Iohannis: o decizie controversată

Opoziţia nu i-a propus alternative credibile preşedintelui

Problema de fond este că, exceptând subiectul justiţiei, opoziţia nu a propus nicio alternativă de natură să merite preţul unei crize politice.

Asistăm la replici neaşteptat de abrazive din partea opoziţiei. USR l-a criticat pe preşedintele Klaus Iohannis cam în aceiaşi termeni în care îl critica Monica Macovei înaintea primului tur de scrutin din 2014. Dar preşedintele avea de ales între o criză politică prelungită, cu costurile economice pe care le-a evocat, de altfel, în declaraţia de marti, şi continuarea unei evoluţii economice relativ bune, chiar cu preţul compromisului cu PSD.

E adevărat că şi situaţia economiei este obiectul unei polemici aprinse, dar în economie stabilitatea politică contează uneori mai mult decât o intervenţie guvernamentală „bună“. În orice caz, preşedintele s-a prezentat pe sine de la bun început ca „un pragmatic“ şi nu e chiar de mirare că a ales o rezolvare rapidă cu garanţia, probabil, că PSD va respecta angajamentele luate.

Problema de fond este că, exceptând subiectul justiţiei, opoziţia nu a propus nicio alternativă de natură să merite preţul unei crize politice. Asta este marea dificultate. Nu există pe piaţa politică românească niciun proiect de natură să schimbe cursul şi să facă, de pildă, România mai asemănătoare celorlalte ţări ieşite din comunism. Căci, dacă lărgim puţin cadrul şi ne uităm la evoluţia Ungariei sau Poloniei, observăm că aceste ţări, în ciuda disputelor ideologice cu Comisia de la Bruxelles, îşi consolidează apropierea „structurală“ de Germania prin politici economice bine conduse.

Spre stupoarea poate a „iacobinilor“ din România, Ungaria şi Polonia merg bine şi poate nimic nu e mai relevant pentru noi decât episodul recent, bine mediatizat de altfel, al închiderii fabricii de zahăr Diamant de la Oradea. Patronii germani au arătat că în Polonia, ca şi în Ungaria vecină se poate produce zahar mai ieftin şi prin urmare au hotărât să închidă fabrica care lucra în pierdere. Economia nu întreabă dacă nu cumva guvernarea este „iliberală“, urmându-şi logica ei distinctă.

În aceeaşi ordine de fapte, economia SUA a progresat spectaculos în ultimul an, spre stupoarea adversarilor, care evită de altfel să recunoască că s-au înşelat atunci când au profeţit un dezastru după alegerea preşedintelui Donald Trump. Nici Brexit-ul nu va produce prăbuşirea Marii Britanii, ceea ce economiştii adevăraţi (spre deosebire de ideologii care se servesc de o terminologie economică) au arătat de multă vreme.

Ar fi util poate să-l cităm pe Clemens Fuest, un proeminent economist german, care spunea într-un interviu că, în pofida unor scăderi previzibile şi minore ale PIB-ului britanic, Brexit-ul va aduce şi compensaţii, căci „devalorizarea monedei face ca producţia în Regatul Unit să fie mai interesantă pentru constructorii de automobile, aşa ca BMW“. (Huffington Post, septembrie 2017) Acestea sunt faptele, despre interpretările de presă vom vorbi cu altă ocazie.

Ar fi fost cu siguranţă mult mai bine dacă preşedintele Iohannis şi-ar fi explicat deciziile pe larg.

Revenind la România, preşedintele, în lipsa unui plan economic alternativ, a ales probabil să păstreze cursul actual, care asigură, de bine de rău, creşteri economice constante, decât să-l pună în pericol şi pe acesta prin declanşarea unei crize politice fără orizont. Oricum, analizele economice (vezi şi V. Lazea) au arătat că este imprudent ca România să adopte rapid moneda comună şi ar fi mai bine să exploateze cât mai mult spaţiul de „libertate“ care i-a rămas pentru a se apropia structural de nucleul european. În plus, nici economiştii occidentali (Clemens Fuest bunăoară) nu recomandă o aderare rapidă la euro, cel puţin nu înainte ca Zona euro să cunoască o reformă de amploare.

O schimbare politică în România ar trebui să aibă în vedere nu ce ar trebui să facă guvernul pentru aderarea la moneda comună (aşa cum sugerează unii opozanţi), ci mai curând ce ar fi nimerit să facă în şi pentru intervalul nedefinit care i-a rămas până la aderare. Dacă vrea să câştige alegerile, opoziţia ar trebui să propună o alternativă de „advent“.

Ar fi fost cu siguranţă mult mai bine dacă preşedintele Iohannis şi-ar fi explicat deciziile pe larg. Exercitarea acestei funcţii înseamnă mai mult decât decizia ca atare, înseamnă şi dialog cu societatea, discurs, argumentaţie. Din acest motiv, nici nu putem hotărî cu adevărat dacă decizia sa a fost bună sau rea, căci nu-i cunoaştem integral motivaţiile.

Horaţiu Pepine - Deutsche Welle