Iohannis a semnat decretul de acreditare a lui Dan Mihalache în funcţia de ambasador în Marea Britanie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, miercuri, decretul de eliberare din funcţia de consilier prezidenţial a lui Dan Mihalache şi pe cel de acreditare a acestuia în calitatea de ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al României în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord.

Conform unui comunicat al Administraţiei prezidenţiale, preşedintele Iohannis a semnat, totodată, decretul pentru acreditarea Brânduşei Ioana Predescu în calitatea de ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al României în Regatul Ţărilor de Jos (Olanda).

De asemenea, şeful statului a semnat şi decretele pentru acreditarea lui Ion Vîlcu în calitatea de ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al României în Statele Unite Mexicane şi pentru acreditarea lui George Gabriel Bologan în calitatea de ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al României în Republica San Marino.

În 11 aprilie, şeful Cancelariei prezidenţiale, Dan Mihalache, a fost avizat favorabil de comisiile parlamentare de politică externă pentru postul de ambasador al României în Marea Britanie. Avizul a fost dat cu 22 de voturi ”pentru” şi 3 voturi ”împotrivă”.

Dan Mihalache era, din noiembrie 2014, şeful Cancelariei prezidenţiale. Acesta a fost deputat PSD şi consilier al fostului premier Adrian Năstase, în perioada 2001-2004. În 2007, a îndeplinit şi mandatul intermediar de europarlamentar. În anul 2009, Mihalache a intrat în PNL şi a devenit consilier al liderului Crin Antonescu. În 2011, Mihalache a devenit secretar general adjunct al PNL, funcţie pe care o părăseşte trei ani mai târziu, pentru un post la Palatul Cotroceni.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite