Şi te mai întrebi şi dacă Traian Băsescu înţelege ce deserviciu enorm îşi face sieşi şi spaţiului public în acelaşi timp. Cu doar câteva ore înainte de a o pune la punct pe senatoarea PSD, fostul preşedinte l-a mitraliat şi pe jurnalistul Dan Tapalaga pe care l-a numit ”lingător de clanţe” şi i-a mai pus şi alte câteva etichete de aceeaşi factură. Niciunul dintre noi nu se aştepta ca Traian Băsescu să se piardă pe holurile Bibliotecii Academiei în căutarea lui Ion Cristoiu. Nu ne aşteptam nici să stea tăcut şi fără replică, dar să ajungi la un limbaj de cea mai joasă factură e prea mult. Ştiam cu toţii din poveşti şi alte derapaje că exista acest potenţial, dar nu credeam că el poate să apară atât de rapid şi atât de vulgar la suprafaţă.

Există un motiv pentru ce s-a întâmplat, nu şi o scuză. Traian Băsescu rămâne cel mai atacat politician din timpurile noastre. Cu sau fără motiv, îndreptăţit sau nu, cu fapte inventate sau parţial adevărate, Traian Băsescu a avut parte de toate mizeriile care i se pot arunca unui om. Şi el nu a rămas mai prejos cu nimic. Aşa că, deşi iniţial o victimă, fostul preşedinte a devenit şi el la rândul lui un soi de mitocan politic, agresiv şi turbulent care otrăveşte spaţiul public cu aceeaşi intensitate ca adversarii săi. În felul acesta, pe disputa dintre pro-Băsescu şi anti-Băsescu s-a degradat dialogul politic şi public. De la această scindare, pe care nu e corect să i-o atribuim complet fostului preşedinte, a apărut cel mai mizer discurs politic pe care l-am avut vreodată. Dublu limbaj şi subînţelesuri, atacuri sub centură şi minciuni grosolane. Invective, agresiuni, mitocănii, prostii nenumărate. Un dialog imposibil de susţinut dacă ai un minim de decenţă. De câţiva ani sunt pline studiourile de televiziune de impostori conştienţi de propria lor capacitate manipulativă şi de incapacitatea adversarului de a face faţă cantităţii enorme de rahat pe care trebuie să o primească în faţă.

Oratoria e moartă demult. Am avut o campanie electorală sub semnul mieunatului, ca cea mai fină ironie a celor anti-Ponta şi o căruţă de grosolănii ale PSD-ului la adresa lui Klaus Iohannis. Victima de astăzi a lui Traian Băsescu, doamna Firea a fost la rândul ei unul dintre personajele cele mai toxice ale campaniei de acum câteva luni. Faptul că s-a întors roata nu ne ajută cu nimic. Nici măcar nu putem avea satisfacţia faptului că a simţit pe pielea ei cum e să i se vorbească pe acelaşi ton şi cu aceleaşi cuvinte. Ce nu pricep aceşti oameni e că dincolo de problemele lor personale, de fapt ne otrăvesc pe noi. Ei nu trăiesc într-un cub de sticlă bine izolat astfel încât dejecţiile lor să nu ajungă la public. Este exact invers. Noi suntem izolaţi într-un cub şi ei toarnă lături printr-o pâlnie generoasă, sub pretextul că sunt oameni politici.

Niciunul dintre ei nu a învăţat nimic din faptul că electoratul a ales să voteze un om care a lansat memorabila frază non-combat ”decât să fiu mârlan, mai bine pierd” care a devenit instantaneu un fel de scut împotriva agresivităţii permanente. De la număratul ouălelor lui Năstase, ciocul mic al doamnei Constantinescu şi până la expresiile Gabrielei Vrânceanu Firea şi Traian Băsescu am ajuns captivi unui limbaj murdar care a trecut de ecranul televizorului şi îl regăseşti peste tot în societate.

Şi faptul că ceilalţi sunt mincinoşi şi ticăloşi nu e o scuză, indiferent cât de mincinoşi şi ticăloşi sunt. Aşa se ajunge la paradoxul nemulţumitului autohton care vrea o ţară ca afară în timp ce îşi aruncă gunoaiele lângă coşul de gunoi, înjură şi împinge lumea pe stradă şi în cel mai fericit caz îşi opreşte maşina pe mijlocul trecerii de pietonii, daca o opreşte cumva. Şi toate acestea în timp ce urlă şi se tăvăleşte de supărarea ca nu suntem şi noi nişte oameni civilizaţi.