Iordache, invitat să dea explicaţii în plenara Comisiei de la Veneţia pentru  forma legilor Justiţiei: Dacă sunt eventuale nelămuriri, pot răspunde

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Florin Iordache, preşedintele Comisiei speciale pentru legile Justiţiei. FOTO Inquam Photos
Florin Iordache, preşedintele Comisiei speciale pentru legile Justiţiei. FOTO Inquam Photos

Preşedintele Comisiei speciale pentru legile Justiţiei, Florin Iordache, a declarat, marţi, că întâlnirea cu reprezentanţii Comisiei de la Veneţia a decurs foarte bine şi că a fost chemat săptămâna viitoare la şedinţa plenară a Comisiei pentru a răspunde anumitor întrebări şi nelămuriri. Mai mult, în luna iulie ar putea fi prezentat un raport preliminar cu privire la situaţia legilor justiţiei din România de către cei din Comisia de la Veneţia.

„Foarte bine (au decurs discuţiile cu reprezentanţii Comisiei de la Veneţia – n.r.).  A fost o vizită de informare. Le-am prezentat câteva aspecte care au apărut în spaţiul public şi dezinformări în spaţiul public în ceea ce priveşte modul în care s-au desfăşurat lucrurile privind cele trei legi ale Justiţiei. Apoi, dumnealor ne-au pus câteva întrebări. În plus, eu am fost invitat pentru săptămâna viitoare la şedinţa plenară a Comisiei de la Veneţia, astfel încât eventualele întrebări, consultări sau nelămuriri, dacă mai există, să pot răspunde, dacă se va face un raport preliminar în luna iulie, aceasta este opinia dumnealor. Dacă nu, va rămâne ca raportul final să fie discutat în luna octombrie a şedinţei Comisiei de la Veneţia”, a declarat Florin Iordache după întâlnirea cu delegaţia Comisiei de la Veneţia,potrivit News.ro

Întrebat dacă membrii Comisiei speciale pentru modificarea legilor justiţiei vor ţine cont de eventualele critici semnalate de Comisia de la Veneţia, Iordache a replicat: „Fără îndoială asta am şi spus, modul în care noi am elaborat cele trei legi ale justiţiei sunt în concordanţă cu recomandările Comisiei de la Veneţia şi dacă în continuare Comisia de la Veneţia va considera că trebuie să facă anumite recomandări, fără îndoială Parlamentul sau Executivul să vină cu chestiuni care vizează punerea în acord. (…) Toate cele trei legi sunt în concordanţă cu opiniile exprimate de-a lungul timpului de Comisia de la Veneţia. Eu consider că observaţiile pe care Comisia de la Veneţia le va putea face la aceste trei legi nu vor modifica substanţa şi Comisia de la Veneţia va demonstra că modificările pe care le-am făcut noi nu ating independenţa justiţiei”, a explicat acesta.

De asemenea, deputatul PSD a spus că în cadrul întrevederii cu membrii Comisiei de la Veneţia nu s-a discutat despre lipsa unei decizii a preşedintelui Klaus Iohannis cu privire la decizia CCR prin care trebuie să o revoce pe şefa DNA, Laura Coduţa Kovesi. „Nu, pentru că vizita dumnealor în România nu a vizat decât modalitatea în care au fost elaborate şi modalitatea în care răspund în acest moment cele trei legi ale justiţiei nevoilor României. S-a spus un singur lucru, că deciziile pe care CCR le-a luat sunt general obligatorii“, a mai spus Iordache.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite