INTERVIU VIDEO Tatiana Niculescu Bran, purtătorul de cuvânt al lui Iohannis: Mi s-au trimis CV-uri pe Facebook pentru angajări la Cotroceni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Scriitoare, fostă jurnalistă la BBC, parţial activistă online, independentă, Tatiana Niculescu Bran povesteşte cum s-a desfăşurat „recrutarea“ ei din lumea online, care a proiectat-o în scaunul purtătorului de cuvânt de la Cotroceni. Scriitoarea vorbeşte despre puterea civismului pe Facebook şi îl creionează pe Klaus Iohannis aşa cum l-a înţeles în urma campaniei electorale şi a celor 30 de minute petrecute faţă-n faţă.

„Adevărul“: Cum a început? Recrutarea s-a făcut de pe Facebook sau au existat şi alte canale de contact?

Tatiana Niculescu Bran: Eu mă aflu pe Facebook de mai puţin de un an pentru că mai mulţi prieteni şi editura Polirom m-au sfătuit să îmi fac un cont ca să îmi promovez cărţile. Asta a fost ideea iniţială a acestei acţiuni. În prima zi când mi-am făcut contul şi am început să înţeleg toate chestiile astea, m-am simţit ca paraşutată într-o junglă în care mă pândeau animale sălbatice după fiecare pom. Am petrecut câteva zile într-o uimire, jumătate fascinată, jumătate terifiată, că nu mă voi descurca cu chestia asta şi ar   fi mai bine să o las baltă.Treptat m-am obişnuit şi am înţeles cât de cât cum funcţionează.

În toamnă a fost pentru prima dată în viaţa mea când m-am implicat într-o campanie electorală şi am făcut-o cu totul şi cu totul independent. Fără să am niciun fel de contact, nici de partid, nici să fac parte dintr-un grup de orice fel: jurnalişti, analişti, susţinători. Eram un electron singur care se rotea în fel şi chip pe Facebook, de capul lui. M-am implicat începând să citesc despre Iohannis. Tot citind, mai ales din momentul în care a devenit public proiectul lui electoral de ţară, am fost convinsă că el este candidatul pe care eu îl votez şi pe care eu îl susţin. Deci, m-am apucat să-l susţin. Dar complet în afara oricăror altor susţinători, postând lucruri care îmi plăceau din discursurile lui sau din cartea lui, punând o poză care mi se părea că reprezintă ceva din lumea mea comună cu lumea lui, căutând rădăcinile de filozofie politică ale programului lui – „Lucrul bine făcut“ - în filozofia politică pragmatică, încercând să mă orientez un pic teoretic în propunerea lui de ţară. Pe urmă, luând legătura cu prieteni, am făcut şi un fel de agent electoral sui generis încercând să-mi conving prietenii.

Eram un electron singur care se rotea în fel şi chip pe Facebook, de capul lui. 

În turul al doilea am continuat această susţinere. În perioada asta n-am mai făcut nimic, îmi lăsasem cartea deoparte şi m-am dedicat micului meu proiect. Am lucrat vreun an şi jumătate să mă documentez pentru o carte nouă pe care o scriam. Am fost la Roma, la arhive, am făcut sute de fişe, deci în toamna asta mă apucam să scriu, nu aveam nicio treaba cu campania electorală.

Ceea ce credeam eu şi cred în continuare este că Iohannis, dincolo de a nu fi fost soluţia răului cel mai mic, era soluţia şansei celei mai mari. Pentru mine aşa se traducea. În plus, eu, la rândul meu, la bază, fiind taciturnă şi îngrozitor de plicticoasă, aveam sentimentul că înţeleg foarte bine prin ce trecea el în această perioadă. Recunoşteam în mine diverse atitudini, armuri, pe care de-a lungul vremii mi le luam ca să-mi apăr timiditatea.

Ce s-a întâmplat mai departe?
În perioada asta m-a remarcat pe Facebook o doamnă de la PNL, cu care eram prietenă virtual, dar despre care nu ştiam că e de la PNL. A vrut să ştie ce fac, de ce fac, dacă sunt singură în asta. I-am spus că fac asta din convingere, din entuziasm şi din admiraţie pentru acest om. De la ea am avut înainte de al doilea tur adresa de e-mail a candidatului de atunci, Klaus Iohannis, dar m-am sfiit să scriu ceva pe ea pentru că tot ea îmi spusese că primea zilnic în jur de 200 de mesaje cărora le mai şi răspundea.

Pe 16 noiembrie, pe la prânz, într-un elan juvenil de speranţă, i-am trimis un e-mail şi atât i-am zis: „Veţi câştiga!“. Nu mă bazam pe nimic decât pe propriul meu entuziasm. A venit şi răspunsul: „Mulţumesc!”, în stilul propriu domnului Iohannis. În noaptea aceea nu am dormit, am stat să urmăresc primele exit-poll-uri. Parcă eram pe vremuri în tura de noapte în redacţia BBC de la Londra, unde trebuia să actualizez periodic o ştire importantă. Exact asta am făcut în acea noapte. Deci, regresam în propria mea biografie profesională. Actualizam pe pagina mea de Facebook tot ce se întâmpla şi a doua zi dimineaţa, fericită, m-am culcat.

Mi-a fost greu să ies din priza asta şi am mai postat, dar mă pregăteam să ies din logica de campanie electorală şi de activism solitar pe Facebook şi să mă întorc la fişele mele şi la ce voiam să scriu.

Când a venit propunerea propriu-zisă de a fi purtător de cuvânt la Cotroceni?
Cred că înainte de Ziua Naţională am primit un mesaj de la dl. Preşedinte care mă întreba dacă putem să ne vedem şi mă invita la sediul PNL. Am venit şi mi-a propus să conduc departamentul de comunicare de la Cotroceni şi să fiu purtător de cuvânt. Eu m-am îndoit de potrivirea mea pentru acest post şi i-am şi spus că eu sunt de fapt timidă. În acelaşi stil inconfundabil şi care-ţi dă de fapt foarte mult curaj, răspunsul a fost „Şi eu“, adică „şi eu sunt timid“ şi iată, cu toate astea, ne aflăm în aceeaşi barcă. Şi zic: „dar chiar credeţi că eu aş fi omul potrivit?“ Răspunsul a fost iarăşi la fel de scurt şi de precis: „Cred“.

Am rămas înţeleşi că eu mă voi gândi timp de o săptămână şi dacă mă hotărăsc, o să fac public această ştire pe care urma să o confirme. M-am perpelit vreo săptămână, apoi luni am făcut cum promisesem şi am anunţat pe pagina mea de Facebook.  

 I-am trimis un e-mail şi atât i-am zis: „Veţi câştiga!“. Nu mă bazam pe nimic decât pe propriul meu entuziasm.

Aţi stabilit de la început că aşa e formal sau informal. A existat vreo strategie?
Strategie a fost că eu anunţ pe pagina mea de Facebook faptul că preşedintele mi-a propus această funcţie şi că eu am acceptat-o. Dacă nu o acceptam, nu avea rost să mai public nimic. Am scris un scurt text şi l-am publicat. Pe urmă au urmat felul de comentarii, că de ce am făcut aşa, că cine mă cred eu să mă autoproclam purtătoare de cuvânt, că nu se face aşa, că se dă comunicat, se face conferinţă de presă – din ciclul „aşa da, aşa nu“.

Social media se mută la Cotroceni

Autoportret. Tatiana Niculescu Bran: „Păşim cu acest preşedinte într-o perioadă de raport direct între omul politic şi cetăţean“


Cum a influen
ţat civismul online lumea reală?
Cred că experienţa mea dă seamă despre un lucru extraordinar care s-a petrecut la aceste alegeri pentru că, în toată istoria ei, România a ars etapele, dar de data asta s-a produs o mare şi foarte interesantă mutaţie cu aceste alegeri şi cu rolul tehnologiei digitale aici.

S-a întâmplat această coagulare a unei comunităţi, care s-a petrecut pe reţelele sociale. Şi s-a petrecut într-un context care pune România, în mod cu totul remarcabil, între democraţii ultraconsolidate. O situează ca experienţă electorală între Marea Britanie, experienţa celei mai vechi democraţii parlamentare, şi Elveţia, tipul de democraţie participativă. Pentru prima dată decizia s-a dat printr-un vot mijlocit direct, fără intermediari. Fără intermediarul om politic, fără intermediarul partid, fără intermediarul presă clasică, aşa cum o cunoaştem.

Ce duceţi mai departe la Cotroceni? De aici vine şi provocarea.
Eu mă duc pe mine la Cotroceni, preşedintele va fi cel care va decide acolo lucruri. Păşim cu acest preşedinte într-o perioadă de raport direct între omul politic sau între decizia politică şi cetăţean, care îl vulnerabilizează enorm pe omul politic. Eu nu ştiu dacă parlamentarii noştri sunt pregătiţi pentru un astfel de raport pentru că un parlamentar care trebuie să dea seamă unei comunităţi create pe Facebook pentru un proiect, pentru o idee, e mult mai vulnerabil politic dacă nu răspunde acestei cerinţe a cetăţenilor decât era până acum, stând frumos în Parlament şi citind ziarul.

image

Aveţi vreun plan în direcţia asta? Sunteţi interfaţa dintre mulţimea agregată pe Facebook şi preşedintele însuşi.

Cred că schimbarea trebuie să înceapă de la Preşedinţie, de la felul în care funcţionează Administraţia Prezidenţială. Numai dacă vă uitaţi pe site-ul actual al administraţiei prezidenţiale vedeţi că arată ca un dulap prăfuit. Cu nişte sertare care nu se deschid sau se deschid pe jumătate, care nu mai corespund niciunei aşteptări din partea cetăţeanului care vrea să ştie ce se petrece acolo, ce face omul ales direct, cu ce se întâlneşte, ce raporturi diplomatice de politică externă are.

E explicabil acum pentru că ne aflăm la sfârşitul unui mandat, la preluarea altui mandat, dar şi-aşa, viziunea mea despre ce trebuie să fie Administraţia Prezidenţială din punctul de vedere al comunicării este să integreze toate aceste lucruri: această pagină extraordinară a preşedintelui care a bătut toate recordurile în Europa şi care va fi folosită în continuare, cu pagina actuală a preşedinţiei care va fi reformulată, redesenată încât să fie mult mai accesibilă, interactivă şi atrăgătoare. Să poţi să vezi acolo şi să descoperi lucruri pe care nu le poţi găsi în altă parte. Lucruri care ar putea fi şi o sursă de inspiraţie pentru jurnalişti şi pentru presă în general.

Pot fi eventual naivă în anumite abordări, dar mi le asum în avans. 

Se va schimba contul dvs. personal de Facebook?
Cu ocazia nominalizării mele, micul meu cont personal de Facebook a fost invadat de tot felul de oameni care-mi cer, de exemplu, unii să rezolv rapid problema corupţiei sau mi se trimit CV-uri să fac angajări la Cotroceni. A fost o confuzie generală, dar, sigur, în logica asta postelectorală se întâmplă lucruri hazlii. Eu acolo nu mai pot să mai scriu ce scriam înainte sau să-mi promovez cărţile. Va trebui să creez o pagină de Facebook a purtătorului de cuvânt şi care să fie o ramură a acestei structuri digitale şi nu numai, a Administraţiei Prezidenţiale în ceea ce priveşte comunicarea.

Programul, în general, este destul de formal. Veţi reuşi să aveţi o comunicare faţă de spaţiul public altfel decât cea care a fost până acum?
Eu sunt convinsă sau cel puţin d-asta mă duc. Nu mă duc acolo ca să mă instalez la Palatul Cotroceni şi să privesc lumea de departe. Ideea preşedintelui cu care eu sunt de acord este să recreeze un spaţiu, un fel de centru de presă la Cotroceni.

Vă e teamă că dialogul cu cetăţenii ar putea să se întoarcă împotriva administraţiei în cazul în care scade simpatia?
Sigur că se poate, asta îl face pe omul politic vulnerabil, dar şi mult mai responsabil în faţa cetăţenilor. Este forma de democraţie mai mult decât participativă directă. Are avantajele şi riscurile ei.

„Dacă aş fi avut motive de îndoială, nu l-aş fi votat“

Autoportret. Tatiana Niculescu Bran: „Această slujbă nu este o treaptă esenţială a vieţii şi a carierei mele“    


Cum îl vede
ţi pe Klaus Iohannis acum, după ce l-aţi urmărit în campania elecotrală şi l-aţi cunoscut personal?
Preşedintele este un om foarte aşezat lăuntric şi simţi lucrul ăsta în preajma lui. Eu am o oarecare experienţă de viaţă şi de întâlniri cu diverşi oameni şi am învăţat să recunosc semnele acestei aşezări sufleteşti care merge mai departe de faptul de a fi calm prin natură. Este un om luminat. Adică este un om care are o viziune pe termen lung. Am aşteptat ani de zile acest tip de om politic. Preşedintele este un om optimist. Şi un om politic iremediabil optimist nu poate decât să construiască.

Defectele n-aş şti să vi le spun acum pentru că eu l-am votat din admiraţie, din entuziasm şi din încredere. Dacă aş fi avut motive de îndoială, nu l-aş fi votat. Poate dacă mă întrebaţi peste un an sau peste doi ani, am să ştiu pentru că îl voi fi cunoscut de aproape mult mai bine. 

Aduce Klaus Iohannis un nou model de preşedinte?
Noi suntem acum puţin formataţi de cei 10 ani de mandat ai lui Traian Băsescu, care are un alt fel de personalitate, un alt mod complet diferit de comunicare, şi noi am rămas într-un reflex pavlovian aşteptând să avem reacţiile pe care le aveam când ne raportam la preşedintele Băsescu. Va dura un timp până când ieşim şi din logica electorală şi din automatismele de campanie electorală şi până când cetăţenii şi presa se adaptează la stilul noului preşedinte. Şi invers.

Una dintre temele de campanie a fost religia. Cum credeţi că se va raporta Klaus Iohannis pe viitor la BOR?
Cred că o să fie el însuşi. Nu-mi închipui că va fi altfel decât a fost din acest punct de vedere. Cred că asta a fost o temă de campanie falsă, care a şi eşuat lamentabil. Şi nu atât pentru candidatul care a folosit-o, a eşuat pentru credibilitatea şi respectul cetăţenilor faţă de instituţia Bisericii. Faţă de instituţie şi nu faţă de credinţă, nu faţă de anumiţi preoţi de ispravă sau de creştinism în general.

Felul în care a fost implicată instituţia – nu îmi dau seama dacă a fost cu ştirea ei sau cu acordul ei sau cu acordul ei tacit – în campania electorală nu cred că a făcut bine nimănui. Nu cred ca pe preşedinte să-l preocupe în mod speecial sau să-l tulbure în vreun fel. 

Nu mă duc acolo ca să mă afirm. Această slujbă nu este o treaptă esenţială a vieţii şi a carierei mele.

Cum veţi construi un sistem funcţional care să-l pună în valoare pe preşedintele Iohannis?În campania electorală acest candidat (atunci) a fost supus din toate părţile unui tir aproape neîntrerupt: de la critici legitime la tot felul de atacuri subliminale, directe, indirecte, implicite care pe orice om îl fac să-şi pună armuri. Oricare dintre noi ar reacţiona la fel.

Eu cred că deja se poate vedea că s-a deschis mult faţă de perioada campaniei electorale, este mult mai comunicativ, îşi arată adevărata sa fiinţă şi adevăratul mod de a gândi şi de a se comporta într-un mediu care nu-i mai este atât de ostil cât i-a fost în perioada campaniei electorale.  

Cum va fi Tatiana Niculescu Bran ca purtător de cuvânt al lui Klaus Iohannis?
Eu am două avantaje în această aventură a vieţii mele. Un avantaj este că sunt complet din afara oricărui sistem de partid, nu aparţin niciunui grup. Sunt un om liber. Şi doi, experienţa mea profesională şi umană mă face să nu am nimic de pierdut în acest rol nou pe care îl voi avea. Eu nu mă duc acolo nici cu crispări, nici cu teama că îmi pierd această slujbă. Nu mă duc acolo ca să mă afirm. Această slujbă nu este o treaptă esenţială a vieţii şi a carierei mele.

Desigur că aceste două avantaje vin la pachet şi cu nişte dezavantaje. Necunoscând lumea în care intru, viesparul, pot fi eventual naivă în anumite abordări, dar mi le asum în avans. 


Acest material a fost realizat în colaborare cu Dan Ionescu, consultant politic şi blogger adevarul.ro.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite