Iohannis cere abrograrea Ordonanţei 7. „Fără o justiţie liberă, independentă, niciun cetăţean nu va avea vreo garanţie că drepturile sale sunt respectate“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Klaus Iohannis
Klaus Iohannis

Preşedintele Klaus Iohannis condamnă noul atac al Guvernului la adresa justiţiei independente, prin adoptarea OUG 7  fără nicio consultare, cu ignorarea completă a partenerilor de dialog, a profesioniştilor din justiţie, cu riscul îndepărtării României de la respectarea statului de drept. Preşedintele solicită Guvernului abrogarea de îndată a Ordonanţei care mutilează legile Justiţiei.

Redăm integral mesajul preşedinteui Klaus Iohannis

Modul de adoptare şi conţinutul noului act normativ în domeniul justiţiei nu numai că pun în discuţie respectarea principiului separaţiei puterilor în stat şi încalcă jurisprudenţa Curţii Constituţionale, dar ignoră şi obligaţiile României în calitate de stat membru UE.

După adoptarea acestei ordonanţe de urgenţă, într-un dispreţ total faţă de rolul constituţional al Consiliului Superior al Magistraturii, cel de garant al independenţei justiţiei şi fără niciun dialog cu corpul magistraţilor, invitaţia adresată de prim-ministru doar reprezentanţilor asociaţiilor de magistraţi şi reprezentanţilor Consiliului Superior al Magistraturii denotă o lipsă de respect faţă de autoritatea judecătorească şi faţă de prevederile constituţionale care cuprind condiţiile în care Guvernul poate să apeleze la instrumentul ordonanţelor de urgenţă.

Într-o democraţie, justiţia nu poate fi subordonată politicului şi, cu atât mai mult, nu poate fi calificată drept o urgenţă modificarea intempestivă a unor reglementări în interesul unor persoane sau grupuri.

Preşedintele Klaus Iohannis subliniază că ceea ce face acum prim-ministrul reprezintă o recunoaştere implicită a manierei diletantiste, lipsite de orice fundamentare şi de transparenţă a modului în care Guvernul legiferează. Acest mod de acţiune a devenit deja un obicei al Guvernului, similar OUG nr. 13/2017 şi intens contestatei OUG nr. 114/2018.

Acest demers arată o evidentă incapacitate a prim-ministrului de a înţelege care sunt raporturile dintre autorităţile publice, precum şi arhitectura constituţională a puterilor în stat.

Demersurile magistraţilor, instituţiilor din domeniu şi ale tuturor celor care au tras în ultimele zile semnale de alarmă cu privire la acest nou atac la adresa justiţiei reflectă faptul că democraţia din România este matură şi reacţionează în faţa conduitelor abuzive.

Preşedintele României consideră că, în calitate de garant al independenţei justiţiei, Consiliul Superior al Magistraturii trebuie să uzeze în mod ferm şi neîntârziat de toate prerogativele sale pentru a-şi îndeplini misiunea constituţională.

Modul în care se legiferează în domeniul justiţiei nu poate să mai continue în această manieră, de adoptare a unor soluţii legislative cu efecte imediate, prin eludarea etapelor de fundamentare şi consultarea reală a corpului magistraţilor, aspecte care ţin chiar de esenţa democraţiei.

Protestele fără precedent ale magistraţilor, care resimt încercarea de control politic în domeniul justiţiei, precum şi nemulţumirile manifestate public de cetăţeni nu pot fi ignorate. Efectele acestei decizii a Guvernului sunt dăunătoare statului de drept şi societăţii româneşti în ansamblu, iar impasul în care s-a ajuns în acest moment, din vina exclusivă a Guvernului, are ca unică soluţie renunţarea la OUG nr. 7/2019 în întregul său. Fără o justiţie liberă, independentă, niciun cetăţean nu va avea vreo garanţie că drepturile sale sunt respectate.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite