Iohannis, de Ziua Naţională: Astăzi avem o soluţie atipică pentru guvernarea ţării, pentru a trece printr-o încercare istorică. Pandemia a generat şi o criză a încrederii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Klaus Iohannis FOTO Administraţia Prezidenţială
Klaus Iohannis FOTO Administraţia Prezidenţială

Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat că soluţia pe care o are România astăzi pentru a trece prin această încercare istorică, având în vedere contextul pandemic, este una „atipică”, însă reprezintă o „oportunitate” pentru politicieni să arate că au maturitatea de „a pune pe primul loc interesul românilor”.

„La fiecare 1 decembrie, de ziua noastră, simţim aceeaşi emoţie ce ne uneşte în jurul unei sărbători care ne aparţine tuturor”, a transmis Klaus Iohannis la recepţia organizată cu ocazia Zilei Naţionale. 

„Pandemia de Covid-19 constituie în continuare realitatea zilelor noastre. Adresez un mesaj de încurajare celor în suferinţă, bolnavilor din spitale. Acum mai mult ca oricând trebuie să facem tot ce ţine de fiecare dintre noi pentru a nu mai avea un val atât de agresiv. Singura cale pentru a pune punct pandemiei rămâne vaccinarea”, a mai spus şeful statului. 

Preşedintele a transmis şi un mesaj de respect şi gratitudine  pentru personalul medical. „Nu doar vă puneţi în slujba celorlalţi, dar ne daţi tuturor încredere”, a transmis şeful statului personalului medical. 

Potrivit preşedintelui României, „pandemia nu a generat doar o criză sanitară profundă, ci şi una a încrederii, deseori cu punerea în pericol a vieţii şi a demnităţii umane. (...) Evenimentele ultimelor luni au accentuat sentimentul de neîncredere în clasa politică, care are obligaţuia de a recâştiga încrederea prin fapte. Este vremea unor rezultate şi a reformelor. Astăzi avem o soluţie atipică pentru guvernarea ţării, pentru a trece România printr-o încercare istorică, dar soluţia reprezintă o oportunitate pentru politicieni pentru a arăta că au maturitatea de a pune pe primul loc interesul românilor”.

„Sunt optimist că lucrurile vor funcţiona şi rezultatele nu vor întârzia să apară. Pandemia va lua sfârşit la un moment dat. (...) O societate trainică se contruieşte prin muncă şi efort comun. Este important să învăţăm cu toţii din lecţiile trecutului”, a mai declarat şeful statului. 

În finalul discursului, preşedintele Klaus Iohannis i-a îndemnat pe români să privească cu speranţă spre viitor.  

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite