i-a făcut primarului pe plac şi a modificat cu dedicaţie legea. Îngăduindu-i edilului-minune să mai încerce o dată să-şi vadă pofta împlinită. Aceea ce îi va permite ca, în urma unui referendum a treia oară repetat şi desfăşurat în chiar ziua alegerile, aşa cum legea nemodificată interzicea, Oradea să se unească cu vecinii şi să devină cu adevărat Oradea Mare.
În ciuda pesedeilor, fireşte, oricum lipsiţi de şanse. Care, în lipsă de altceva mai bun, se dau în stambă, justificând electoral, fireşte, plagiatul. Nu doar cel „clasic” al lui Victor Ponta, ci şi al altor lideri locali, zonali sau naţionali ai partidului pentru care furtul şi necinstea sunt parte a codului de integritate. Original şi el precum democraţia pe care-o făgăduia şi care i-a adus acum 26 de ani preşedinţia constituţională părintelui fondator şi veşnic emblematic al partidului. Ion Iliescu.