După ce ultimii ani au fost predominaţi de dansul pinguinilor (guvernamental vorbind), când înainte, când înapoi, când la stânga, când la dreapta, a venit momentul să vedem dansul mirilor.

Klaus Iohannis şi Dacian Cioloş au dansat un vals în 2015/2016. Colaborarea dintre ei la momentul respectiv a mers bine. Mai ales că guvernul Cioloş venise după Victor Ponta, un premier pe cât de iubit de unii, şi hulit de alţii, pe atât de arogant la momentul respectiv - însă, forţat de împrejurări tragice, a ştiut touşi când să pună stop.

Între cei doi (Iohannis şi Cioloş), pe parcursul anilor, lucrurile au mers aşa, ca într-un tango, au ştiut când să se atingă, au ştiut când să se îndepărteze unul de celălalt, au ştiut când să-şi zâmbească, au ştiut când să se uite încruntaţi unul la celălalt.

Dar pentru că suntem pe Dâmboviţa şi nu pe malul Dunării în Viena, rămânem la tradiţii. Câteva motive pentru care eu cred că după dansurile menţionate mai sus, preşedintele Iohannis şi probabil viitorul premier Dacian Cioloş ar putea să treacă la dansul mirilor.

1. Klaus Iohannis şi Dacian Cioloş au colaborat bine de fiecare dată. Mai ales când actualul preşedinte USRPLUS a fost premier în guvernul tehnocrat.

2. Au fost 2-3 momente cheie când Dacian Cioloş a făcut un pas în spate în favoarea lui Klaus Iohannis. Cel mai important moment, şi decisiv de altfel, în 2019 - Dacian Cioloş nu s-a amestecat în alegerile prezidenţiale. Implicarea sa ar fi putut da multe socoteli peste cap.

3. Tot de prin 2019, dacă nu cumva de mai demult, am ideea asta creaţă, cum că lui Dacian Ciolos i se face culoar pentru alegerile prezidenţiale din 2024. Cu alte cuvinte Klaus Iohannis îi este un pic dator şi are nevoie de el şi pe viitor. Preşedinţia USRPLUS şi posibilitatea de a fi premier ar putea fi o confirmare a instinctelor menţionate anterior.

4. Pe de altă parte, USRPLUS poate pica într-o poziţie ingrată dacă va coordona activitatea unui guvern minoritar. Printre altele: Va avea de gestionat cea mai cruntă perioadă din ultimii 30 de ani. Mor oameni zilnic (nu doar de Covid) din cauza pandemiei gestionate prost. De ţinut în frâut situaţia economică (îi ptuem spune criză) şi creşterea zilnică a preţurilor. Criza politică permanentă. Opoziţie PSD şi PNL (cel puţin). Partidul AUR, precum metalul preţios cu acelaşi nume, creşte încet, dar sigur şi poate deveni o problemă/provocare electorală în 2024.

5. Klaus Iohannis ştie că nu mai are ce căuta cu Florin Ciţu în faţa românilor. Oricât de rece este, îl doare când pierde like-urile de pe Facebook. Iubeşte să fie adulat. Serios acum. Ştie că a supărat foarte multă lume, de la cetăţeni la oameni importanţi şi instituţii Europene.

6. Nu este exclus ca preşedintele să meargă la două capete. Dacă merge colaborarea cu Dacian Cioloş, îşi poate duce liniştit mandatul până la capăt, chiar şi fara guvernare PNL – de fapt pentru el e mai bine/mai linişte. Daca nu, metoda Dăncilă. Aşa cum a lăsat-o în pace pe Dăncilă să se ducă în zid cu toată viteza pentru a-şi face campania electorală cât mai uşoară, aşa poate să lase pe USRPLUS sa îşi facă de cap, sa greşească - lucru ideal pentru opoziţia PNL. Cum ştim că preşedintele ţine mult mai mult la propria persoană decât la partid sau la ţară, este evidentă alegerea. Sau poate din greşeală îi ies ambele.

7. Mai important decât toate cele menţionate, Klaus Iohannis şi “Eoropa” egal love. Cioloş şi Europa egal love, şi, evident, Europa love pe ei înapoi. “Eoropa” o fi dat şi ea un telefon, un fax, o recomandată poştală în care o fi scris “Potoliţi-vă, că nu e chiar aşa cum crede toată lumea…”. Klaus Iohannis vrea din tot sufletul lui mic şi negru să fie important în Europa după ce încheie al doilea mandat. Relaţia cu Cioloş si relaţiile lui Cioloş sunt foarte importante pentru viitorul domnului preşedinte. Viitorul de după 2024.

Este cel mai riscant pariu pentru USRPLUS/Dacian Cioloş, dar cu toate astea, poţi avea cel mai mult de caştigat dintr-o astfel de situaţie dacă este gestionată corect. Dacă nu se blochează în “greaua moştenire”, la cea recentă au participat activ - şi dacă se concentrează pe rezolvarea problemelor urgente, în 2024, campania electorală va merge bine de la sine.