În acest moment, actualul preşedinte Klaus Iohannis pare a fi candidatul cu cele mai multe şanse să câştige alegerile din 2019, însă lucrurile nu sunt deloc simple, chiar dacă toate sondajele îl dau câştigător în faţa unui contracandidat PSD-ALDE. Aşa cum spuneam, pericolul nu vine de la actuala coaliţie guvernamentală, ci de la la cei care, momentan, sunt consideraţi aliaţi naturali ai actualului preşedinte, şi vorbesc aici de USR şi RO+.

Electoratul dur anti-PSD, grupat în jurul USR şi RO+, nu are motive să fie încântat de prestaţia din primul mandat al preşedintelui Iohannis, care a pierdut cam toate bătăliile cu Dragnea&Co. În interiorul celor două formaţiuni, varianta de a sprijini un alt candidat decât actualul şef de stat la alegerile din 2019 este tot mai des luată în calcul. Nu va fi nicio surpriză dacă Dacan Cioloş va fi acest candidat. O alianţă USR-Ro+ cu un rezultat de 20% la europarlamentare nu poate, şi nici n-ar trebui, să meargă cot la cot cu PNL în susţinerea lui Iohannis pentru un nou mandat la Cotroceni. Şi-ar diminua şansele unui rezultat bun în alegerile locale şi parlamentare din 2020.

Devine tot mai evident pentru actualul preşedinte că bătălia importantă nu se dă împotriva PSD-ALDE, ci împotriva ineficienţei PNL şi a slabei lui prestaţii din primul mandat

Cu trecutul pătat de alianţa cu PSD, cu parlamentari şi primari care susţin politica PSD-ALDE în materie de subordonare a Justiţiei, PNL este o frână pentru orice fel de formaţiune politică care ar veni cu mesaje de susţinere a luptei anticorupţie şi de înnoire a clasei politice. O singură privire pe lista politicienilor condamnaţi pentru corupţie şi abuz în serviciu din ultimii zece ani e suficientă pentru a explica de ce PNL nu poate aduce nimic bun unei eventuale alianţe USR-RO+.

Devine astfel tot mai evident pentru actualul preşedinte că bătălia importantă nu se dă împotriva PSD-ALDE, ci împotriva ineficienţei PNL şi a slabei lui prestaţii din primul mandat, iar din acest motiv tot mai mulţi dintre votanţii săi din 2016 îşi îndreaptă speranţele către un posibil candidat USR-RO+.