Ion Iliescu si-a scurtat, sambata, programul de comemorari

l Seful statului - impresionat pana la lacrimi de un tanar care si-a jelit fratele mort, la Cimitirul Eroilor Revolutiei

La un metru de ei, dar exact in deschiderea cordonului de acces, un grup de oficiali, Nicolae Vacaroiu, Mihai Tanasescu, Octav Cozmanca, in paltoane negre, unii cu sepci, sporovaiesc, sa treaca timpul pana la intampinare. Impasibila, in apropiere, o femeie singura, in colanti verzi, cu clama de plastic in plete. Garda de onoare, aliniata pe linia de tramvai. Aici s-a blocat traficul. Abia dincolo de benzinarie se circula, aglomerat. Ion Iliescu apare dintr-o data. Are o sapca de astrahan, strange mainile grupului de intampinare, se canta imnul. Incepe ziua de sambata, 22 decembrie, dedicata comemorarii victimelor Revolutiei. Preoti, coroane. Moment lung de reculegere. Oamenii se strang intre ei, de frig, in fata monumentului cu zeci de nume scrise. Preotii canta Vesnica pomenire. Un batran intr-un scaun cu rotile. Nevasta-sa ii da caciula jos si-i netezeste parul. Presedintele nu se mai vede. E inconjurat de ministri, de garzi, de curiosi, de revolutionari. Cu totii s-au strans ghem in pieptul cimitirului. "Inapoi! Inapoi! Vino inapoi!" Urletul vine ca o sulita din alta parte, din alta viata. Ghemul ramane strans, spate langa spate. Dar vocea se aude incontinuu. "Viorel, viu sau mort, vino la mama!". "M-am saturat. O medalie de aur pentru prosti! Milioane, milioane!". Baiatul are o geaca galbena si te poti uita la el, dar fara nici un folos. Nu te vede. Strigatul e si in ochii lui, cascati catre niciunde. Si-a pus manusile pe mormantul lui frati-su. "Vintila Viorel. 25 Xll 1966 - 23 Xll 1989". Cristi urla mereu, prins de crucea fratelui lui, in pieptul drept al cimitirului. De dincolo de gard, oamenii de langa limuzine il privesc. Dan Iosif se duce catre el. "Pleaca de-aici. Pleaca! Pleaca! Taci!". Iosif ii explica, ii spune, il ia de pe alee, sa nu se tulbure de tot adunarea. "E dureros". "Ce sa vrea?! Il vrea pe frati-su". "E nebun. Asa face in fiecare an", comenteaza revolutionarii care-l cunosc. Dar nici o vorba nu are rost. Popescu Gabriela, muncitoare, 29.lX.1968 - 23.Xll.1989. La Florin Ciungan, contabil, 9.ll.1965 - 24.Xll.1989, a venit mama, cu vin si cozonac. Isi vede de treaba, scoate cutitul, lumanarile. Nu se opreste. Cristi urla la doua morminte de ea, dar nu ridica capul. Niculescu Marian, elev, 19.ll.1976 - 23.XII.1989. Aici, in pieptul drept al cimitirului, e o alta lume. Mame, doua cate doua, matura in liniste mormintele fiilor. Unele impodobesc brazi pentru copii, altele trec fara o privire, prin dreptul ceremoniei, cu cosuri cu coliva, tinta catre mormant. Tatal lui Doru Filip, inginer, 22.XII.1962 - 25.XII.1989. Sta in picioare langa crucea fiului sau. Pe banca de marmura, un pachet ambalat in hartie de Craciun. Sta nemiscat si se uita la oamenii care se plimba pe alei. Si, intr-un tarziu, disperarea, vie din atatea piepturi, a ajuns si ghemul oficial. Ca atins, Ion Iliescu intoarce capul si cere sefului protocolului prezidential, Dumitru Honciu, sa vada ce e cu baiatul acela. Presedintele, ca si atatia altii, lacrima. Si, dintr-o data, Ion Iliescu a renuntat. S-a retras, fara agitatie. A urcat in masina si si-a contramandat toate intalnirile de sambata. Avea in program, pana la ora 14,00, depuneri de coroane, la Universitate, in Piata Palatului, la TVR, pentru comemorarea celor morti in decembrie. Explicatia oficiala a fost ca presedintele are un guturai puternic. Comemorarile au continuat. La TVR se remarcau, privind de pe margini, Cristian Hadjiculea, fumand trabuc, si Sanda Visan, cu un fular roz la gat. Foto: Ramona SUTEU

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


Modifică Setările