Insuportabila uşurătate a preşedintelui Iohannis şi cioclii Revoluţiei

Tőkés László a aprins scânteia Revoluţiei de la Timişoara

După episodul cu „banale motive administrative“ şi ieşirea spăşită de la Bruxelles, ne-am spus că de acum încolo preşedintele-profesor va fi mai atent la declaraţii şi acţiuni. E însă incorigibil. A venit ultima declaraţie de presă. După ce comisia funerar-pesedistă i-a pus pe masă propunerea de retragere a Ordinului Naţional „Steaua României“ acordată lui Laszlo Tokes preşedintele a semnat-o ca primarul.

Emascularea preşedinţiei este atât de evidentă încât discursul despre „strategia de drum lung a preşedintelui” e tot mai marginal şi asta pentru că, în fapt, strategia nu există, dar şi pentru că partizanii acestei teorii şi-au dat seama în cele din urmă că sunt aşteptări nerealiste, doar wishful thinking. Fiecare ieşire publică a preşedintelui se transformă într-un dezastru mediatic. Preşedintele flutură ficţiuni, se mişcă stângaci, din ce în ce mai stângaci, de parcă anul de încălzire nu i-a folosit la nimic. Umbra de părere de rău pe chipul preşedintelui aflat la Bruxelles s-a risipit ca şi cum nu ar fi fost.

Preşedintele Iohannis a reuşit „remarcabilul“: A transformat actul prezidenţial într-unul administrativ, ghidându-se după principiul „semnează ca primarul“, în fond, zona de confort a domniei sale.

Superficialitatea cu care a tratat acordarea titlurilor de „revoluţionar cu rol determinant“ după care, la doar câteva zile distanţă, i-a retras lui Laszlo Tokes Ordinul Naţional „Steaua României“ este de un grotesc politico-istoric rar atins. Dacă de la un Ion Iliescu preşedinte ştiam la ce să ne aşteptăm, consecvenţa cu care actualul preşedinte calcă în străchini este uluitoare. Candoarea cu care a declarat că el nu are nicio legătură cu întocmirea listelor revoluţionarilor cu “rol determinant“ a fost şi este şocantă. Chiar dacă tehnic vorbind este aşa, faptul că preşedintele nu a cerut un rezumat, o sinteză, nu a dorit să ştie cine sunt cei de pe liste, care sunt numele notorii care ar putea suscita critici, arată că preşedintele nu înţelege semnificaţia semnăturii sale pe care o pune pe documente, pe orice fel de documente.

 În cazul Laszlo Tokes, preşedintele s-a folosit şi de data aceasta de generoasa „libertate de exprimare“, reuşind să scandalizeze pe toată lumea. Dar cine este Consiliul de Onoare al Ordinului Naţional „Steaua României“? Consiliul este format din acad. Ionel Haiduc – în grad de Mare Cruce (preşedinte), generalul Constantin Degeratu – în grad de Mare Cruce, Şerban Brădişteanu – în grad de Mare Ofiţer, Costin Georgescu – în grad de  Mare Ofiţer, Mircea Geoană – în grad de Comandor, Gabriela Firea – în grad de ofiţer şi Ecaterina Andronescu – ofiţer. Ştim despre Şerban Brădişteanu că este condamnat la 1 an de închisoare cu suspendare pentru favorizarea infractorului Adrian Năstase. Mai ştim că nici Ecaterina Andronescu nu stă bine la acest capitol al problemelor încă nerezolvate cu Justiţia. La o simplă căutare pe internet aflăm că pe lista celor care au mai primit decoraţii se numără chiar Adrian Năstase (a executat pedeapsa cu închisoare), Irina Jianu (decorată în 2004, condamnată definitiv în 2012 în Trofeul Calităţii ), Rodica Stănoiu, Miron Mitrea (actualmente încarcerat), şi lista cuprinde mult mai multe nume care au fost imoral decorate. Şi ne întrebăm retoric care sunt serviciile excepţionale aduse statului şi poporului român de către cei enumeraţi? Mai mult, legea prevede ca, în cazul în care membrii ordinului sunt condamnaţi prin hotărâre rămasă definitivă (Legea 29/2000, art. 51, a) la pedeapsa privativă de libertate se pierde calitatea de membru. Cât priveşte art. 51 b), faptele dezonorante nu se susţin în ceea ce îl priveşte pe Lazslo Tokes. În condiţiile în care acest consiliu a decis săptămâna trecută cu cinci voturi şi o abţinere retragerea distincţiei acordat europarlamentarului Laszlo Tokes ne întrebăm ce anume îi recomandă moralmente pe un Mircea Geoană sau Gabriela Firea să facă parte din acest Consiliul şi să decidă cum se rescrie istoria unui Decembrie 1989. 

Abia  în acest caz, al lui Laszlo Tokes, se poate vorbi despre libertatea de exprimare, atât de dragă preşedintelui. Într-un interesant articol publicat pe Contributors, profesorul universitar Szilagyi N. Sandor, de la Facultatea de litere, Departamentul de limba maghiară şi lingvistică a Universităţii Babeş Bolyai demonstrează că declaraţiile, de acum câţiva ani, ale lui Laszlo Tokes care au iscat scandal, au fost prost traduse. Cuvântul tradus „protectorat“ pentru care Lazslo Tokes ar fi folosit ”expresia „védhatalmi státusz“ (care apoi în româneşte a devenit „protectorat”), este o expresie ad hoc care nu se foloseşte nicăieri ca termen pentru vreo noţiune de politică internaţională. (Termenul uzual pentru „protectorat“ este şi în ungureşte „protektorátus”, iar unii care se feresc de neologisme mai scriu cîteodată şi „védnökség“.) Tradusă foarte exact, expresia ar însemna `statut de putere protectoare“, „protectoare“ nu în sens de „protectorat’“ ci cu referire la protecţia minorităţilor”.

Societatea Timişoara şi-a exprimat public dezacordul faţă de decizia preşedintelui României, Klaus Iohannis, de a retrage decoraţia Ordinul Naţional „Steaua României“ în grad de Cavaler lui Laszlo Tokes, acordat la 20 septembrie 2013.  Poziţia Societăţii Timişoara este fără echivoc în condamnarea gestului regretabil al preşedintelui.

Rolul pe care Laszlo Tokes l-a avut în evenimentele din Decembrie 1989 nu poate fi schimbat de declaraţii pe care acesta le-a făcut exprimându-şi un punct de vedere. Faptul că Societatea Timişoara a ieşit cu acest comunicat arată clar că preşedintele a reuşit că se poziţioneze în tabăra lui Ion Iliescu, retrăgând ordinul pe motiv de libertate de exprimare, un demers mai degrabă pesedist.

Gestul de a accepta ceea ce comisia i-a pus pe masă fără să aibă decenţa de a verifica, de a lua puncte de vedere de la terţi, îl descalifică pe preşedinte. Istoria nu poate fi schimbată, oricât şi-ar da silinţa tabără foştilor securişti. Pe de altă parte, la fel de grav este faptul că preşedintele nu a avut nicio reacţie faţă de închiderea Dosarului Revoluţiei, faţă de declaraţiile inacceptabile ale fostului preşedinte Ion Iliescu prin care declara că pentru moartea celor din Decembrie 1989, dar şi în mineriadele care au urmat, nimeni nu trebuie să poarte responsabilitatea crimei. Aceasta în condiţiile în care în 2012 au fost adoptate modificări legale care prevăd explicit imprescritibilitatea crimelor împotrvia umanităţii, crimelor de război, dar şi crimele comise în timpul Revoluţiei, mineriadelor. Vorbim despre Legea 27/2012 de modificare şi completare a Codului Penal, în care a fost înlăturată prescripţia răspunderii penale pentru omor, omor calificat, omor deosebit de grav şi infracţiuni intenţionate, modificare iniţiaţă de europarlamentarul Monica Macovei. În actul normativ a fost introdusă sintagma „indiferent de data la care au fost comise” pentru imprescriptibilitatea infracţiunilor de genocid, crime contra umanităţii şi de război. Preşedintele este, potrivit Constituţiei, cel care exercită funcţia de mediere între stat şi societate. În chestiunea esenţială şi sensibilă, nelămurită, pentru istoria noastră, aceea a responsabilităţii crimelor din Revoluţie, a unei clarificări a rolurilor pe care le-au avut în reprimarea manifestanţilor cei care au dat ordinele, cei care şi-au executat propriii cetăţeni, preşedintele este imoral şi indecent de absent.

Mai mult, preşedintele nu a avut nici un punct de vedere în legătură cu faptul că CEDO a condamnat România pentru felul „superficial“ în care s-a realizat ancheta Dosarului Revoluţiei. Vorbim despre Curtea Europeană a Drepturilor Omului, fiind exclusă o conotaţie politică a acestui sentinţe. Astfel, dacă punem în oglindă „superficialitatea“ pe care o reclamă CEDO şi superficialitatea preşedintelui Iohannis de a semna ca primarul un act pus pe masă de o comisie de ciocli ai Revoluţiei atunci ştim că nu ne mai putem face iluzii. Acest preşedinte este un pericol moral pentru ceea ce înseamnă istoria lui Decembrie 1989, un preşedinte care nu simte nevoie de clarificare pe care o resimte dureros societatea românească, văduvită în chestiunea responsabilităţilor penale asumate şi a adevărului istoric care trebuie clarificat, vindecat, onorat. 

Dacă ar fi să cauţi un fir roşu al acţiunilor preşedintelui e greu să îl găseşti şi asta pentru că gafele sale nu au o culoare politică anume, dar nici încărcătura unor acţiuni menite să aducă un plus cetăţenilor, să clarifice, să vindece rănile unui popor abuzat. Nu ţi-ai fi putut imagina după câştigarea alegerilor din 16 noiembrie 2014 că va semna ca primarul legea privind alegerea primarilor într-un singur tur. Că liberalii la aceea vreme încă nu ştiau/îşi imaginau că legea respectivă îi va lovi în plin chiar nu are importanţă. Preşedintele nici măcar nu s-a obosit să simuleze că ar avea obiecţii.  După un an de poticneli, de lipsa unei prezenţe reală, de acţiune eficientă, declaraţiile de pe trotuar când preşedintele s-a făcut avocatul unei afaceri private cu reale probleme penale au căzut ca o bombă. Dar nici asta nu fost apogeul. Semn că ceea ce ne aşteaptă în materia acţiunilor/declaraţiilor prezidenţiale e doar începutul. După ce a fluturat ridicol tema „România educată“, iar mediul academic e sufocat de impostura academică, preşedintele-profesor evită să pronunţe public cuvântul „plagiat”, iar după alte şi alte restanţe şi gafe, episodul Laszlo Tokes este cinic şi calcă în picioare Istoria. Istoricul Vladimir Tismăneanu vorbeşte despre „Falsificarea istoriei”. Putem merge mai departe fără riscul de a greşi/de a exagera: Preşedintele României, alături de PSD, este un falsificator al istoriei. Alături de cioclii Revoluţiei din Decembrie 1989, preşedintele devine o povară greu de dus pentru un popor abuzat, dezorientat. Iohannis este un preşedinte care şi-a înşelat poporul.

Notă: Avem două certitudini: preşedintele nu înţelege nimic şi genunchii primei-doamne.