Sigur că, preocupaţi cu altceva, prinşi de spectacolul halucinant al moriştii infernale ce trimite aproape zilnic la DNA sau la Parchetul General politicieni de prim rang, foşti sau (mai ales) actuali miniştri şi parlamentari, nu aţi avut timp să observaţi că se întâmplă şi ceva pozitiv. Pozitiv şi de amploare, remarcat ca atare, cu sublinierea necesară de noutate, de analiştii specializaţi în probleme româneşti pe care-i întâlnesc periodic la Bruxelles.

Remarcam, văzuseră şi ei, faptul că, în fine, în jocul înspre exterior al politicii româneşti începe să se opereze o schimbare limpede, în acord cu prevederile constituţionale, anume delegarea înspre preşedintele Iohannis a prerogativelor de reprezentare reală a intereselor strategice ale României. Ca atare, declanşând, aşa cum remarcam cu ocaza recentului Summit european, operaţiunea foarte complexă şi de durată, dar urgentă, necesară şi salutară, a resincronizării României cu agenda profundă a Uniunii Europene şi cea a spaţiului euroatlantic.

Este o chestiune prioritară deoarece cele două spaţii erau mai demult în proces de recoagulare în jurul unor priorităţi noi, colosal de importante (pe care România decisese să le ignore sau să li se opună direct, aşa cum a fost, printre altele, proiectul Uniunii Europene a Energiei), definite acum drept proiectele strategice. De fapt, după părerea mea, ar trebui să fie numite proiectele strategice de supravieţuire ale unei construcţii ale cărei fundamente fuseseră profund erodate de criza economică, financiară şi socială şi care trebuia relansată.

Relansată pe baza acestor proiecte care vor concentra în viitorul foarte apropiat cea mai mare parte a fondurilor europene, dar şi repoziţionată în ce priveşte propriile sale legături de interconectare cu spaţiile proxime.

Acesta este momentul în care ne aflăm cred eu intuit corect ca urgenţă de Klaus Iohannis care a rostit, la timp şi în clar, cele două angajamente majore de sincronizare care se aşteptau de la România: pe de o parte susţinere necondiţionată faţă de marele proiect de interconectare internă al UE (într-o primă etapă, cel presupus de Uniunea Europeană a Energiei), dar, în acelaşi timp, a prezentat la fel de ferm sprijinul nostru de ţară pentru cea mai importantă conexiune externe pe care o construieşte acum UE, tot pe mari proiecte, în relaţia cu SUA.

Europa simte urgenţa acestei resincronizări cu spaţiul euroatlanic, una de tip economic ce va fi permisă prin viitorul Acord extins de liber schimb, în mod evident cel mai important document de relaţii externe pe care a avut să-l semneze vreodată Europa de după cel de-Al Doilea Război Mondial. Dar şi o recontectare la ceea ce înseamnă priorităţile de securitate ce fuseseră trecute în zona a doua sau chiar a treia de prioritate, în dulcea şi mortala adormire procată de beatitudinea relaţiilor ce se anunţau excelente pe veşnicie cu Federaţia Rusă, cea nouă, democratică, adeptă a capitalismului şi protectoare a libertăţilor individuale şi demnităţii umane.

Europa aceea s-a trezit la realitate în urma şocului dur început odată cu anexarea Crimeei, apoi cu dezastrul provocat în estul Ucrainei de separatiştii pro-ruşi şi cu ameniniţările din ce în ce mai puţin voalate ale diplomaţilor ruşi în capitale ale statelor NATO, inclusiv România.

Semnul că Europa s-a trezit îl reprezintă presiunea care se pune acum pe demararea cât mai urgentâ marile de proiecte de conectare internă şi externă de care aminteam. Dar şi, în paralel - şi acesta a fost unul dintre mesajele asupra cărora s-a convenit la recentul Summit de la Bruxelles -  că, pe plan naţional, liderii politici prezenţi acolo, şefi de state şi guverne, vor demara agende naţionale în susţinerea celor două mari proiecte, coroborându-le cât mai strâns cu ceea ce s-a anunţat deja a fi setul de mari propuneri strategice europene.

Ce înseamnă asta mai precis? Acum este momentul în care se anunţă principiul care spune că, pentru a asigura relansarea Europei, este nevoie de conectarea celor două elice care să propulseze maşinăria, cele două interconectări care să genereze proiecte în domeniile fundamentale. Iar cine vrea să se sincronizeze cu această mişcare, acum trebuie s-o facă pentru a nu pierde oportunitatea reală şi tangibilă. Că aşa este, puteţi constata şi singuri comparând documentele politice ale ultimelor luni de la Bruxelles. Dacă, pe bună draptate, procesul vi se pare prea fastidios, accesaţi doar două surse: prima (aici, în format PDF) înseamnă priorităţile politice ale actualului execuritv european, cunoscute sub numele de „Agenda Juncker”. Apoi comparaţi lista de priorităţi expusă acolo cu ceea ce a transmis Preşedintele Iohannis congresmenilor americani drept priorităţi urgente ale României în agenda Parteneriatului nostru strategic cu SUA - domenii care, absolut deloc întâmplător, sunt chiar cele pe care se concentrează marele tratat dintre SUA şi Europa.

„Am spus delegaţiei americane conduse de Michael Turner, co-preşedintele Grupului de Prietenie pentru România din Congresul SUA, că ne dorim ca Statele Unite ale Americii să se afle printre primii 10 investitori străini din România. Pentru aceasta, putem pleca de la potenţialul incontestabil al ţării noastre, care are oameni bine pregătiţi şi creativi şi de la avantajele conferite de poziţia noastră geostrategică. Domenii precum energia, infrastructura strategică, IT-ul ar trebui să fie prezente pe lista scurtă de priorităţi a investitorilor americani în România”

Klaus Iohannis, preşedintele României.

Exact acestea, şi nu altele, sunt şi priorităţile agendei UE de dezvoltare în care se doreşte investirea de fonduri europene în regim de urgenţă. Pentru asta s-a cerut guvernelor naţionale să-şi prezinte cât mai rapid viziunea comprehensivă asupra propunerilor pe care le are fiecare ţară membră în constituirea sistemului de interconectare internă. Infrastructura strategică, primul pas coerent pentru interconectarea în sisteme multiple (reţele de transport, de comunicaţii, de transport energetic, etc) - acestea care trebuiau demult imaginate şi cu proiectele depuse la finanţare la Bruxelles, legate de viziunea comună europeană. Ce am făcut şi cât de mare urgenţa sincronizării? Un răspuns penibil îl dă Master planul reţelelor de transport, trimis de atâtea ori cu corecturi şi refuzuri de la Bruxelles, continuare demnă a haosului în domeniu gerat perfect de toate guvernele de până acum, cu rezultatul că discuţia reală despre interconectarea de sisteme se opreşte, fizic, la graniţa de vest a României.

Vrem să ne sincronizăm? Vrem cu adevărat să intrăm în sistemul proiectelor, reţelelor şi beneficiilor comune? Nu ştiu. Vă relatez doar că există un semnal al voinţei de interconectare şi sincronizare pentru o Românie în care mai bate încă vântul protocronismului.  

Este foarte posibil ca actuala clasă politică să rămână la nivelul a ceea ce este acum, cu acest Parlament reprezentativ pentru voinţa naţională şi care perpetuează o nebănuit de dumneavoastră facere de râs a României ce discreditează orice efort de schimbare. Cine trebuie să dea răspunsul la întrebarea privind sincronizarea? Chiar nu ştiu.

Ştiu doar că jocul se face acum şi va deveni realitate pentru că aceasta este singura alternativă logică de supravieţuire. Una de voinţă politică, proiecte şi reunire de resurse - totul în prezenţa unor politicieni în stare să-şi conecteze ţara şi de a o trece în următorul stadiu de dezvoltare. Sau nu.

Dar astea sunt şi priorităţile spre care se îndreaptă şi atenţia naţiunii? De asta sunt oare procupaţi politicienii şi publicul lor telespectator? Evident că nu. Iată de ce, tare mi-e teamă că există riscul major ca semnalul sincronizării să rămână valabil doar pentru exterior şi doar pentru o durată scurtă de timp. După aceea, cum spune atât de frumos tradiţionala înţelepciune românească, "ei cu ale lor, noi cu ale noastre", în speranţa că Europa, nu-i aşa, va sta la ea acasă şi nu va veni la noi, mă-nţelegi, să ne spună ce şi cum să facem.

Caz în care „vom fi ce-am fost şi mai mult decât atât". Fără sincronizări, fără dublă elice, doar noi şi-ai noştri, behăind inconştienţi şi fericiţi la o lună mereu departe şi din ce în ce mai indiferentă..