Iohannis, despre aderarea României la OCDE: Decizia constituie un moment istoric, care confirmă angajamentele ţării în sfera principiilor democraţiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mathias Cormann, Klaus Iohannis FOTO Presidency.ro
Mathias Cormann, Klaus Iohannis FOTO Presidency.ro

Preşedintele Klaus Iohannis l-a primit vineri, la Palatul Cotroceni, pe secretarul general al OCDE, Mathias Cormann. În cadrul întâlnirii, şeful statului a precizat că aderarea cât mai rapidă la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică este o prioritate pentru ţara noastră şi reprezintă un moment istoric, „care confirmă angajamentele ţării noastre în sfera principiilor democraţiei, economiei de piaţă şi multilateralismului”.

Preşedintele României, Klaus Iohannis, l-a primit vineri, 28 ianuarie 2022, la Palatul Cotroceni, pe Mathias Cormann, Secretar General al Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), cu prilejul vizitei pe care acesta o efectuează la Bucureşti, la invitaţia părţii române, a informat Administraţia Prezidenţială. 

Potrivit sursei citate, şeful statului a salutat decizia recentă a Consiliului OCDE pe tema extinderii Organizaţiei, care deschide calea începerii negocierilor de aderare a ţării noastre la OCDE, şi a mulţumit Secretarului General şi statelor membre pentru susţinerea arătată. Preşedintele Klaus Iohannis a apreciat că vizita Secretarului General în România, prima de la anunţarea acestei decizii, reprezintă un mesaj politic cert de recunoaştere a eforturilor şi angajamentului ţării noastre în acest proces de modernizare şi consolidare. 

De asemenea, preşedintele Klaus Iohannis a arătat că decizia Consiliului OCDE constituie un moment istoric aşteptat de partea română, care confirmă angajamentele ţării noastre în sfera principiilor democraţiei, economiei de piaţă şi multilateralismului. Preşedintele Klaus Iohannis a subliniat că aderarea cât mai rapidă la OCDE constituie o prioritate pentru România.

În cadrul discuţiilor, a fost reliefată cooperarea de durată dintre România şi OCDE. În context, Preşedintele României a reconfirmat obiectivul de continuare a colaborării strânse cu structurile Organizaţiei, pentru implementarea reformelor necesare şi promovarea unei dezvoltări economice sustenabile pentru România. Printre domeniile de interes, Preşedintele Klaus Iohannis a evocat excelenta colaborare cu OCDE în sfera educaţiei, exprimând încrederea dezvoltării pe mai departe a cooperării pe acest palier important, în cadrul proiectului „România Educată”, mai arată sursa citată. 

La rândul său, Secretarul General Mathias Cormann a felicitat România pentru decizia favorabilă vizând deschiderea negocierilor de aderare, arătând că ţara noastră se numără printre cei mai activi parteneri ai Organizaţiei. Totodată,  în perspectiva aderării la OCDE, Secretarul General Mathias Cormann a exprimat disponibilitatea Organizaţiei de a sprijini partea română în atingerea obiectivelor stabilite, de consolidare instituţională şi de dezvoltare economică şi socială.

Consiliului Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) a decis deschiderea negocierilor de aderare cu România şi cu Argentina, Brazilia, Bulgaria, Croaţia şi Peru.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite