Iohannis, absent de la summitul liderilor PPE de la Bruxelles. Ce critici îi sunt aduse preşedintelui

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Klaus Iohannis nu a participat, marţi, la summitul liderilor PPE de la Bruxelles, reuniune care a avut loc înainte de şedinţa Consiliului European de marţi seară. Atitudinea actualului preşedinte este total opusă de cea a fostului şef de stat Traian Băsescu, politician care mergea la toate aceste summituri.

„Mâine (n.r.-azi), înaintea şedinţei Consiliului European, liderii PPE se reunesc la Bruxelles, pentru a-şi coordona acţiunea. Din România nu participă nimeni, deşi Klaus Iohannis a fost susţinut în alegeri de PPE, iar Dacian Cioloş a fost afiliat la aceeaşi familie politică, în perioada în care era comisar. Nu e confirmat nimeni din România. E  incredibil ce se petrece. Cum vrem să influenţăm decizia, dacă ne auto-izolăm?“, scria eurodeputatul Cristian Preda luni despre decizia şefului de stat de a nu merge la summitul familiei sale politice.

Neparticiparea lui Iohannis la summit-urile PPE nu e o noutate. De când a fost ales preşedite, în noiembrie 2014, Iohannis a participat la un singur summit, o atitudine total opusă de cea a predecesorului de la Palatul Cotroceni. Fostul preşedinte Traian Băsescu participa la toate reuniunile PPE unde erau invitaţi lideri politici.  

Administraţia Prezidenţială s-a ferit de fiecare dată să dea o explicaţie oficială pentru refuzul lui Iohannis de a participa la reuniunilor liderilor PPE, însă surse politice de la Cotroceni au precizat că ar fi  vorba despre o interpretare rigidă a legii fundamentale. „Constituţia spune că nu ai voie să fii membru al unui partid politic, dar nu-ţi impune neapărat restricţii la nivel european. E discutabil. Însă preşedintele preferă probabil să menţină o anumită distanţă, pe care am văzut-o  şi faţă de PNL“, au declarat pentru „Adevărul“ surse politice..

Ce se discută la acest Consiliu European

Tema momentului, adică decizia Marii Britanii de a ieşi din UE după referendumul din 23 iunie, va fi discutată de liderii europeni. Şefii de stat şi de guverne vor să se asigure că drepturile europenilor care călătoresc şi muncesc în Marea Britanie vor fi respectte şi după referendum, dar mai ales după ieşirea formală din UE.  

„Una din priorităţile PPE, aşa cum preşedintele PPE Joseph Daul a comunicat vineri este solidaritatea la nivelul celor 27 de state membre ale UE şi mai ales asigurarea drepturilor cetăţenilor europeni aflaţi în Marea Briatanie, oameni care au ales să trăiască într-un alt stat membru al UE, iar peste noapte s-au trezit în afara UE, ca urmare a referendumului. La summitul PPE se va vorbi de următorii paşi şi cum să menţinem Europa unită“, a explicat purtătorul de cuvânt al PPE, Siegried Mureşan.  

Purtătorul de cuvânt al PPE a vorbit şi de invitaţiile trimise de PPE către liderii din familia lor europeană.  Noi,comunicăm oficial lista liderilor invitaţi. Am făcut-o printr-un comunicat de presă pe 15 iunie. Comunicăm cu o zi înainte de summit lista liderilor PPE care au confirmat participarea la summit. Întotdeauna invitaţia unui lider de a veni la summit e personală şi nu e transmisibilă. Dacă un lider nu poate participa, invitaţia nu e transmisibilă Oriunde şeful statului vine de la PPE, acea persoană e invitată. Doar în ţări în care şeful statului nu vine de la PPE e invitat vicepreministrul, dacă partide ale PPE sunt în coaliţii de guvernare“, a mai spus Mureşan.

De ce e importantă participarea la summitul PPE

Purtătorul de cuvânt al PPE a explicat pentru „Adevărul“ de ce e importantă participarea celor invitaţi la summit. „Înainte de fiecare Consiliu Europen are loc un summit al PPE la care se întâlnesc şefii de state şi de guverne aparţinând familiei noastre politice împreună cu preşedintele Consiliului European şi preşedintele Comisiei Europene pentru a pregăti Consiliul European. De altfel, toate deciziile majore luate de Consiliul European de-a lungul ultimilor zece ani s-au bazat pe lucruri agreate înainte la Summitul PPE“, a precizat eurodeputatul.  

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite