Iohannis a explicat de ce s-a opus Europei cu două viteze: Am fi revenit la geometria Cortinei de Fier

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Potrivit unor surse diplomatice, preşedintele Klaus Iohannis a fost primul lider european care a luat cuvântul în cadrul întâlnirii informale de la Roma, pledând pentru renunţarea la sintagma de „Europe cu mai multe viteze“ în Declaraţia Comună semnată cu ocazia aniversării a 60 de ani de la întemeierea UE.

Întrebat de jurnaliştii români cum a reuşit să-şi impună punctul de vedere, Iohannis a răspuns: „Cum am reuşit? Poate am avut o zi bună. Am prezentat pericolele unei Europe cu două viteze, unde pericolul cel mai mare pe care-l văd este revenirea la geometria Cortinei de Fier, care ar fi mortală pentru Uniune. Dacă am fi acceptat Europa cu două viteze, mai devreme sau mai târziu, viteza a doua ar fi fost în Est“. Klaus Iohannis a insistat că obiectivul major al ţării noastre este acela al unei Uniuni Europene unite.

Rugat să explice un paragraf din declaraţia finală în care se precizează că  „vom acţiona împreună în ritmuri şi cu intensitate diferită acolo unde este necesar”, preşedintele a menţionat că sintagma „Europa cu mai multe viteze“ a dispărut din discursul liderilor europeni.

„Ne-am opus cu succes, fiindcă aţi constatat cu toţii, până şi din discursul liderilor, pur şi simplu, a dispărut sintagma „Europa cu două viteze" sau „Europa cu mai multe viteze" sau „Europa cercurilor concentrice". Pasajul la care vă referiţi este în perfectă consonanţă cu tratativele, deci reflectă situaţia de acum a Uniunii. S-a dovedit că este din când în când cazul de proiecte unde nu toată lumea vrea să intre de la început. Ca să vă dau două exemple, Zona Euro. Nu toată lumea este în Zona Euro, dar asta nu înseamnă că Europa funcţionează cu două viteze monetare. Toţi se angajează şi s-au angajat când au aderat la Uniune, să devină, la momentul potrivit, şi membri în Zona Euro, cu ceva excepţii care s-au făcut la început“, a spus Iohannis. 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite