Interviu-Eveniment. Traian Băsescu: „Nu am nicio reţinere să spun «Mai daţi-i un mandat lui Kövesi». Îi reproşez recurgerea la arestări”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Traian Băsescu a venit luni, 4 mai, la Adevărul Live, pentru o discuţie sinceră despre cei 10 ani în fruntea statului. Fostul preşedinte al României a explicat deciziile controversate pe care a trebuit să le ia de-a lungul celor două mandate la Cotroceni, cum şi-a ales oamenii cu care a condus ţara şi enumeră momentele critice în care a luat decizii capitale.

Domnule Băsescu, cum este după  trecerea în rezervă?

Este pentru prima dată în viaţă de după majorat când mă trezesc fără griji dimineaţa. Este un sentiment extraordinar de plăcut. Poate că abia acum reuşesc să trăiesc ca un om normal. În tinereţe, am fost ofiţer de marină, comandat, pe urmă director, secretar de stat, ministru, primar General, preşedinte. Tot timpul am avut responsabilităţi. Marea mea responsabilitate a rămas acum să-mi apăr mandatele, în această campanie de distrugere a ceea ce s-a făcut în zece ani, de discreditare.

În 2004, l-aţi învins pe Adrian Năstase. A fost celebra dezbatere de la TVR. Atunci i-aţi înmânat un dosar lui Năstase. Ce a fost în dosar?

O să vă spun cu toată sinceritatea. Era o foaie dintr-un dosar de Securitate al altcuiva, nu al lui Adrian Năstase, pe care un binevoitor din PSD, pentru că ei aveau acces la arhivele fostei Securităţi, a desprins-o şi mi-a dat-o să o utilizez în dezbaterea cu Adrian Năstase. Nu fac niciun secret în a vă spune că mi-a fost silă de individ. Ştiam de la cine a venit, deşi a încercat să-l transfere prin alţi doi, şi i-am dat-o lui Adrian Năstase premergător dezbaterii finale, când încă eram mai mulţi candidaţi în competiţie. Nu am folosit-o. Nu o să vorbesc niciodată despre conţinutul ei, poate în vreo carte de memorie.

Astfel de întâmplări am avut şi în campania cu Mircea Geoană.  A fost un binevoitor, nu acelaşi, care mi-a dat un filmuleţ, în care, în birou la Mircea Geoană, primea nişte bani de la doamna Birchall. Mi l-a dat să-l utilizeze. L-am refuzat şi pe acela. Chiar mi-am atenţionat staff-ul şi în campania lui Geoană, că dacă îl vom folosi, mă retrag din campanie. Sunt lucruri murdare care pleacă din interese ale unora care sunt, chipurile, lângă tine, dar ca om politic nu ai dreptul să le valorifici niciodată. Dacă documentul din timpul lui Năstase ar fi fost dinainte, nu aş fi avut nicio ezitare. Dacă filmuleţul cu Geoană şi doamne Birchall ar fi venit înainte de campanie, nu aş fi avut nicio ezitare să-l folosesc. Ca om politic, când vrei să-ţi loveşti adversarul, o faci, mai ales când îi descoperi nişte laturi necunoscute. Cum se întâmplă şi cu mine, nici eu nu sunt scutit de astfel de lovituri, de multe ori inventate, dar sunt lovituri. Deci, nu o să spun conţinutul acelui document. Cred că Adrian Năstase a crezut că îl voi folosi în ultima emisiune şi a greşit.

Ne spuneţi cine e omul?

Nu. Omul care mi-a dat documentul, categoric, da, era din PSD, ca, de altfele, şi cel din 2009, din competiţia cu Geoană.

E, cumva, arestat acum?

Nu. Este un om liber şi, probabil, se ocupă cu aşa ceva şi în continuare.

Aţi câştigat alegerile în 2004, fără să folosiţi acel document.

Era riscul să se întoarcă împotriva mea. Exemplul îl avem în 2009, cum s-a întors filmuleţul cu pumnul dat copilului.

Traian Băsescu, despre dosarul înmânat lui Adrian Năstase în 2004: „Era o foaie dintr-un dosar de Securitate al altcuiva”


Atunci, în 2004, aţi lansat şi fraza cu lupta între doi comunişti. După s-au răsturnat lucrurile.

Între doi foşti comunişti. Ştiam că nu pot să trec ca un comunist egal cu Adrian Năstase şi, dacă i-aş fi spus că eşti rezultatul cremei comunismului, iar eu un simplu membru, ar fi fost mai greu de înţeles. Am preferat această frază, în care lăsam electoratul să gândească despre fiecare ce fel de comunism a fost. Eu, pe mare, unde nu se ţineau şedinţe de partid, şi el, care trăia din influenţa partidului.

Cine v-a sugerat această frază?

A fost o frază spontană în emisiune. Foarte multe din reacţiile mele din emisiuni sunt nepregătite. Rar mi se întâmplă să am o reacţie pregătită pentru emisiune. Cum a fost şi cea de la Geoană, cu Vântu. Pot să vă spun o întâmplare extraordinară. Discutasem cu staff-ul meu de campanie pentru că erau acele întrebări libere şi îmi dăduse vreo trei întrebări. Niciuna nu avea legătură cu chestiunea Vântu.  Povestea Vântu mi-a venit atunci. Am spus: asta mi se pare utilizabilă şo şocantă. În rest, erau nişte întrebări tehnice.

Dar aveaţi informaţia că Geoană s-a văzut cu Vântu?

Apăruse în presă informaţia.

Lumea bănuia că vă duşmăniţi cu Năstase şi în afara politicii. S-a spus că a încercat să destructureze PD, iar dvs. nu v-aţi lăsat şi l-aţi băgat la puşcărie. Care este adevărul?

Este o speculaţie. Nu am avut niciodată o relaţie interpersonală urătâ, rea, cu Adrain Năstase. Nu l-am urât niciodată pe Adrian Năstase. Nu pot să urăsc pe cineva. Pot să dispreţiuesc, să-l neglijez, dar să urăsc, nu pot. Adrian Năstase, în afară de acea încercare cu Flota, când au stabilit ei la partid cu dosarul Flota, nu mi-a făcut nimic. Ţineţi cont că eram vecini: el stătea la etajul întâi, eu, la parter. Au fost situaţii când am băut un wiskey împreună.

Discutaţi despre politca ţării?

Nu am discutat probleme politice nicodată, cât am fost vecini, pentru că diferenţa de opinie era prea mare. Vorbeam de-ale casei. Ne mai inunda nea Nicu Văcăroiu, el stătea la etajul deasupra lui Năstase. Să nu înţelegeţi că trecea săptămâna şi eram împreună. Se întâmpla din când, în când.

Copiii se jucau împreună?

Era diferenţă de vârstă extrem de mare. Nu prea aveau cum să se joace împreună.

Aţi format Guvernul DA atunci. PSD cu partidul lui Dan Voiculescu câştigaseră alegerile. Atunci a fost celebra negociere cu Voiculescu şi ruperea lui de PSD. Care au fost de fapt discuţiile cu Voiculescu? Unde v-aţi întâlnit?

image

Dacă îmi aduc aminte corect, am avut o întâlnire cu Voiculescu la Grivco, în condiţiile în care eram preşedinte ales. M-am dus şi i-am cerut să aducă grupul conservator în alianţă să facem o majoritate. M-a refuzat. Nu a fost de acord. Aveam un alt canal, pe George Copos, cu care m-am întâlnit foarte frecvent şi care a fost intermediarul între mine şi Voiculescu. L-am convins şi am reuşit să facem Guvernul. Era extrem de important ca Alianţa D.A, chiar dacă pierduse alegerile, să reuşească o majoritatem cu care să punem în aplicare programul de reforme pe care îl anunţasem în campania electorală. Dacă dădeam guvernarea PSD-ului, ce şanse aş mai fi avut? Că, pe urmă, Tăriceanu s-a dovedit a fi mult mai apropiat de PSD, asta este altă poveste. La sfârşit, după ce am discutat cu Copos, am avut o discuţie şi cu Voiculescu, nu-mi mai aduc aminte unde, nici împrejurările, însă a avut loc această întâlnire pentru că, altfel, nu se producea anunţul conservatorilor.

Unde a apărut duşmănia între Voiculescu şi dumneavoastră?

Eu nu am acest sentiment de duşmănie faţă de Voiculescu. Îl tratez ca pe un turnător dovedit. Nu cred că m-aţi auzit vreodată spunându-i „puşcăriaşul Voiculescu“. Pentru mine, faptul că a fost un turnător dovedit care şi-a turnat şi familia este mult mai mult dcât faptul că a fost condamnat de către o instanţă. Nu l-am duşmănit. Nu cred că are vreo legătură cu politica duşmănia lui. Mecanismul a fost altul în declanşarea în campaniei furibunde a lui Voiculescu împotriva mea, şi anume, nevoia lui de a-şi găsi un duşman şi de a explica ce a făcut cu banii de la Crescent prin faptul că este un duşman al lui Băsescu, care, uite, îl prigoneşte cu Poliţia, cu DNA. Niciodată nu l-am avut ţintă pe Voiculescu. Nu a fost nici măcar o ţintă politică datorită valorii politicii scăzute pe care a avut-o. Nu mi l-am dorit prieten niciodată. Convingerea mea este că a avut nevoie de o explicaţie care ţine la multă lume. El a găsit o scamă în acea declaraţie a mea, „că am adoptat o soluţie imorală“, care nu avea nicio treabă cu dânsul. Din punctul meu de vedere, am considerat-o imorală. A valorificat-o mediatic.

Nu îl consideraţi unul dintre principalii responsabili ai suspendărilor dvs.?

Ba da, dar suspendarea este scrisă în Constituţie. Nu este neconstituţională, doar prin acţiune poate fi. Nu poţi să urăşti pentru asta, poţi să te baţi pentru asta, să spui că a fost lovitură de stat, nu a fost constituţional.

Nu v-a propus vreo alianţă, vreun pact în schimbul sprijinului oferit de trustul său media?

Niciodată.

Practic, de când aţi vorbit pentru  intrarea la guvernare, v-aţi mai văzut?

Cred că ne-am întâlnit la Palatul Victoria. Cred că m-am mai întâlnit când eram la guvernare.

Nu v-a mai abordat niciodată?

Nu, pe teme de susţinere, nu.

S-a format Guvernul Tăriceanu. Funcţia pentru Tăriceanu era într-un fel bătută în cuie, pentru că aşa era Protocolul Alianţei DA.

Nu chiar. Protocolul Alianţei DA era cu preşedinte de la PNL şi prim-ministru de la PDL. Deci, cu domnul Stolojan-preşedinte, cu mine-premier, dacă ar fi câştigat Alianţa DA. După alegerile pierdute, am avut o discuţie, în primul rând în PD. Au fost voci care au spus că nouă ne revine funcţia de prim-ministru. Retragerea domnului Stolojan a fost un accident de parcurs, de care noi nu suntem responsabili. Sigur că am refuzat varianta pentru că anunţasem în campanie că domnul Tăriceanu este viitorul prim-ministru şi am exclus posibilitatea să nu mă ţin de cuvânt, deşi îl intuisem pe Tăriceanu de a fi mult mai apropiat de PSD decât de PD.

Aveaţi încredere în el?
Nu am avut niciodată încredere în Tăriceanu pentru că nu cred în oamenii superficiali. Asta este părerea mea despre dânsul.

Evoluţia lui până în ziua de azi arată că v-aţi înşelat sau nu?

Nu, dimpotrivă. Azi mai adaugă un element: superficial, dar şi profund oportunist. Îşi vinde conştiinţa pentur orice beneficiu personal, aşa cum a vândut Alianţa cu PD pentru a fi susţinut de PSD.

Primul Guvern Tăriceanu - care a fost aportul dvs. în numirea miniştrilor din primul guvern?

Cred că a fost destul de importantă în ceea ce priveşte PD. În ceea ce priveşte PNL, nu cred că am avut interferenţe. În ceea ce priveşte PD, am fost consultat şi am spus „Da“, sau „Hai să încercăm cu altcineva“.

Doamna Macovei de exemplu era independentă la momentul respectiv...

Pe doamna Macovei, eu le-am băgat-o pe gât. Aici a fost contrinbuţia mea 100%. Nu avea nicio legătură cu PD,  dar aveam în cap că sunt funcţii-cheie în care independenţa este fundamentală pentru credibilitatea Guvernului şi a mandatului meu. Obiectivul meu a fost să avem la Justiţie oameni din societatea civilă. Ştiu că se afirmare ca luptător pentru stat de drept doamna Macovei şi doamna Renate Weber. Mesajul meu în campanie a fost: „Ţepe în Piaţa Victoriei“. Bănuiesc că nu şi-a imaginat nimeni că un român va fi tras în ţeapă, dar era metafora pentur Justiţie egală pentru toţi sau Justiţie împotriva corupţilor. Mi-am dat seama că orice nominalizare din interiorul Alianţei ar fi discreditat acest obiectiv.  Am căutat telefoanele doamnelor Macovei şi Weber. Prima care a sosit la o discuţie a fost doamna Macovei, era cu un rucsăcel în spate, venea direct de la munte. Am întreabat-o: vreţi să fiţi ministrul Justiţiei? Mi-a spus că da. Am sunat la partid şi am spus să o nominalizeze pe felia acre revenea PD.

De venirea doamnei Macovei sunt legate şi venirile a doi procurori care şi azi au un rol important - unul e la CCR, celălalt e şeful DNA. Atunci au venit practic la Bucureşti domnul Daniel Morar şi doamna Laura Codruţa Kovesi. Au fost găsiţi de doamna Macovei sau de dvs.?

Am văzut competiţia asta, cum i-a descoperit dânsa. O să vă spun adevărul gol-goluţ. Pe aceaşi principiu, că trebuie să găsim oameni independenţi, a funcţionat şi ideea de numire a procurorilor. Despre Daniel Morar, nu ştiam ce ştie doamna Macovei, dar eu ştiam că exista un procuror care arestase un membru PD, în timp ce PD era la guvernare. Nu-i ştiam numele, ştiam doar numele fostului senator PD. M-am interesat la partid, la cei de la Cluj, şi mi-au spus: Daniel Morar. Am spus că omul ăsta poate da o şansă şi poate fi o garanţie de independenţă pentru că are în palmaresul lui arestarea unui membru marcant al PD. Am plecat de la premisa că nu poate fi suspectat că este omul PD. Pentru mine a fost foarte important ca Justiţia, Parchetele, pe urmă şi serviciile secrete, să fie cu oameni care să nu poată fi puşi la îndoială din punctul de vedere al unei eventuale slugărnicii faţă de PD. Am aflat cum îl cheamă pe procuror, am sunat-o pe doamna Macovei şi am rugat-o să aibă în vedere şi acest nume, în propunerile pecare le face. Eu nu spun că nu l-a testat doamna Macovei. Cu siguranţă l-a testat şi mă bucur că a coincis punctul meu de vedere cu cel al ministrului Justiţiei pentru că nua r fi făcut o numire doar ca să-mi facă mie o plăcere.

Povestea cu numirea doamnei Kovesi este mai interesantă. Măcar aici aveam un reper. Am pus problema procurorului general ştiind ce era la acea vreme în Parchetul General. Am spus că trebuie să găsim un procuror care să nu poate fi suspectat de legături cu ce era până atunci prin Parchet, cu jocuri, cu dosare. Am cerut  o situaţie cu toţi procurorii-şef de serviciu din ţară: procurori DNA şi procurori DIICOT, plus alţi procurori.

Cui i-aţi cerut situaţia aceasta?

Cred că la Parchet sau ministerului Justiţiei o situaţie a procurorilor.

Deci nu serviciilor?

Nu, nu. Aici am avut tot timpul un handicap şi orice politician va avea un handicap. Dacă nu are soţia, respectiv soţul, în Justiţie, că nu cunoşti pe nimeni, doar eventual procurorii care te-au mai anchetat până aici. Am cerut datele despre toţi procurori: vechime, dacă dosare care au avut succes în instanţe. Mă uitam foarte să fie tineri pentru că aveam problema cu elefanţii din Parchetul General. Codruţa Kovesi a avut toate datele. Era femeie şi eram pornit pe promovarea femeilor, avea 33 de ani, fusese sportivă.

Asta era o calitate?

image

Da. Îmi arăta că este un om tare,  antrenat să lupte. Nu avea ea o bibliotecă de dosare reuşite, dar ce făcuse, două, trei, cinci, dosare, nu mai ţin minte, fusese dosare care nu au fost infirmate în instanţă. Şi atunci am spus: este tânără, nu are legături cu generaţia elefanţilor din Parchetul General, asta este soluţia. I-am propus-o doamnei Macovei, şi-a făcut verificările de rigoare şi mi-a propus-o. A trecut şi prin CSM şi asta a fost. Aici lucrurile par puţin inverse. Adică de ce s-a ocupat preşedintele? Am crezut că este o responsabilitate majoră să înceapă să funcţioneze Justiţia. Ştiam foarte bine că nicio astfel de structură mare, răspândită în teritoriu, nu va funcţiona peste noapte doar pentru că ai spus tu să funcţioneze. Erau procese care trebuiau să înceapă cu nişte oameni care să împingă lucrurile înainte, mai ales oameni care să aibă răbdare. Acestea este şi unul din motivele pentru care, cu tot avizul negativ pentru al doilea mandat, i-am dat mandatul şi a doua oară. Trebuia puţină continuitate. Trei ani este prea puţin. Ştiam că s-au făcut mici progrese. Puteam să ţin cont de avizul negativ al CSM, dar am dorit o minimă continuitate. Trei ani este prea puţin. Ştiam nereuşitele legate de funcţionarea Parchetului General, dar ştiam că mici progrese s-au făcut. 

Aţi avut un clinci destul de important, aţi postat pe Facebook referitor la dosarul Revoluţiei.

Da. Era unul din motivele pentru care puteam foarte bine să ţin cont de avizul negativ al CSM. Nu am făcut-o exact din dorinţa de a asigura o minimă continuitate. De aceea nu am ezitat să merg cu Morar încă un mandat sau cu Codruţ Olaru la DIICOT. Îmi dădeam seama că nişte oameni care încep ceva nu pot face mare lucru în trei ani. Ca să aşezi lucrurile îţi trebuie mai mult timp. Mandatul de trei ani este prea mic. Un procuror  general, un procuror-şef DNA, DIICOT, trebuie să aibă un mandat de patru ani şi să aibă dreptul la două mandate. Opt ani este optim ca să se vadă ceva în astfel de instituţii. Instituţiile nu sunt o maşină la care dai la cheie şi porneşte imediat motorul. Nu porneşte. Este foarte important ca un lider de astfel de insituţii să-şi creeze credibilitatea pentru propriul sistem, adică „ce vă spun, domnilor procurori, este bine!“, iar în trei ani nu ai timp să-i convingi pe toţi.

Cu toate lucrurile astea, consideraţi că ar mai trebui prelungit mandatul doamnei Kovesi?

Da. Nu am nicio reţinere să spun "mai daţi-i un mandat" pentru că îşi apără instituţia, a înţeles foarte bine priorităţile. Priorităţile le-a înţeles de când era procuror general. Ce pot să-i reproşez  sau ce nu-mi place este recurgerea la arestări, când avem atâţia demnitari anchetaţi în libertate, care au fost condamnaţi fără niciun feld e probleme. Partea spectaculară, după mine, ar putea să lipsească din acţiunile procurorilor.

Credeţi că recurgerea prea des la arestări ţine de şeful DNA, adică e un stil de management?

Da, pentru că el a explodat în ultimele şase luni, ca abordare. Nici Voiculescu nu a fost arestat, nici Năstase, nici Remeş, nici Codruţ Sereş, nici Nagy, care au fost cu toţii condamnaţi. Este doar o părere, procurorii şi judecătorii vor face ce consideră ei, dar  să nu-mi ceraă nimeni să nu-mi spun părerea pentru că am dreptul să-mi spun părerea.

Ca să rămânem un pic aici, a mai fost un moment controversat, cel al numirilor din 2013, când doamna Kovesi nu mai avea dreptul la o prelungire la Parchetul General, nici domnul Morar la DNA. Cum s-a întâmplat atunci?

În mod categoric a fost o negociere între mine şi premier. Nu voi intra în detaliile ei. Am ţinut foarte mult la numirea de la DNA, el de la Parchetul General. Eu m-am mulţumit cu DNA, el cu Parchetul General. Nu poţi să obţii tot într-o astfel de conjunctură politică şi fiecare avea capacitate de blocaj. El avea posibilitatea să nu facă propunerile care să-mi satisfacă şi mie exigenţele, eu aveam posibilitatea să-i întorc orice propuneri. Era şi o criză în Parchete, nu mai era niciun titular, toţi erau interimari. Era o criză în sistem şi trebuia să-i dăm o rezolvare.

S-a lăsat greu convins Victor Ponta de variantele astea?

Greu, uşor, a durat vreo trei săptămâni. Întâi am început cu doamna Pivniceru, apoi am continuat cu Ponta. Doamna Pivniceru, spre exemplu, cu care am început negocierile, a fost mult mai inflexibilă decât domnul Ponta. Am găsit o soluţie până la urmă care, faţă de mecanismul de numire, acoperă nevoile prioritare. 

Vizavi de negocieri, spunea doamna Udrea că inclusiv dumneaei a negociat cu Victor Ponta la un moment dat. 

Nu am trimis-o niciodată pe doamna Udrea să negocieze cu domnul Ponta. Dacă domnul Ponta a chemat-o, să o spună el. 

Ne întoarcem în timp la primul dvs. mandat, primul moment de cumpănă. A fost cel legat de răpirea jurnaliştilor în Irak. Cum aţi trăit acel moment ca preşedinte?

Eram în Afganistan, la trupe, le vizitam. Fusesem Irak, Afgansitan şi în drum spre casă am aflat de răpirea a trei ziarişti români. Numele lor nu-mi spuneau nimic. Am primit informaţia când eram în aviopn. Am ajusn acasă şi am început imediat acţiunile aşa cum sunt public cunoscute, dar aşa cum sunt şi secretizate.

De ce sunt secretizate?

Documentele sunt secretizate pentru că ele arată un mod de operare. Desecretizarea înseamnă să se facă public modul cum structurile de securitate româneşti operează, ori nu se poate acest lucru. Nu sunt lucruri blamabile. Sunt permise într-o acţiune nepermisă. Nu poţi să spui că eu stau să văd dacă îmi aprobă nu ştiu cine. Astfel de operaţiuni se fac cu un singur obiectiv: săvârşeşte scopul de a-i recupera? Odată produsă această întâmplare, mi-am cristalizat conceptul: ce înseamnă răpirea unui cetăţean al tău? Este un act terorist îndreptat împotriva statului la care statul trebuie săr ăspunsă. Ideea că nu ar putea să răspundă, cei acre se ocupă cu răpiri înţeleg foarte bine când un stat acţionează cu toată forţa lui să-şi recupereze cetăţenii sau când un stat spune „om vedea ce o fi“.

Fiind ziarişti, dvs., presa, aţi explodat. Cu certitudini, s-au făcut erori de comunicare, inclusiv din partea mea, din dorinţa de a găsi acel optim pe care să-l primească publicul şi presa şi din dorinţa de a secretiza partea care nu trebuia să fie făcută publică. Dacă cineva va analiza evenimentul, specialiştii vor considera şi oaşcare erori. Nu am avut nicio ieşire publică fără să o corelez cu celula de criză instalată la Cotroceni. Presiunea mediatică era atât de mare şi noi ne dădeam seamă că nu putem spune tot şi dădeam impresia că este doar un festival public. Presa nu credea că ne-am interesa. Au apărut aberaţii care ne îngrijorau. Chestia asta cu „Băsescu i-a răpit singur“ ca să-i aducă înapoi îi făceau preţioşi, pentru că informaţiile ajungeau şi la terorişti. Când un şef de stat este bănuit că şi-a răpit proprii cetăţeni, vă daţi seama ce bucurie pe cei care organizaseră răpirea. 

Spuneaţi într-o postare pe Facebook că foarte mulţi se vor îngrijora de ce ar putea spune Hayssam după ce a fost adus. 

Plec de la ceea ce ştiu pentru că odată cu apariţia evenimentului generat de Omar Hayssam am cerut toată istoria lui de când este în România. Sunt tomuri scrise de structurile româneşti de Securitate cu suspiciuni de ilegalităţi şi de toate cele. Faptul că am aflat că era un om din anturajul unor consilieri ai domnului preşedinte Iliescu, faptul că era nelipsit din deplasările externe, faptul că a fost la un pas de a fi pe listele PSD, m-au făcut să trag concluzia că mulţi vor avea probleme dacă acest om vorbeşte. Constat că nu a vorbit până acum. A fost îndreptat spre mine să mai ciupească.

Aşadar, vinovatul pentru acea criză e Omar Hayssam? El a plănuit totul?

Categoric, da.  Întâi a plănuit-o ca să-şi creeze condiţii să-i aducă, apoi a pierdut de sub control tot procesul în câteva zile. S-a speriat de reacţia autorităţilor române. Ziariştii români au fost ţinuţi în acelaşi loc unde a fost şi jurnalista franceză.

S-a speculat atunci că s-au plătit bani pentru răscumpărare.

 Nu, exclus. S-au găsit alte formule.

Traian Băsescu, despre răpirea jurnaliştilor români în Irak, din 2005


În schimb, s-au întâmplat alte lucruri odată cu răpirea şi fuga lui Hayssam. S-au făcut schimbări la nivelul şefilor serviciilor secrete din România. A fost un pretext sau şefii serviciilor de la acea dată au greşit în criza ostaticilor?

Vreau să vă spun ce le-am reproşat. Eu nu le-am făcut o analiză. Timofte, Fulga şi Ardelean îmi conveneau că proveneau din fosta guvernare, deci aveam garanţia că este un echilibru, nu mă deranjau, însă fuga lui Omar Hayssam, după tot ce ştam toată istoria lui, mi s-a părut nepermisă. A fost un afront adus statului român fără precedent. Un om care a fost supravegheat zeci de ani s-a putut plimba ca un civil şi a putut să plece şi din ţară. Şi lui Botoş i-am cerut acelaşi lucru. Puneţi demisia că trebuia să puneţi măcar un mandat de supraveghere. Nu era niciun fel fel de măsură pentru Hayssam. Îl pui în libertate pe caz de boală, boala este boală şi dacă duce la moarte este bine să iei toate măsurile să nu moară că nu mai avem pedeapsa cu moartea. Este scos din penitenciar, dus în spital, şi nu se ia niciun fel de măsură pe el: nici din partea Parchetului, nici din partea SRI, nici din partea SIE. Poate SIE a fost cel mai puţin vinovat, dar mi s-a părut că trebuie dat un semnal puternic tuturor structurile pentru că este nepermis aşa ceva. Nu am putut înghiţi nici atitudinea SRI şi a Doi şi Un Sfert.  Nu am avut mandat. Mă, tot timpul l-aţi supravegheat pe Omar Hayssam cu mandat? Să nu credeţi că am considerat că responsabilitatea este strict a vârfurilor din structurile de informaţii. Acolo au fost oameni de meserie, care au răspuns şi ei discret pentru că serviciile nu le iei să le pui în piaţa publică, dar nici nu le ierţi când nu trebuie iertate.

Pentru că s-a vorbit foarte mult de domnul Coldea, a fost acela momentul său de ascensiune în SRI?

 A fost momentul în care l-am cunoscut. El a fost în misiunea din Irak, când s-a produs recuperarea ziariştilor alături de echipa de la SIE. Era şi cel mai mic în grad pentru că aici disuctăm de generali acre au fost trimişi să recupereze.

Cine a dat misiunea aceea domnului Coldea?

Eu. Toată acţiunea a fost condusă de mine şi mi-am asumat-o din punct de vedere politic. Era o misiune dificilă. Nu aveam reguli, cum ne recuperăm nişte cetăţeni într-o situaţie de răpiri. Acum sunt reguli, s-a inventat o procedură.  Am stabilit , cu acordul şefilor de instituţii, echipa care merge să recupereze.

Ce pregătire avea domnul Coldea?

Era adjunctul Brigăzii Anti-tero.

Nu vă pare rău că l-aţi numit?

Nu. Nu îmi pare rău de niciun om pe care l-am promovat. Poate să îmi pară rău de comportament, dar discutăm de oameni care chiar şi-au făcut datoria cât am fost la Cotroceni. Nu îmi pare rău nici de Coldea, nici de Stanciu, nici de Kovesi, chiar dacă nu le susţin nişte atitudini noi. M-au deranjat câteva lucruri ulterioare. Cum a fost declaraţia doamnei Stanciu, care a spus că judecătorii sunt alături de procurori în lupta anticorupţie. Eu am văzut totdeauna judecătorul ca pe un Dumnezeu care împarte nu dreptatea, dar aplică legea în litera şi spiritul ei.

Credeţi că procurorii ar trebui să rămână în categoria magistraţilor?

Este bine să fie magistraţi procurorii, chiar dacă nu e foarte obişnuit în sistemul civilizat. Procurorul e acuzatorul public, face politica Guvernului, dar politica penală a unui stat se face prin lege. Politicul stabileşte politica penală - câţi ani pentru o faptă, câţi ani pentru alta, ce şanse mai ai dacă te întemniţez înainte. Politica penală o face politicul prin legi. 

 Ne întoarcem la numirile făcute la servicii. Săftoiu, Maior, la SRI. Cum i-aţi ales?

Maior mi-a plăcut că era echilibrat, niciodată nu l-am suspectat că nu e bun pesedist. E un om loial partidului, dar în acelaşi timp e un om foarte echilibrat. Am avut un mic rateu cu Săftoiu din cauza declaraţiei pe care a făcut-o. Arăta că nu ştie. Când nu ştii, taci.

Nu a fost un pic cam mult? Săftoiu fusese jurnalist.

Săftoiu a făcut foarte multe cursuri legate de intelligence şi când a fost la Cotroceni şi înainte. Era un civil care din punctul de vedere al pregătirii putea fi un bun şef de serviciu de informaţii. Şefii serviciilor nu sunt spioni, nu trebuie să ştie tot. Cu asta e operativul. Prim-adjunctul e jupânul operativ. Trebuie să ştie atât cât să poată lua decizii strategice.

L-aţi numit pe Mihai Răzvan Ungureanu. La el cum v-aţi oprit?

MRU era tot pe acest principiu. Dacă Săftoiu era neutru din punct de vedere politic, Maior era din Opoziţie, pe urmă înlocuirea cu Ungureanu a fost în acelaşi tip de gândire. Era o garanţie că nu va fi utilizat de mine pentru a servi interese politice. 

 Cred că putem să intrăm în politică externă. Axa Bucureşti-Londra-Washington a fost...

A fost un şoc. Ca exprimare publică. Ţineţi cont că nu veneam din neant. Eram un om politic care fusese în cinci guverne şi unul din lucrurile care nu mi-a plăcut era ambiguitatea. E bine cu NATO, dar să avem grijă şi de relaţia cu Rusia... E bine cu Rusia, dar să avem grijă şi de China... Noi eram neconturaţi.  Lucrurile pe care le ştiam erau simple. Unul şi cel mai important era că peste tot pe Glob SUA şi Marea Britanie au format un tandem.

Atunci aveam şi exemplul proaspăt al Irakului, al Balcanilor. Pe de altă parte, ştiam foarte bine că statele cu forţă majoră din punct de vedere militar sunt cele care stăpânesc marea şi oceanul. Acestea sunt cele două state care stăpânesc marea şi oceanul. Nu poţi vorbi de contribuţia la apărarea României dacă nu eşti forţă navală. Ne-am pus această întrebare, nu vă spun ce discuţii am avut cu specialişti la partid înainte de a lansa această idee.

Abordarea a deschis calea către cele două Parteneriate Strategice care vizează chiar această cale. Acum, îl vedem că se manifestă, da? Trupele SUA sunt aici, nu în altă parte. Navele SUA, ale Marii Britanii sunt aici. De ce nu m-am dus pe ideea tradiţională cu Franţa? Pentru că nu se lipea cu SUA. Franţa, la acea vreme, era sub comandă NATO. Din câte ştiu, la Bucureşti Franţa a anunţat că intervine cu arsenal nuclear în interiorul Tratatului NATO. Nu vă ascund că mai am un principiu. Întotdeauna am spus că marii prieteni e bine să îi ai mai departe de frontierele tale. 

Au apărut acele imagini cu dvs şi Sarkozy.

O ştiu şi nu voi face publice neînţelegerile care au generat-o.

 SUA a fost farul călăuzitor al politicii externe Româneşti. Dvs. aţi avut de-a face cu doi preşedinţi. A părut că cu preşedintele Bush aţi avut o legătură mai apropiată. 

O relaţie extrem de caldă. M-a impresionat spre exemplu nu numai că mi-a scris o scrisoare lungă de mână când a terminat mandatul, dar m-a emoţionat scrisoarea de când mi-am terminat eu mandatul, deci a urmărit cu mare atenţie ce s-a întâmplat în România.  Extrem de caldă şi, într-adevăr, a fost o relaţie interumană cum rar se stabileşte între şefi de stat, dar asta în primul rând pentru că nu avem frontieră cu SUA.
 

Nici cu Federaţia Rusă nu avem frontieră.

E ca şi cum ama avea. De fapt, chiar avem: împărţim Marea Neagră.

A fost singura întâlnire cu Putin la summitul NATO de la Bucureşti?

Nu. Am avut una la Moscova, în vizită acolo, am avut-o pe cea de la Summit, dar au mai fost cel puţin trei întâlniri lungi de peste 45 de minute cu ocazia Summit-urilor la care participa şi Federaţia Rusă. România este lângă Rusia. Întotdeauna în dreapta o să ai preşedintele rus.  Putin are o inflexibilitate în concepte greu de acceptat de un şef de stat român. Eu, în raport cu ce ne dorim, aveam un nivel de inflexibilitate ridicat şi vă asigur că nu de la Tezaur pornesc marile neînţelegeri. Moldova e primul motiv, Dunărea e al doilea, jocurile în Marea Neagră al treilea şi putem merge la o listă întreagă.

Ce vrea Putin de la România?
Putin vrea ce a vrut întotdeauna: Rusia. Vrea influenţă în regiune. Or, noi, cel puţin la mandatul meu, am spus stop acestei influenţe, cel puţin cât am putut. Eu nu spun că oamenii de afaceri ruşi nu sunt bineveniţi. Lukoil are şi perimetre de explorare în Marea Neagră, nu îi opreşte nimeni, dar influenţa politică trebuie să fie zero. Şi, dacă se poate, influenţa mediatică. Tot timpul Moldova a fost subiectul numărul unu. Tot timpul. Nicio ofertă nu am avut de la el. De câte ori îl întreb pe Putin de ce nu respectă acordul de la Istanbul să ia tancurile din Transnistria, o să găsească nişte motive că nu ştiu ce au făcut occidentalii, au mutat două tunuri în Kenya... El spune acum că are de apărat minoritatea rusă din Transnistria. În conceptele democratice nu poate intra aşa ceva, să îi aperi cu tancul. Îi aperi în discuţii, făcând presiuni, să îşi păstreze limba, cultura, şcoala. Aici nu ne potrivim.

Nu v-a propus Putin să luaţi Republica Moldova iar el să ia Transnistria?

Nu, niciodată, dar nu e greu să înţelegi că niciodată nu va pleca din Transnistria şi e responsabilitatea oamenilor politici de la Chişinău să recunoască faptul că înţeleg.Ei se fac că înţeleg.

Preşedintele Obama cum vi se pare?
Ambii preşedinţi au luat decizii extrem de bune pentru România. Spre exemplu, Bush a avut ca obiectiv al mandatului lui ca NATO să se întindă până la Marea Neagră. De asta a vrut să meargă la Marea Neagră. El şi-a atins obiectivul de politică externă - Marea Neagră este toată, pe coasta asta, NATO. A vrut să marcheze că şi-a îndeplinit obiectivul de politică externă şi a securizat aceste ţări de Federaţia Rusă. Obama a avut o altă contribuţie fundamentală. În timpul lui Bush se punea problema amplasării elementelor terestre de scut antirachetă în Polonia şi Cehia. El a avut o contribuţie în faptul că elementele sunt amplasate în România. Obama a luat decizia înfiinţării bazelor militare şi a celei de la Deveselu în România, dacă România acceptă. Pentru noi e o garanţie că nu ni se poate întâmpla ceva ca în Ucraina.

De ce nu a venit Obama în România?

Sincer să fiu, nu ştiu. Probabil ne consideră un aliat sigur şi nu e nevoie. Nu avem diferende.

Dar v-aţi întâlnit de câteva ori cu el. Au rămas câteva imagini în care eraţi foarte veseli.

De vreo patru ori ne-am întâlnit. Tot timpul nu am pierdut ocazia şi serios, şi râzând, în toate felurile să vorbesc de riscurile de securitate de la Marea Neagră. În 99% din timp, că a fost vorba de stat la masă, de o întâlnire în fugă sau aşezată, nu am contenit să vorbesc de riscurile de la Marea Neagră şi efectele Afganistan-Asia Centrală-România. Cu George W. Bush a fost mai uşor, pentru că erau convinşi. Cu administraţia Obama, care s-a retras din regiune la începutul primului mandat al lui Obama, discuţiile au fost mult mai insistente şi nu fac niciun secret din a vă spune că tuturor demnitarilor importanţi americani le-am spus că dacă se retrag acum îi va costa mai mult să se întoarcă, dar se vor întoarce. Să aveţi în vedere că ce spun sunt conştient că se duce public la orice ambasadă - am avertizat că pasul înapoi făcut de americani la începutul administraţiei Obama va costa. 

Ne mai interesează două personaje importante: Angela Merkel şi Viktor Orban. 

Aş începe cu Orban. Relaţia e simplă, motivaţia e simplă. Cu Orban şi el a avut nevoie de mine în Consiliul European, şi eu de el, mai ales că el, făcând parte din Grupul de la Vişegrad, trebuia să mă asigur că e în ordine în legătură cu ce stabileam în Polonia. Pe de altă parte, vă pot spun că, la o bere, Orban e delicios ca persoană. E un om inteligent. Că nu sunt de acord cu multe din atitudinile lui... Relaţia mea cu el, cea personală, e una amicală. Sunt convins că şi acum, dacă merg la Budapesta, îşi face timp să stăm la poveşti. În ce priveşte relaţia cu Merkel, nu ascund că am cultivat-o.

Germania nu e fitecine în interiorul UE şi avantajul relaţiei cu Germania e în  primul rând acela că, odată înţeleşi pe un subiect, ştii sigur că Germania nu numai în relaţia cu tine va ţine cont, dar va influenţa şi pe alţii să se ţină cont de problemele tale. În interiorul UE, e o ţară mare, extrem de influentă, care a fost foarte corectă. Ne-a spus totdeauna ce o nemulţumeşte şi a fost dispusă să asculte argumentele. Un diferend clar pe care l-am avut cu Merkel e legat de netrimiterea spre Parlament a Tratatului de frontieră cu Rep. Moldova. Eu am considerat că pentru noi e important să nu existe acest tratat, cât timp România a recunoscut frontierele fostei URSS.

De ce e Germania atât de interesată de Republica Moldova?

Nu aş vrea să intru în speculaţii. Germania  e interesată de toate ţările din Parteneriatul Estic care s-au manifestat a fi proeuropene. Nu veţi vedea la Germania acelaşi interes pe care îl are faţă de Ucraina şi R. Moldova către Belarus, Armenia şi Azerbaidjan.Faptul că Armenia a anunţat că nu mai semnează Acordul de Liber-Schimb cu UE a îndepărtat-o de un interes al Germaniei.

Personal, credeţi că v-a ajutat Angela Merkel la a doua suspendare?

Eu cred că toată UE m-a ajutat. La ei era de neconceput să întrerupi mandatul unui preşedinte pentru că are procente de popularitate scăzute. Uitaţi-vă la Hollande, bietul om are 13-14% intenţie de vot. S-ar fi creat un precedent incredibil, mai ales că era vorba şi de perioada de criză economică. Dacă iei măsuri impopulare, şi de multe ori în criză trebuie să le iei, vin doi ameţiţi care profită de căderea de popularitate generată de măsurile luate şi spun: hai să-l suspendăm! Creezi o instabilitate formidabilă. Sunt guverne care intră cu 50% şi ajung la 5%. Ce faci?

Să vorbim puţin de cele două suspendări. Există asemănări între ele?

Au un singur filon care este legat de Justiţie, care le leagă pe amândouă, dar adiţional au fost şi multe alte elemente care le deosebesc. Spre exemplu, suspendarea din 2007 a avut ca principal element... ea a fost declanşată în ianuarie prin formarea unei comisii condusă de Voiculescu şi principalul motiv a fost că am condamnat regimul comunist pe care l-am declarat ilegitim şi criminal şi făceam precizarea că a fost un regim care a venit cu tancuri şi crime şi a plecat cu crime. La un moment dat era un vacarm şi mi-am dat seama că dacă întrerupem discursul nu o să îl mai pot relua niciodată. Era o miză uriaşă să îl termin.

Pe acel vacarm a trebuit să mai vorbesc încă aproape 30 de minute. A fost îngrozitor dar m-am bucurat că am avut tăria să îl duc până la capăt. Al doilea motiv a fost bileţelul pe care îl scosese doamna Udrea. El a luat-o ca pe o trădare în sânul clasei politice. Gândiţi-vă că astăzi premierul i-ar scrie lui Iohannis să facă o intervenţie pentru Şova. Toată lumea ar spune să fie arestat cel care a trimis biletul. Atunci, toţi au spus că ar trebui arestat cel care a făcut public biletul. 

Atenţie, nu vreau să înţelegeţi că eu susţin ideea că după mandatele mele am rămas cu o Justiţie fără fisuri. Nu. Ne mai trebuie 10 ani să punem Justiţia la punct, dar dacă s-a reuşit ceva, s-a reuşit o primenire a magistraţilor. Eu am semnat decretele pentru 3000 de magistraţi ieşiţi din Institutul Superior al Magistraturii. S-a reuşit şi construcţia câtorva instituţii, dar nu trebuie să ajungem la un discreţionarism. Aşa ceva nu trebuie să se întâmple în Justiţie. Ştiu că iar voi avea admonestări sau amenzi, dar e de neconceput judecătorul care e partenerul procurorului. Judecătorul e Dumnezeul Justiţiei.

Procurorul, dacă îşi formează el o impresie, va duce totul spre a confirma propria impresie şi nu neapărat adevărul. Mai avem o chestiune care s-ar putea să fie minoră. Se pare că s-au făcut nişte piedestaluri. Avocatul să aibă unul de 15 centimetri, procurorul unul mai mare şi judecătorul şi mai mare. Până când procurorul şi avocatul nu vor avea piedestaluri identice, nu o să avem Justiţie. În faţa judecătorului, procurorul şi avocatul sunt egali. Chiar dacă sunt de acord ca procurorul să fie magistrat. E un statut de care procurorii au nevoie. 

Unii spun că aveţi un discur echilibrat, alţii că vă auto-bombardaţi mandatele cu acest discurs.

Au spus asta când am avut atitudini legate de cele trei cereri de arestare venite de la DNA în privinţa Elenei Udrea sau luarea Alinei Bica cu fulgi cu tot din trafic. Astea sunt nişte excese care trebuie evitate pentru credibilizarea justiţiei, dar nu m-aţi auzit niciodată spunând că nu trebuie anchetată Udrea, nu trebuie anchetat Georgescu, fostul şef ANI. Eu am privit la excesele în acest proces de arestare preventivă, în condiţiile în care până acum toţi demnitarii au fost anchetaţi în libertate, condamnaţi bine-mersi. 

Toate s-au desfăşurat cu ei în libertate, dându-le şansa să se apere. Se întâmplă tuturor la fel? Avem de lucrat. Statul a ajuns foarte puternic în raport cu cetăţeanul. În aceste raporturi, în raporturile cu instituţiile, pentru cetăţean rămâne doar o pavăză: respectarea drepturilor omului. Până când eşti condamnat eşti un om căruia şi Constituţia, şi Dreptul internaţional îi consacră prezumţia de nevinovăţie. Trebuie aplatizate puţin excesele. 

Sunt un susţinător al faptului că şi cel de la copiatorul din Piaţa Universităţii, şi cel care are o dugheană trebuie să plătească taxele la stat. Evaziunea secătuieşte statul. Dar e foarte greu să fii credibil când ai RATB cu datorii uriaşe, RADET cu datorii uriaşe, CFR la fel. Ia-i, dar nu face atâta spectacol pentru că eşti vulnerabil când te întreb dacă ai recuperat banii de la condamnaţi. Cât de credibil eşti tu când te duci cu o coloană de maşini şi nişte împopoţonaţi în uniforme să te repezi la unul de la tarabă?

Ca stat, ai puterea să te duci să îl controlezi şi trebuie să plătească şi cel de la Vama Veche, dar nu putem să ne lipsim un pic de spectacol? Ce faceţi cu datoria de la Rompetrol? De la CFR? Nu vă vedem mergând cu 20 de maşini să vă războiţi cu CFR.

La Lukoil a rostit premierul că s-a terminat cu evaziunea, s-a ridicat sechestrul. DIICOT ştim cu ce se ocupă, clanuri, crimă organizată, la ei e normal ca procurorul să cheme mascaţi. Dar când te duci să ridici un guler alb din ăsta ca Mazăre, care îşi bea cafeaua la terasă, pentru ce trebuie spectacolul de forţă? Probabil e şi asta o etapă prin care trebuie să trecem. 

În 2009 a căzut Guvernul Boc, apoi alianţa între PSD şi PNL. Au venit cu propunerea Klaus Iohannis-premier. 

 Au fost momente din istoria mandatului meu, a lor. Atunci am făcut alianţa cu PSD, dintr-un motiv simplu. PNL a refuzat să intre la guvernare dacă nu i se dă funcţia de premier. Atunci eram în Modrogan 1, câştigase PDL. E adevărat, avea mai puţine voturi ca PSD, dar o reprezentare parlamentară mai bună. Eu m-am dus în Modrogan şi i-am întrebat, mi-au spus că au început tatonări. I-am rugat pe Boc şi pe Blaga să meargă la sediul liberalilor să îi invite la guvernare. S-au întors cu răspunsul lui Tăriceanu şi condiţia să guverneze dacă dau funcţia de premier lui Tăriceanu. Era imposibil, după ce ştiam că participase la suspendarea mea, dezastrul din Fondul Naţional de Dezvoltare, ştiam ce făcuse cu economia. Era imposibil să ac Eu lui Tăriceanu nu îi dau mandat de premier. Sau vreunui alt liberal. Am vrut să vedem care sunt priorităţile. Una era revizuirea Constituţiei, aveam ideea că trebuie revenit pe mandatul de patru ani la preşedinte. S-au dus şi au vorbit cu PSD.

Cine a venit cu ideea de a se negocia cu PSD?

E o idee care a venit de acolo. Dacă PNL nu voia?

Ilie Sârbu spunea că aţi vorbit dinainte.

Sârbu se înfoaie mai mult decât îi permite... Cred că am avut o discuţie cu el, înainte de a-i trimite pe liderii PD la discuţii cu liberalii. 

Momentul 2012, ianuarie-februarie, când a fost celebra dvs. ieşire publică cu Raed Arafat, care a dus la căderea guvernului Boc şi numirea lui Mihai Răzvan Ungureanu.

Atunci, disputa a început de la noua lege a sănătăţii. O lege extrem de bună şi se dovedeşte şi astăzi că împiedicarea promovării unei noi legi a sănătăţii va produce multe victime în spitalele din România. Vedem întâmplări la fiecare pas de malpraxis, de oameni care mor deşi nu le numără nimeni zilele. Doctorului Arafat i s-a părut că va pierde acest SMURD. Eu nu asta spuneam. Am spus să lăsăm sectorul privat, dacă vrea să creeze facilităţi în situaţii de risc de pierderi de vieţi, de ce să nu o facă? Dacă un primar vrea să cumpere Salvare, dacă vrea să îşi facă un grup de intervenţie, spre exemplu, mă gândeam la cei din zona montană.

S-a dovedit că a fost bine. A venit accidentul din Apuseni şi s-a văzut ce bine ar fi fost dacă legea ar fi permis şi altor structuri să poată interveni. Acest lucru trebuie să se întâmple. Indiferent cine s-ar opune, participarea altor structuri decât acelea ale MAI e o necesitate. Sigur că e uşor să înşiri cinci Salvări, dar când ai accident în Apuseni ai o problemă. Mai devreme sau mai târziu, va trebui să priceapă lucrurile astea şi Ministerul Sănătăţii, şi cel de Interne.  Mi-aduc aminte, când am discutat legea, l-am chemat pe şeful ISUU. Era colonel. Unul din argumentele pe care mi l-a dat a fost că îi plăteşte din banii noştri. Dar la viaţa ăstuia nu te gândeşti? E ca la acel raport, la celebra discuţie cu doamna Kovesi legat de Revoluţie. Undeva în raport scria: au murit doar 38 de oameni. De fapt, asta m-a înfuriat atunci. Formularea asta m-a scos din minţi. Deci această lege a Sănătăţii a fost cea care a alimentat, Arafat a devenit un exponent al tiranului care voia să fure SMURD.

Cum de a ieşit lumea în stradă?

Au ieşit şi din proprie iniţiativă, bine stimulaţi de televiziuni, dar era adunată o stare de ură împotriva preşedintelui, a Guvernului, după măsurile de austeritate.  Am avut discuţii serioase. Şi Boc a înţeles că e o stare de tensiune în societate care trebuie diminuată, şi eu îmi dădeam seama de asta şi am ajuns la concluzia că cea mai bună soluţie e depunerea mandatului. S-a ajuns la soluţia cu Ungureanu.  Nu am reuşit să detensionăm situaţia. S-a dovedit că un premier tehnocrat nu reuşeşte să ţină grupul parlamentar alături.

George Maior a fost şi el o variantă?

Nu.

Aţi avut încredere în Victor Ponta vreodată?
Nu. Nu am avut şi vă pot spune că l-am desemnat în mai pentru că era liderul USL, care oricum dobândise majoritate în Parlament, deci nu aveam ce să fac. Era clar că PDL pierduse majoritatea şi să fac ce făcusem în 2009, două-trei numiri, când ţara abia ieşea din criză, mi se părea prea mult. Am spus să dăm Opoziţiei funcţia de premier. Mulţi spun că eu l-am numit pe Ponta. Frate, voi i-aţi dat 68% din voturi!

Traian Băsescu, despre cum „l-a numit” pe Victor Ponta premier în 2012


Credeţi că Ponta va rămâne până în 2016 la Guvern?

După alegerile din noiembrie am crezut că nu. Acum sunt convins că da. Îl tămâiază pe Iohannis şi lui Iohannis îi place.

După 100 de zile de mandat Klaus Iohannis, credeţi că a făcut vreo greşeală?

Nu aş judeca acum un preşedinte.

Există o instituţie media căreia nu îi veţi călca pragul?

Sunt deja, dar nu le nominalizez. 


Fostul preşedinte Traian Băsescu, de vorbă cu jurnalistul Liviu Iolu (dreapta, plan secund) şi cu Dan Marinescu, redactor-şef „Adevărul”, în studioul Adevărul Live FOTO Eduard Enea

image

Citeşte şi:

VIDEO Interviu-Eveniment: Fostul preşedinte Traian Băsescu a făcut analiza ultimilor zece ani în fruntea statului 

Traian Băsescu a venit luni, 4 mai, la Adevărul Live, pentru o discuţie sinceră despre cei 10 ani în fruntea statului. Fostul preşedinte al României a explicat deciziile controversate pe care a trebuit să le ia de-a lungul celor două mandate la Cotroceni, cum şi-a ales oamenii cu care a condus ţara şi enumeră momentele critice în care a luat decizii capitale.

„Întâlnirea de la GRIVCO”. Băsescu a povestit la Adevărul Live cine a mediat înţelegerea sa cu Voiculescu, în 2004

Fostul vicepremier George Copos a fost cel prin intermediul căruia Traian Băsescu l-a convins, în decembrie 2004, pe Dan Voiculescu să rupă PC de PSD şi să între la guvernare alături de Alianţa DA. După 10 ani de la acel moment, George Copos este astăzi în postura eliberatului condiţionat după condamnarea sa lapatru ani de închisoare cu executare în dosarul „Loteria” instrumentat de DNA începând cu 2006.

VIDEO Băsescu: „N-am avut niciodată o relaţie personală urâtă cu Năstase”. Ce foaie i-a dat contracandidatului său la dezbaterea finală din 2004

Fila pe care Traian Băsescu i-a înmânat-o, la finalul ultimei dezbateri televizate dinaintea alegerilor din 2004, contracandidatului său, Adrian Năstase, era "o foaie dintr-un dosar de Securitate al altcuiva", spune fostul preşedinte, după 10 ani.

Băsescu: „Putin vrea influenţă în regiune. De câte ori îl întrebi de ce nu îşi ia tancurile găseşte o explicaţie”

Fostul preşedinte Traian Băsescu a explicat luni, la Adevărul Live, că motivul pentru care a ales să nu meargă în politica externă „pe relaţia tradiţională cu Franţa” a fost acela că „nu se lipea cu SUA” în acel moment. Băsescu spune că a cultivat, în schimb, relaţia cu Angela Merkel pentru că „Germania nu-i fitecine”, a fost „o ţară corectă, care a spus întotdeauna ce doreşte”.

Băsescu, despre răpirea jurnaliştilor din 2005: Nu s-au plătit bani pentru răscumpărare. Au fost alte formule

Fostul preşedinte Traian Băsescu a vorbit, la Adevărul Live, despre momenul răpirii jurnaliştilor români şi despre fuga lui Omar Hayssam din ţară.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite