Lucrul cel mai uimitor este că nici din acest incident terorist occidentul nu arată că ar fi învăţat ceva. La intoleranţă s-a răspuns cu intoleranţă, iar la violenţă, cu violenţă, astfel încât chiar şi marşul solidarităţii nu va face altceva decât să accentueze diferenţele dintre orient şi occident, dintre democraţie şi nedemocraţie, dintre creştini şi musulmani; extremiştii din ambele tabere vor găsi noi argumente pentru a acţiona mai departe mânaţi de ură şi violenţă.

            L-am auzit pe preşedintele Hollande făcând apel la cetăţeni să vină la marş ca să-şi arate solidaritatea. Au fost acolo la Paris mulţi lideri mondiali, mii şi mii de persoane, pentru a se opune violenţei, terorii şi crimei.

            Cu toate acestea, o judecată atentă, raţională şi corectă arată un fapt la care nu s-au gândit organizatorii marşului: solidaritatea participanţilor este faţă de victime, faţă de rudele şi familiile victimelor; participanţii sunt solidari împotriva violenţei, terorii şi a actelor criminale. Dar victime sunt şi cei ucişi de poliţie, victime sunt şi familiile sau rudele lor. Mai mult, lumea orientului tare mă tem că va percepe marşul ca fiind o solidaritate în jurul unor valori de care ei sunt străini, o solidaritate în jurul creştinismului şi a democraţiei, a drepturilor omului etc.

            Înclin să cred că preşedintele Hollande, Angela Merkel şi alţi lideri mondiali (Obama, Putin etc.) dau dovadă de un cinism incredibil. Atacul terorist îşi are sursa în tensiunile lăsate nerezolvate, ba chiar amplificate, existente în Orientul Mijlociu, în Siria, Irak, precum şi în multe alte locuri de pe planetă.

            După cum am scris în alte texte din ultimii ani, de exemplu, Acuz! (http://www.observatorcultural.ro/Acuz*articleID_27145-articles_details.html) sau Opriţi genocidul din Siria (http://www.adriannita.ro/index.php/ro/blog/66-opriti-genocidul-din-siria), tolerarea conflictului sirian a condus la o generalizare a acestui cancer asupra întregii lumi. Nu e admisibil să permiţi uciderea a mii de oameni, în majoritatea lor necombatanţi, nu e normal să laşi ca milioane de oameni să fie refugiaţi şi apoi să vii şi să chemi la solidaritate. Atacul de la Hula, din 25 mai 2012, ca să dau un singur exemplu, soldat cu 116 morţi, din care 49 copii şi 34 femei, a arătat tuturor ce violenţe inimaginabile se pot face de către combatanţii din ambele tabere aflate în conflict. Au făcut atunci, sau în alte cazuri, domnii Hollande, Obama, Putin, sau doamna Merkel, vreun gest ca să împiedice măcelărirea sirienilor între ei? Au creat ei nişte instrumente potrivite ca să-l forţeze pe Putin şi pe liderul chinez să accepte intervenţia militară în Siria? A făcut ONU sau Tribunalul de la Haga vreun demers ca să pedepsească crimele? Cum răspunul e negativ, mă îndoiesc că liderii mondiali au vreo îndreptăţire să cheme la solidaritate. La copiii crescuţi în zone de conflict (cei care au supravieţuit), din Siria, din Orient, din Irak etc., şi care i-au văzut pe occidentali venind şi ucigându-le părinţii, s-a gândit vreodată vreun lider mondial?

            Nu trebuie uitat şi că atât Statul Islamic din Siria, cât şi alte grupuri combatante au fost, şi sunt chiar şi în clipa asta, sprijinite cu arme de către occidentali sau antrenaţi de către occidentali. Serviciile secrete ale occidentalilor fac, în multe cazuri, legea prin multe zone de conflict ale lumii. Şi atunci, dragă domnule Hollande, dragă Angela Merkel, care solidaritate? Venim la marş ca să sprijinim creşterea violenţelor, escaladarea măsurilor împotriva libertăţii şi a drepturilor omului? Vreţi să fim solidari cu ideea ca violenţa să fie combătută tot cu violenţă? Nu cumva ar trebui regândită din temelii toată politica mondială?

            Se va obiecta că americanii, de exemplu, i-au dotat şi antrenat pe talibanii din Irak pe vremea când se luptau cu sovieticii. Dar acest contraargument nu ţine. căci violenţa nu este justificată în cazul x şi nejustificată în cazul y. Orice fel de utilizare a forţei va conduce, mai devreme sau mai târziu, la o reacţiune pe măsură. Terorismul internaţional a fost făcut puternic tocmai de către felul inadecvat de procedare a occidentului în lupta împotriva acestuia.

            Voi fi, poate, întrebat de soluţii. Cum sunt învăţat să nu-mi arog drepturi pe care nu le am, eu îmi spun părerea ca filosof, deci ca simplu cetăţean, nu ca om politic aflat în poziţii de decizie. Lucrul pe care îl ştiu este extrem de simplu: e nevoie nu de argumentul forţei, ci de forţa argumentului; e nevoie nu de condamnarea celui diferit, ci de înţelegerea lui, de tolerarea lui aşa cum este el, fără a încerca să-l schimbi; e nevoie nu de creşterea supravegherii, de noi legi de tipul Big Brother, ci de respectarea cu stricteţe a legilor şi normelor existente; e nevoie nu de intoleranţă, ură sau violenţă, ci de înţelegere, comunicare, prietenie şi respect pentru părerile diferite ale celorlalţi.