Interesante reacţiile zonei politice în legătură cu propunerea UDMR privind legiferarea unui statut special în Ţinutul Secuiesc!

Dincolo de momentul electoral nu putem scăpa din vedere faptul că sprijinirea separatismului pe criterii etnice reprezintă astăzi motivul pentru o agresiune reală prin care se schimbă frontierele de stat la câteva sute de kilometri de noi. De frică să nu spună prostii şi încercând să joace la toate capetele posibile, candidaţii la Preşedinţie se mulţumesc să fie prudenţi.

Pare-se că politicienii cu mintea la campanie nu găsesc decât argumente de faţadă, fie revolta ponderată în aşa fel încât să dea bine şi la sentimentul naţional românesc, dar şi la potenţialul electorat maghiar, tradiţional reticent la candidaţii de stânga, fie “intelectualismul lejer” care expediază superior astfel de teme calificând reacţiile ca exagerat exaltate.

Domnul Kelemen Hunor astăzi Viceprim-ministru al Guvernului României - politician elegant lipsit de componenta agresiv radicală caracteristică multor politicieni europeni care se revendică din zona mesajului extremist - propune societăţii româneşti un proiect vizând segregarea administrativă a unei zone geografice, deocamdată incertă ca întindere teritorială din ţara noastră.

Acest statut a fost lansat în ziua organizării referendumului pentru independenţa Scoţiei. Dincolo de intenţia evidentă de a capitaliza posibilul succes al referendumului din Scoţia, UDMR a  încercat să demonstreze faptul că politica regională funcţionează în Europa, identităţile naţionale nu mai sunt fixe, iar nivelul de disponibilitate al statelor la astfel de idei de autodeterminare ar fi direct proporţional cu dorinţa lor de a păstra stabilitatea internă.

Însă ceea ce este specific românesc şi în egală măsură straniu în această iniţiativă este modul de propune public acest demers. Unul dintre principiile fundamentale pe baza căruia funcţionează Guvernul României este răspunderea politică solidară. Adică fiecare membru al Guvernului este solidar cu toţi ceilalţi atunci când face o propunere de act normativ. Pentru greşeala unuia pot fi demişi toţi ceilalţi deoarece această greşeală priveşte întregul cabinet.

Statutul special privind ţinutul secuiesc ar putea afecta suveranitatea şi integritatea teritorială a României. De aceea în vederea unei dezbateri publice aşa cum doreşte UDMR ar fi util să ştim cine iniţiază formal acestă idee. Avem deci dreptul să ne întrebăm dacă Guvernul se solidarizează cu Viceprim-ministrul Hunor aşa cum de altfel ar fi normal din perspectiva funcţionării puterii executive sau se disociază de ceea ce a fost calificat ca fiind o eroare chiar de membrii Guvernului şi domnul Hunor pleacă din Guvern cu tot cu statutul ţinutului secuiesc.

Până când se va întâmpla acest lucru putem constata că Guvernul României prin vocea Viceprim-ministrului său promovează o serie de idei  care pot ridica semne de întrebare în legătură cu nivelul minimal al instruirii juridice, dar şi al bunului-simţ politic. Astfel, ca urmare a acestui proiect:

·      Cetăţenii români din anumite zone ale ţării devin comunitate etnică în propria ţară;

·      Ar trebui să existe zone în România unde deciziile Curţii Constituţionale nu mai sunt obligatorii;

·      Consiliile regionale pot contesta legile, ordonanţele şi ordonanţele de urgenţă adoptate de Guvern dacă le consideră inaplicabile;

·      Drumurile, căile ferate, podurile, pădurile, ochiurile de apă, adică întregul domeniu public, vor fi preluate automat din patrimoniul statului şi vor fi incluse în proprietatea regiunii.

Exemplele pot continua, dar mă întreb aproape cu amuzament cum ar reacţiona David Cameron dacă un ministru britanic ar enunţa în spaţiul public un astfel de proiect legislativ, sau dacă Mariano Rajoy ar fi gata să considere autodeterminarea Cataloniei (regiune a Spaniei asupra căreia va exista o consultare în această toamnă) doar un subiect de campanie electorală.

Aceste teme nu sunt noi. În 2001, idei asemănătoare au apărut în poziţia Budapestei privind certificatul de maghiar şi în 2008 în propunerea UDMR privind legea statutului minorităţilor. În ambele situaţii, Comisia de la Veneţia pentru democraţie prin drept a dat răspunsurile corecte, infirmând existenţa oricărei baze juridice europene şi democratice în ceea ce priveşte propunerile menţionate.

Recent ca răspuns la iniţiativa cetăţenească a UDMR sprijinită de Ungaria, Comisia Europeană a reiterat faptul că legislaţia europeană nu poate fi asociată la astfel de propuneri revenind statelor naţionale dreptul, dar şi obligaţia de a reglementa statutul identitar al minorităţilor naţionale.

Şi interesant este faptul că România este printre puţinele state care nu are definită minoritatea naţională deoarece UDMR s-a opus categoric.

Dincolo de momentul electoral nu putem scăpa din vedere faptul că sprijinirea separatismului pe criterii etnice reprezintă astăzi motivul pentru o agresiune reală prin care se schimbă frontierele de stat la câteva sute de kilometri de noi.

Povestea cu statutul ţinutului secuiesc nu se va termina odată cu campania electorală. Viitorul Preşedinte va fi, constituţional, titularul asumării tuturor răspunsurilor privind ideea UDMR şi de capacitatea sa de reacţie va depinde fermitatea sau dimpotrivă slăbirea statului român.

Astăzi de frică să nu spună prostii şi încercând să joace la toate capetele posibile candidaţii la Preşedinţie se mulţumesc să fie prudenţi.

În 1918, România, într-un moment de inflexiune a fost binecuvântată cu oameni de stat care au folosit prăbuşirea unui imperiu pentru construirea unui stat unitar şi independent. Astăzi pe o temă corelată cu acel moment istoric “politicianul” român se ascunde.