Iohannis despre candidatură lui Antonescu la prezidenţiale: Cu siguranţă există această posibilitate, teoretic. Din discuţiile personale, el nu-şi doreşte

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele interimar al PNL, Klaus Iohannis, a declarat, vineri, în cadrul unei emisiuni de televiziune, că există posibilitatea ca fostul lider al partidului Crin Antonescu să candideze la alegerile prezidenţiale, dacă baza PNL doreşte acest lucru, însă din discuţiile personale pe care le-a purtat cu acesta a aflat că nu-şi doreşte să participe la scrutinul din toamnă.

„Cu siguranţă există această posibilitate, teoretic (n.r. - ca Antonescu să fie candidat la prezidenţiale din partea PNL) Este posibil ca din această consultare la bază să rezulte că foarte mulţi doresc să fie candidat Antonescu, şi atunci e clar că această variantă va fi luată în considerare. Din discuţiile personale, el nu-şi doreşte (...) Dar aici trebuie să vedem ce-şi doreşte partidul. E o situaţie interesantă în care mă aflu eu acum, tocmai pentru că Antonescu a declarat că se retrage de tot şi din conducerea partidului şi nu doreşte să candideze. De atunci n-am mai discutat despre candidatură”, a precizat primarul Sibiului în cadrul unei emisiuni a postului Realitatea TV.

Iohannis a vorbit şi despre ziua în care fostul lider al PNL şi-a dat demisia, prezentând pe scurt momentele tensionate din acele ore.

„Am vorbit după ce a făcut declaraţia. A fost foarte emoţionat, am înţeles că a fost o decizie strict personală pe care a luat-o. Am respectat-o ca atare. Nu cred că l-a părăsit sau trădat cineva. N-a existat niciun fel de complot”, a adăugat preşedintele interimar al PNL.

Klaus Iohannis a comentat în cadrul unei alte emisiuni de televiziune, despre platforma politică iniţiată de Călin Popescu Tăriceanu, fost prim-ministru al României din partea PNL, specificând faptul că liberalii care au plecat alături de actualul preşedinte al Senatului sunt „oameni folosiţi de PSD”.

„Avem de-a face cu o mână de oameni folosiţi de PSD, hrăniţi, atraşi de PSD pentru a mai încerca să rupă puţin din PNL. Eu sunt printre cei care au privit lucrurile cu destul de multă relaxare. Majoritatea colegilor sunt de-a dreptul revoltaţi. Aceşti oameni, începând cu Tăriceanu şi miniştrii sunt oameni cărora partidul le-a dat demnităţi importante în acest stat”, a subliniat preşedintele interimar al liberalilor într-o intervenţie pentru Digi 24.

Politică



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite