Ironie marca PSD. Filiala Cluj îi trimite lui Orban un pachet cu mâncare şi bani: Mai trimitem sarmale, şoşoni şi chiloţi dinamo, ca să treacă cu bine iarna

Ironie marca PSD. Filiala Cluj îi trimite lui Orban un pachet cu mâncare şi bani: Mai trimitem sarmale, şoşoni şi chiloţi dinamo, ca să treacă cu bine iarna

Pachetul trimis la Bucureşti de filiala PSD Cluj, condusă de controversatul Liviu Alexa

PSD Cluj i-a transmis, vineri, premierului Ludovic Orban un pachet cu un deodorant, mai multe conserve şi 100 de lei. Liderul filialei spune că a iniţiat acest demers după ce a auzit că premierul trăieşte cu doar 3.000 de lei pe lună, iar dacă va fi nevoie îi va trimite şi „sarmale sau chiloţi”.

Ştiri pe aceeaşi temă

„În această dimineaţă, prin intermediul unui curier, filiala PSD Cluj a trimis un mic pacheţel cu alimente, bani, produse cosmetice şi cărţi către domnul Ludovic Orban, premierul României, despre care am aflat cu îngrijorare că trăieşte doar cu 3000 de lei pe lună. Propunerea de întrajutorare a venit din partea domnului Marinel Bagacean, pensionar, membru vechi al PSD Cluj, care ne-a atras atenţia că nu putem sta nepăsători în faţă problemelor de viaţă ale unui om năcăjit cum e domnul Ludovic Orban care, dovedind un spirit de sacrificiu enorm, din puţinul pe care îl avea, a donat la partid în campanie şi 17.000 de lei, adică jumătate din venituri, trăind în post şi smerenie tot anul”, potrivit unui mesaj postat pe Facebook de PSD Cluj.

Liderul filialei, Liviu Alexa, spune că dacă va fi nevoie îi va trimite premierului şi „sarmale, şoşoni sau chiloţi”.

„Sperăm să îi ajungă cele trimise până când îşi va luă leafa de premier, dacă e nevoie, mai trimitem şi sarmale, şoşoni şi chiloţi dinamo, ca să treacă cu bine domnul premier această iarnă şi să facă cât mai repede bugetul”, se mai arată în mesajul postat pe Facebook.

Potrivit fotografiei publicate de PSD Cluj pe Facebook, pachetul pentru premier conţine 100 de lei, un deodorant, o carte de psihologie cu titlul „Depresia în 60 de întrebări, cum să o depăşim” şi mai multe conserve de mazăre, năut şi fasole. Totodată, pachetul conţine o conservă de peşte şi hribi.

Ludovic Orban şi-a publicat declaraţia de avere şi potrivit documentului premierul a obţinut venituri în 2018 de aproximativ 3.000 de lei pe lună.

Deputatul PNL Răzvan Prişcă a oferit o explicaţie surpinzătoare pentru viaţa austeră dusă de premierul Ludovic Orban: soţia sa e vegetariană, deci cheltuie mai puţin pe hrană. Familia Orban a trăit în ultimul an din 3.000 de lei pe lună, arată declaraţia de avere publicată de liderul PNL.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: