Ion Iliescu, internat în continuare la Spitalul Elias din Capitală. Cum se mai simte fostul preşedinte

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ion Iliescu se află în continuare internat la Spitalul Elias din Bucureşti Foto: Adevărul
Ion Iliescu se află în continuare internat la Spitalul Elias din Bucureşti Foto: Adevărul

Fostul preşedinte Ion Iliescu se află în continuare internat la Spitalul Elias din Bucureşti, Potrivit Mediafax, starea fostului şef de stat pare să evolueaze favorabil.

Fostul preşedinte al României Ion Iliescu rămâne în continuare sub tratament la Spitalul Universitar de Urgenţă Elias din Capitală, au precizat pentru Mediafax surse medicale. Potrivit aceleiaşi surse, starea sa de sănătate evoluează favorabil, însă fostul şef de stat se află în continuare sub supravegherea medicilor, nefiind încă externat.

Vineri seară, medicii au anunţat că Ion Iliescu a fost internat în Spitalul Universitar de Urgenţă Elias, pentru investigaţii, fostul preşedinte prezentându-se cu febră.

Ion Iliescu a fost operat, la începutul lunii aprilie, de ericardită lichidiană - tamponadă cardiacă, la spitatul C.C. Iliescu din Capitală.

Fostul preşedinte are 89 de ani şi a mai fost operat la inimă, fiindu-i montate câteva stenturi, una dintre operaţii fiind făcută la Paris în 2007.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite