Ce spunea Iohannis în 2014, când Ponta refuza să participe la dezbateri electorale. Dăncilă: Cum e cu aroganţa?

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Klaus Iohannis
Klaus Iohannis

Preşedintele României, Klaus Iohannis, a schimbat tactica privind dezbaterile electorale. Dacă acum le evită, în 2014 îi reproşa lui Victor Ponta că este arogant, pentru că refuza o confruntare directă.

Preşedintele României, Klaus Iohannis abordează aceste alegeri cu o strategie diferită. Dacă acum a decis să nu se confrunte într-o dezbatere electorală cu Viorica Dăncilă, în 2014, Iohannis cerea o confruntare cu Victor Ponta.

Iată ce posta pe Facebook Klaus Iohannis în urmă cu 5 ani:

”Constat că domnul Victor Ponta îşi menţine aceeaşi atitudine arogantă cu care ne-a obişnuit şi în ceea ce priveşte organizarea unei dezbateri electorale atât de necesare şi aşteptate de către toţi românii interesaţi să afle proiectele celor doi candidaţi rămaşi în cursa pentru Palatul Cotroceni.

Domnul Ponta nu poate decide singur detaliile şi condiţiile în care ar urma să se desfăşoare o astfel de dezbatere electorală. Temele se stabilesc în mod firesc prin negociere de către echipele de campanie ale ambilor candidaţi intraţi în turul doi şi nu se transmit prin fax de către un candidat care a stabilit deja ordinea şi conţinutul întrebărilor.

Solicit în mod public candidatului Victor Ponta să renunţe de urgenţă la asemenea tertipuri şi să aibă curajul să îşi asume o confruntare de idei corectă, în care niciunul dintre noi nu porneşte cu un avantaj ilegitim. Îi cer premierului să mandateze echipa sa de campanie să poarte negocieri cu membrii staff-ului meu pentru a stabili cât mai rapid condiţiile de desfăşurare a unei dezbateri reale, din care electoratul să poată înţelege care este viziunea fiecărui candidat pentru viitorul României”, a postat Iohannis pe Facebook .

Astăzi, Dăncilă a distribuit postarea din 2014 a lui Iohannis, cu următorul mesaj:

Cum e cu “atitudinea arogantă”, domnule Iohannis? Ne mai explicaţi o dată cum e cu “dezbaterea electorală atât de necesară şi aşteptată de toţi românii”?

Imagine indisponibilă

Tot preşedintele României spunea la ceremonia de învestire în funcţia de preşedinte că ”lucrul bine făcut” înseamnă şi o ”comunicare onestă”.

”Lucrul bine făcut înseamnă că, periodic, avem datoria de a veni în faţa românilor, de a comunica onest şi responsabil ce etape am parcurs, în ce stadiu suntem, cât am făcut din ce ne-am angajat şi ce urmează mai departe. Aşa voi proceda eu, în calitate de preşedinte”, a declarat Klaus Iohannis în 2014 la investirea sa ca preşednte al României.

Şeful de campanie al PNL, Dan Motreanu, a anunţat, luni seară, că liberalii şi Klaus Iohannis au decis că nu vor exista dezbateri cu Viorica Dăncilă înaintea turului al doilea al alegerilor prezidenţiale. Echipa de campanie a PNL consideră că dezbaterea ”nu ar aduce nimic în plus” şi nu ar aduce nicio clarificare, având în vedere că cei doi candidaţi au avut funcţii în ultimii ani, iar poziţiile şi activitatea lor politică este cunoscută de cetăţeni.

Citeşte şi

PNL anunţă că Iohannis nu merge la dezbateri cu Dăncilă: cum justifică decizia 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite