Iohannis, căzut la mijloc în războiul revoluţionarilor. Un preşedinte de asociaţie dă Cotroceniul în judecată

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Klaus Iohannis                                                                        Foto: Mediafax
Klaus Iohannis                                                                        Foto: Mediafax

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, în urmă cu două zile, un decret prin care 505 revoluţionari au primit titlul de „luptători cu rol determinant în victoria Revoluţiei Române”, urmând a fi răsplătiţi cu indemnizaţii consistente.

Deşi preşedinţia a precizat ulterior că titlurile s-au acordat la propunerea Secretariatului de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor şi a comisiei parlamentare aferente, răspunderea aflându-se în sarcina acestor instituţii, Iohannis este acuzat că a închis ochii la introducerea unor impostori pe lista celor 505 revoluţionari.

Ion Ciochină, preşedintele asociaţiei „Radio Libertatea 22”, spune că va da preşedinţia în judecată pentru că, deşi a sesizat Cotroceniul încă de la începutul lunii august cu privire la existenţa unor impostori pe lista celor propuşi, preşedintele a semnat decretul fără a aştepta o verificare a acestora. „Voi iniţia o acţiunea în instanţă împotriva preşedinţiei, deoarece nu a ţinut cont de contestaţiile pe care le-am făcut asupra unor revoluţionari care nu meritau titlul de luptători determinanţi. Trebuia să oprească includerea lor în decret şi să aştepte clarificarea situaţiei. Mi s-a răspuns că au trimis sesizarea mea către Parchet, însă preşedintele nu a mai aşteptat ca Parchetul să se pronunţe şi a emis decretul cu toţi cei 505 revoluţionari”, afirmă Ion Ciochină.

image

Răspunsul pe care Ion Ciochină l-a primit în urma sesizării făcute la Cotroceni

În sesizarea trimisă către Cotroceni, acesta nominalizează 16 persoane despre care spune că nu meritau titlul de „luptători determinanţi”. Printre ei se numără şi actorul Alexandru Arşinel, pe care Ciochină îl contestă cu vehemenţă: „Am probe zdrobitoare împotriva lui Arşinel şi le voi prezenta în instanţă dacă voi fi chemat. Procurorul Dan Voinea a dovedit că, în noaptea de 21 spre 22 decembrie 1989, la teatrul unde Arşinel era secretar de partid a funcţionat un comandament al Securităţii. El se bate cu pumnul în piept că a vorbit la radio pe 22 decembrie, dar a fost chemat acolo, n-a ocupat clădirea alături de noi”.

Într-un articol amplu pe tema noilor certificate de revoluţionar, publicat de „Adevărul” la mijlocul lunii trecute, Arşinel declara: „E treaba lor dacă mă contestă, sunt oameni şi oameni. Eu am fost primul care am vorbit din balconul de la Radio. Dosarul meu demonstrează că nu am văzut Revoluţia la televizor şi că am fost în focul evenimentelor”.

Copil de 10 ani - declarat "luptător determinant"

Printre cei 16 revoluţionari asupra cărora Ion Ciochină a sesizat Cotroceniul se află şi două persoane care la Revoluţie erau minore. Una dintre ele avea, în 1989, numai 10 ani. Numele celor doi s-au regăsit totuşi în decretul semnat de Klaus Iohannis, care le-a oferit titlul de “luptători cu rol determinant”.

„Dacă preşedintele spune că nu intră în atribuţiile sale să-i verifice pe cei propuşi pentru titlul de luptători determinanţi, înseamnă că nu are nicio putere şi semnează orice propunere cu ochii închişi. Este foarte grav ce s-a întâmplat pentru că prin semnarea acestui decret se cheltuiesc nişte bani publici. Cei 505 de revoluţionari decoraţi vor fi incluşi în plată şi vor încasa indemnizaţii”, ne-a mai declarat Ion Ciochină, preşedintele asociaţiei „Radio Libertatea 22”.

Legea prevede ca indemnizaţia unui revoluţionar căruia i s-a conferit titlul de „luptător cu rol determinant” să fie calculată prin aplicarea unui coeficient de 1,10 din salariul mediu brut pe economie. La un salariu mediu brut de 2.415 lei, cât este în prezent, indemnizaţia lunară a revoluţionarilor se ridică la 2.656 de lei. Pentru revoluţionarii care sunt pensionari se mai adaugă o indemnizaţie suplimentară de circa 1.400 de lei, veniturile acestora putând ajunge astfel până la 4.000 de lei în fiecare lună.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite