Iohannis conferă titlul de Revoluţionar cu Rol Determinant altor 1667 de persoane, printre care Radu Berceanu, Helmuth Duckadam şi unor parlamentari

Iohannis conferă titlul de Revoluţionar cu Rol Determinant altor 1667 de persoane, printre care Radu Berceanu, Helmuth Duckadam şi unor parlamentari

Preşedintele Klaus Iohannis FOTO Inquam Photo

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, luni, decretul privind conferirea titlului de „Luptător pentru Revoluţia Română - Luptător cu Rol Determinant“ pentru încă 1667 de persoane, printre care fostul portar Helmuth Duckadam, fostul ministru Radu Berceanu, dar şi mai mulţi parlamentari.

Ştiri pe aceeaşi temă

Guvernul Ponta a adoptat o Ordonanţe de Urgenţă, în decembrie 2014, prin care s-a hotărât o nouă rundă de verificări în rândul revoluţionarilor şi instituirea unui nou tip de indemnizaţie.Acordarea acestui titlu se face cu avizul Comisiei parlamentare a revoluţionarilor din decembrie 1989, preşedintele României fiind cel care semnează decretul.

Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor (SSPR), instituţia care a analizat dosarele, a anunţat lista celor admişi în trei tranşe: prima, cuprinzând 505 „luptători cu rol determinant“, a fost făcută publică în vara acestui an şi oficializată în luna septembrie printr-un decret semnat de preşedintele Klaus Iohannis. „Lista cuprindea nume grele precum Alexandru Arşinel (actor), Răzvan Theodorescu (academician, fost ministru şi senator), Gelu Voican Voiculescu (fost vicepremier şi senator), Dorel Vişan (actor), Grigore Zanc (fost senator şi ministru).

Printre cei 1667 de revoluţionari din ultima tranşă aprobată de Iohannis se regăsesc foştii miniştri PDL Radu Berceanu şi Ion Ariton, fostul portar Helmut Duckadam şi mai mulţi actuali parlamentari, precum deputatul UNPR Eugen Nicolicea, deputatul minorităţii bulgare Niculae Mircovici, deputatul independent Petru Movilă şi deputatul PSD Bogdan Niculescu Duvăz.

Cu toţii vor încasa indemnizaţii calculate prin aplicarea unui coeficient de 1,1 din salariul mediu brut pe economie. În prezent, valoarea acestuia este 2.415 lei, ceea ce înseamnă că indemnizaţia lunară se ridică la 2.656 de lei (2,415 X 1,1). Acest mod de calcul asigură creşterea permanentă a indemnizaţiilor pe care le încasează revoluţionarii, deoarece salariul mediu brut sporeşte în fiecare an. Comisia Naţională de Prognoză estimează că, în 2016, acesta va ajunge la 2.681 de lei. Prin urmare, indemnizaţiile revoluţionarilor vor creşte şi ele, „luptătorii“ urmând să încaseze 2.949 de lei în fiecare lună. Întrucât legea produce efecte începând cu 1 ianuarie 2015, iar revoluţionarii vor intra în plată abia după eliberarea brevetelor semnate de preşedintele Klaus Iohannis, aceştia vor încasa retroactiv drepturile pentru tot anul: peste 30.000 de lei bani grămadă (aproximativ 7.000 de euro)!  

Beneficiile revoluţionarilor nu se rezumă doar la această indemnizaţie. Conform legii, aceştia au dreptul la transport gratuit, terenuri şi scutiri de impozite, precum şi la o a doua indemnizaţie acordată ca un supliment la pensia pentru limită de vârstă. Aceasta se acordă tuturor revoluţionarilor pensionaţi, inclusiv „luptătorilor remarcaţi pentru fapte deosebite“, al căror număr depăşeşte 10.000. Calculată prin aplicarea unui coeficient de 0,6 din salariul mediu brut pe economie, indemnizaţia suplimentară se va ridica, în 2016, la peste 1.600 de lei. Astfel, un „luptător cu rol determinant“ pensionat la limită de vârstă va încasa în total peste 4.500 de lei în fiecare lună!

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările