Iohannis: Cei patru români răniţi în Afganistan primesc cele mai bune îngrijiri medicale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele României, Klaus Iohannis, a transmis sâmbătă un mesaj după ce patru militari români au fost răniţi în urma unui atac în Provincia Kandahar, Afganistan. Şeful statului le-a urat celor patru însănătoşire grabnică şi a asigurat familiile acestora că soldaţii primesc cele mai bune îngrijiri medicale.

 Preşedintele Klaus Iohannis a transmis un mesaj în urma atacului care a avut loc în Provincia Kandahar, Afganistan, soldat cu rănirea a patru militari români.

„Gândurile mele se îndreaptă astăzi către militarii români răniţi în timpul misiunii pe care o desfăşoară în Afganistan. Le urez însănătoşire grabnică şi multă putere să treacă cu bine peste aceste momente critice. De asemenea, familiilor militarilor noştri le transmit că sunt alături de ele şi le asigur că cei dragi primesc cele mai bune îngrijiri medicale.

Militarii români dau dovadă întotdeauna de profesionalism, iar dedicarea cu care îşi desfăşoară activitatea în teatrele de operaţii contribuie la menţinerea păcii şi securităţii internaţionale”, a declarat Iohannis, potrivit unui mesaj transmid de administraţia prezidenţială.

Patru militari români au fost răniţi în misiune, sâmbătă, în Afganistan, după ce o coloană de vehicule blindate fost atacată cu un dispozitiv exploziv improvizat, informează MApN. Cei patru militari răniţi sunt conştienţi, iar starea lor de sănătate este stabilă.

În urma evaluării medicale, militari au fost internaţi, doi dintre ei cu fracturi în zona membrelor inferioare, unul cu traumatism cranian închis şi cel de al patrulea cu fractură toracală. Starea lor este stabilă.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite