INTERVIU Erwan Joliff, francezul care vrea să fie primar la Ticuş: „În România mă simt cu adevărat liber“

Erwan este un breton din Lorient care locuieşte de mai bine de 15 ani în România. Într-o zona rurală, din care mulţi oameni visează să plece sau deja au făcut acest lucru. Lui îi place aici, chiar dacă viaţa este dificilă. A găsit în România o formă de libertate care îi prieşte. Şi este molipsitoare, soţia sa este din Germania şi a ales să rămână aici cu el. La Cobor, sat din comună Ticuş.  Au împreună patru copii.

A adus cu el din Franţa cultura benevolatului, este foarte implicat în viaţa comunităţii. A înfiinţat, prin eforturi personale, un serviciu de pompieri voluntari care oferă şi intervenţii de prim-ajutor, iar acum este gata să termine lucrările la un dispensar. Un om săritor, mereu gata să ajute. Un pas înainte este implicarea în politică, Erwan candidează la primăria comunei Ticuş şi la Consiliul judeţean Braşov. 

Să îl cunoaştem mai bine. Un dialog european, între un român stabilit în Bretania şi un breton stabilit în România.

Ciprian Apetrei: Ce proiect politic propuneţi? Ce motive au alegătorii pentru a vă vota?

Erwan Joliff: Politica, în cazul meu, este doar un mijloc pentru a rezolva problemele cu care mă confrunt ca locuitor al acestei comune. Am reuşit să rezolv câteva probleme pe cont propriu, dar nu am cum să rezolv problemele majore cum sunt infrastructura rutieră, accesul la sănătate, educaţie etc.

Cunosc destule motive pentru care să nu mă voteze, în primul rând pentru că nu sunt de aici, sunt un străin. În acelaşi timp, am convins majoritatea locuitorilor din satul meu că sunt un om gospodar, care se implică şi rezolvă problemele concrete cu care se confruntă comunitatea. Rămîne să îi conving pe alegătorii din satul celălalt care sunt de doua ori şi jumătate mai mulţi decât suntem noi. Am înţeles de la ei că faptul că francezul nu are rude, terenuri sau animale este un lucru bun. Ei se gândesc că atunci aş face mai multă dreptate şi nu aş favoriza pe nimeni.

Există o neîncredere importantă în cel care revine în România: probabil că nu a reuşit acolo unde a plecat. Va confruntaţi cu acest lucru, dar din perspectiva inversă? Au românii prejudecăţi în ceea ce vă priveşte?

E.J.: Am întâlnit la început două tipuri de prejudecăţi. Unii au crezut că, dacă ajung într-un loc retras ca satul unde am ales să trăiesc, este pentru că am probleme cu Poliţia din Franţa şi că sunt cumva un fugar care îşi caută un refugiu.

Alţii au preconcepţia că, dacă vine un străin, sigur vine să facă o afacere că să se îmbogăţească rapid pe spinarea oamenilor. Nimeni nu a crezut că vin să trăiesc la ţară în România pentru că pur şi simplu îmi place stilul acesta de viaţă. O viaţă total diferită de stilul occidental pe care îl cunoaşteam.

Veniţi din Bretania, o regiune a Franţei în care se instalează tot mai mulţi români. Sunteţi, altfel spus, pe contrasensul migraţiei contemporane. O întrebare pe care sunt sigur că o auziţi des: a meritat să rămâneţi în România? Vi s-au confirmat motivele pentru care aţi venit?

E.J.: Nu îmi pare rău deloc c-am venit aici. Clar, din punct de vedere financiar, nu am făcut nici o afacere şi am noroc c-am avut mereu mijloace financiare de afară pentru a înainta în proiectele mele. În rest România mi-a adus foarte multe lucruri pozitive, printre care un ţel în viaţă.

România este în continuare un spaţiu de libertate unde un om harnic şi inventiv nu are cum să se plictisească.

Nu ştiu unde aventură asta mă va duce, dar poate tocmai asta este fain. Este la 180 de grade invers faţă de viaţa pe care mi-o oferă occidentul, cu diplomă, plan de carieră şi pensia la sfârşit. Aici am lăsat în spatele meu orice siguranţă şi am câştigat adevărata libertate.

Aţi luat cu dumneavoastră tradiţiile bretone, dansurile, gastronomia, muzica? Le-aţi făcut cunoscute printre români?

E.J.: Nu, deloc. Simt rădăcinile mele, în câteva trăsături de caracter care ţin de independenţă, tenacitate, seriozitate, dar nu în folclorul nostru. Nu provin dintr-o familie în care mi s-a dezvoltat un ataşament puternic faţă de cultura bretonă. Din proprie iniţiativă am studiat în ultimii doi ani de liceu limba bretonă şi eram doar doi elevi la curs. Totuşi când ascult muzică tradiţională, cu instrumentele noastre, nu pot să rămân insensibil. Avem nişte instrumente care, prin vibraţiile lor, îţi ating tot trupul şi care ar ”mişca” pe oricine.

Aveţi studii de filosofie. Nu locuiţi departe de Păltiniş, unde a fiinţat ultima şcoală importantă de filosofie în România. Se spune că integrarea culturală este cea mai dificilă, după cea lingvistică şi administrativă. Va interesează cultură română, aţi trecut şi de această etapă?

E.J.: Am avut o pregătire intelectuală, dar cu siguranţă sunt mai degrabă un om practic. Mare parte din viaţa mea în România este ocupată cu muncă manuală şi cu rezolvarea  problemelor practico-practic cum ne place să spunem în franceză. Din păcate, am avut prea puţîn timp pentru cultură şi nici satul în care am ajuns nu are o personalitate puternică din punct de vedere cultural. Comunitatea majoritară era maghiară dar a devenit minoritară. Au venit în sat oameni de peste tot şi nu este o comunitatea bine închegată, în jurul unor repere culturale puternice.

Clişee pozitive: sunt românii veseli, harnici, toleranţi, sufletişti şi ospitalieri?

E.J.: Da sunt, dar cum se spune, avem defectele calităţilor noastre.

Clişee negative: sunt românii neserioşi, hoţi, nu duc lucrurile până la capăt, bârfitori?

E.J.: Am întâlnit destui oameni de genul acesta dar, în ultimul timp, exact de când am început să fac politică, am întâlnit oameni, în special din mediul urban, care mi-au dovedit că nu toţi românii sunt la fel şi că există destui oameni de mare calitate, în această ţară.

O problemă, totuşi, care mi se pare comună la majoritatea oamenilor este gustul pronunţat pentru conflicte de toate felurile, bazate pe o lipsă de încredere în celălalt. Cu siguranţă asta nu ne ajută. ca ţară, să ne dezvoltăm.

O întrebare despre viitor. Soţia dumneavoastră este germană, aveţi patru copii împreună. Câte identităţi au, în câte limbi sunt educaţi?

E.J.: Asta este o mare întrebare. Nu pot răspunde. Întrebarea trebuie pusă copiilor mei, dar numai atunci când vor fi capabili să reflecteze asupra identităţii lor. Cu un tată din Vestul Europei, o mamă din Centru şi locuind în Est sper să aibă o identitate cu adevărat europeană.

Este probabil una dintre consecinţele construcţiei europeane şi a ideii de liberă circulaţie. Noi, în familia noastră, trăim din plin această realitate şi suntem convinşi că este realmente un câştig pentru toate ţările din continentul nostru. Deocamdată, doar copii cei mai mari vorbesc trei limbi, cei mici stăpânesc bine doar limba maternă şi le înţeleg pe celelalte.

Mai multe informaţii despre proiectele sale puteţi afla pe pagina Francezul din Cobor