Iohannis a sesizat CCR pe Codul de procedură penală şi i-a cerut lui Valer Dorneanu să stabilească dezbaterea după raportul Comisiei de la Veneţia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Klaus Iohannis a contestat Codul de Procedură penală la CCR. Totodată, şeful statului i-a cerut lui Valer Dorneanu, preşedintele Curţii, ca termenul de dezbatere a sesizării de neconstituţionalitate să fie astfel stabilit încât opinia Comisiei de la Veneţia să poată fi valorificată. Comisia de la Veneţia ar urma să emită o opinie în septembrie pe modificarea codurilor penale din România.

„În temeiul dispoziţiilor art. 146 lit. a) din Constituţie şi ale art. 15 din Legea  nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, vă înaintez alăturat, sesizarea de  neconstituţionalitate asupra Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii  nr. 304/2004 privind organizarea judiciară.

Având în vedere tradiţia bunei colaborări dintre autorităţile publice din România şi organismul european care contribuie la dezvoltarea unui patrimoniu constituţional comun în Europa şi care sprijină statele ce doresc să pună structurile juridice şi instituţionale în acord cu standardele şi bunele practici internaţionale în materie de democraţie, pre-eminenţă a dreptului şi protecţie a drepturilor omului, vă adresez solicitarea ca termenul de dezbatere a sesizării de neconstituţionalitate să fie astfel stabilit încât opinia Comisiei de la Veneţia să poată fi valorificată.”, se arată în solicitarea pe care preşedintele Klaus Iohannsi a trimis-o la CCR

Pe lângă Klaus Iohannis, şi Opoziţia a contestat Codul de procedură penală la CCR. De asemenea, PNL şi USR au contestat şi Codul penal, modificat săptămâna trecută în Parlament.

CCR va dezbate sesizarea Opoziţiei la Codul penal pe 17 septembrie, potrivit unor surse politice. Data fixată de CCR - abia peste două luni şi jumătate - este oarecum surprinzătoare, în condiţiile în care Curtea stabilea un termen de judecată cam într-o lună de la sesizare. Calendarul CCR îl ţine în tensiune pe Liviu Dragnea, care ar fi vrut ca noul Cod penal să intre în vigoare cât mai repede pentru a scăpa de emoţiile condamnării.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite