Problema, verticalitatea semeaţă şi contribuţia şlefuită a Preşedintelui sînt de găsit în altă parte. Căci Preşedintele s-a dovedit capabil de operaţiuni indiscutabil mai complexe şi fără dubiu mai perverse: fraudă morală, sofism brutal, intoxicare din culpă şi comerţ cu falsuri. Toate, toarse perfid şi insearte într-un document care promitea, aparent, doar plictis protocolar: Mesajul prezidenţial de Ziua Comemorării Victimelor Fascismului şi Comunismului.

În primele lui rînduri, Mesajul repetă placid acele generalităţi care nu caută audienţă ci termeni de bifat: trecutul, eroii, memoria, noi, datoria, iar eroii, viitorul. Apoi, cînd auditoriul e pe jumătate adormit, vin, şiret, luxaţia bunului simţ şi insinuarea veninoasă. Fără efortul vreunui argument, Iohannis face legătura între dictatură şi dreptul de a gîndi despre epidemie. Cu o glisare mincinoasă, Preşedintele descrie trioul Ribbentrop-Molotov-Corona.

Aşadar: Pactul Ribbentrop-Molotov, semnat pe 23 august 1939, a însemnat începutul celei mai întunecate perioade din istoria recentă pentru Europa Centrală şi de Est.”

De unde ajungem la fărădelegi mult mai recente: În această perioadă dificilă, când întreaga lume se confruntă cu efectele pandemiei de COVID-19, falsificările realităţii şi cuvintele mincinoase au ucis mii de oameni prin ducerea în derizoriu a evidenţei şi negarea adevărului.”

Prin urmare:” În faţa acestor acte sordide, avem obligaţia să rămânem vigilenţi şi să respingem energic şi ferm orice încercare de glorificare a regimurilor totalitare şi de creare de noi mituri sau versiuni istorice menite să vulnerabilizeze sistemul de valori europene.

În viziunea Preşedintelui, bestiile care şi-au împărţit Europa de Est, au calcinat evreii (morţi şi, deci, nedemni de menţiune în Mesaj) şi au adus Răsăritenilor o jumătate de secol de robie sînt compatibili cu ”populiştii” zileor noastre. Le sînt strămoşi, model şi inspiraţie. Crimelor fără număr ale nazismului şi comunismului li se alătură, dintr-o singură conjuncţie Prezidenţială, ororile comise acum, sub ochii noştri, de cei ce neagă adevărul despre epidemie. Pudoare? Bun simţ? Oriunde altundeva dar nu în geometria morală avansată a Preşedintelui.

Şi cine anume sînt ”populiştii” surprinşi de Preşedinte în flagrant de totalitarism. Cu vechiul şi proverbialul lui curaj, Klaus Iohannis îi anunţă fără să îi numească. Să ghicim.

Dacă e vorba de Ungaria şi Polonia, atunci vina ”populiştilor” e că au fost aleşi liber, net şi repetat de cetăţeni. Şi că au pus capăt epidemiei de Corona virus. Pînă acum, guvernul superdemocrat şi liberal girat de Preşedintele Iohannis s-a ţinut departe de amîndouă aceste păcate infernale.

Sau, poate, e vorba de nătîngii de la PSD? Greu de crezut că Preşedintele îşi poate insulta partenerul secret sau că o face cu altă intenţie decît suplimentarea cacialmalei. Şi atunci? Şi atunci, ţinta sîntem noi. Minţile de remorcat şi de vărsat în beneficiu strict politic şi spre o bună aliniere dogmatică pe viitor.

Dacă Guvernul şi Preşedintele şi-ar fi văzut onest de treabă şi ar fi robotit cu spor la descreşterea epidmiei, nu ar fi fost nimic de obiectat sau de interpretat. Dar nu. Iohannis vrea să facă dintr-o nenorocire colectivă o formă de politică şi din politică o platformă de superioritate.

În alte vremuri, Preşedintele ar fi preluat amabil ciuma şi ar fi convins-o să facă muncă de campanie. Sau ar fi captat abil tifosul şi l-ar fi învăţat să se prezinte societăţii ca argument ideologic. Acum, Corona virus e prilejul unei neruşinate numărători şi segregări calitative. Căci Preşedintele a stabilit cine anume a rămas în urmă şi cine nu înţelege că, permiţîndu-şi să gîndească altfel, repetă ororile trecutului.

Mai mult, discursul de ambiguitate studiată al Preşedintelui deschide o plajă largă de suspiciuni. Sîntem cu toţii invitaţi să ne specializăm în arta demascării de anti-democraţi ereditari, de la Stalin, din tată în fiu, pînă la nenorociţii care nu acceptă lumina, reglementările şi masca oficială prescrise astăzi. Şi asta numeşte Iohannis  civism: capacitatea musculară a resentimentului de a inventa duşmani şi de a le stabili o genealogie. Invitaţia înmînată de Preşedintele Iohannis ne cere să ne mutăm ura din inamic în inamic.

Ce e de făcut? Aici, Iohannis e precis ca un şef de tură: să strînegm rîndurile, să fim vigilenţi şi să fim fermi. Şi, desigur, să ne facem că nu recunoaltem tonul şi originea acestor incomparabile lozinci.   

După Ion Iliescu, Iohannis e primul Preşedinte care are temeritatea sau, mai degrabă, nesimţirea avîntată de a apăra democraţia cu şiruri de clişee comuniste.

Golanii lui Iliescu s-au maturizat sub privirile lui Iohannis, şi sînt astăzi nenorociţii care ne trag din epidemie spre dictautră.

Poate cea mai şchioapă expresie care a pocit limba română în ultimii 30 de ani şi-a găsit destinaţia: Iohannis K. şi democrat.