În orice parte a spectrului politic te-ai uita, aceeaşi pastă, depersonalizată, slugarnică şi dornică să asimileze învăţăturile senioriilor care au construit Sistemul transpartinic, mafia politico-economică, cancerul care ţine România pe loc. Fiecare dintre ei e în concurs cu ceilalţi tineri pentru a păstra Sistemul, pentru a da dovezi personale şi indubitabile că sunt de încredere, că nu vor mişca în front, că ei trebuie aleşi din masa de aspiranţi la eşalonul 1 al partidului. Acela e scopul final. Acolo sunt butoanele, de acolo curg banii.

Sunt în stare să aştepte cu anii. Păzesc uşile, sunt atenţi la stările/schimbările de dispoziţie a liderilor, îi privesc candid şi umil. Nu îndrăznesc să îi contrazică. Niciodată în faţă. Vor accepta orice sarcină de partid. Nimic nu va fi considerat înjositor. Nu se vor mira şi nu vor pune întrebări, nu vor opune rezistenţă când vor fi împinşi, la început, să tranzacţioneze doar influenţă politică. La început simple vorbe, simple cârlige de agăţare. Pas cu pas se vor trezi băgaţi până-n gât în mari afaceri de corupţie. Nu vor mai da înapoi pentru că devin, precum seniori lor, dependenţi de un stil de viaţă opulent. Vacanţe, automobile de lux, shopping la Paris şi Milano, poşete, imobile, conturi, oameni la îndemână, dizolvarea totală în mintea lor a unor concepte devenite irelevante precum ”lege”, ”drept”, ”binele comun”, ”bunul simţ”, ”cetăţean”, ”ţară”, ”dreptate”, ”adevăr”, ”corectitudine”, ”respect”. Şi lista poate continua.

Căutaţi imaginile de la congresele partidelor, par egzamplu PSD, şi îi veţi vedea înşiraţi în spatele actualului preşedinte. Nu veţi remarca la niciunul dintre ei acel zâmbet subţire în colţul gurii semn că ar dezaproba găunoşenia discursului liderului-condamnat penal sau că ar înţelege că totul e o farsă. Nici un reflex de a face curăţenie politică, nici urmă de dorinţă de a depolua spaţiul politic de corupţie, spaţiul corupt al propriilor partide. Fie că vorbim de lipitori de afişe sau de eşalonul ajuns în preajma liberilor partidului, politicienii tineri din orice partid sunt slugile credincioase ale liderilor de partid, în ciuda dosarelor de corupţie ale acestora, în ciuda prăduirii ţări în cel mai abject şi fără scrupule mod de operare la care sunt martori, de care ştiu, au date exacte, nume şi locuri. Ei, tinerii politicieni, sunt câinii de pază ai corupţiei de partid.

Spăşit, cuminte, fără dinţi de lapte, Ivan demonstrează că tinerii politicieni întreţin prin slugărnicia lui Sistemul transpartinic corupt şi nereformat.

Spre exemplu, tânărul pesedist Ivan. A plâns amar anul trecut. A fost umilit, alungat, ironizat, exclus din partid. Dragnea a spus despre el că e un „puşti obraznic”. Ivan a ameninţat că va pune umărul la construirea social-democraţiei adevărate. A declarat ca a fost „executat” şi că, în PSD, „dacă îl superi pe Dragnea sau te iei de Ghiţă, eşti pedepsit”. Mai mult, Ivan s-a burzuluit la ei ameninţându-i că îi aşteaptă la congres, bătălie pe care o vor pierde. N-a fost să fie aşa. Ponta a plecat cu coada-ntre picioare, iar Dragnea este noul El Comandante. Şi cum tinerii politicieni abia aşteptă să fie băgaţi în seamă de şefii lor, Dragnea i-a gâdilat orgoliul trimiţându-i bezele încă de anul trecut când declara că Ivan trebuie „recuperat”. Prestaţia de miercuri 7 ianuarie a lui Cătălin Ivan într-un studio de televiziune de unde ne-a anunţat, mândru şi fără a fi încurcat de scandalul în care s-a aflat cu propriul partid, că este din nou comunicator al partidului este edificatoare. Spăşit, cuminte, fără dinţi de lapte, Ivan demonstrează că tinerii politicieni întreţin prin slugărnicia lui Sistemul transpartinic corupt şi nereformat.

Pe de altă parte, Ponta, cel care a avut totul şi a pierdut totul, anunţă că îşi va face o fundaţie. Şi nu pentru că vrea să scoată la lumină aurul social-democraţiei acoperit de mocirla prezentului, ci pentru că, crede el, le arată astfel pisica celor care l-au alungat de la masa bucatelor, acolo unde se taie şi se spânzură tot ce mişcă în partid şi în afara lui. E doar o formă de şantaj. Aşa cum a fost şi şantajul de imagine încercat de cântăreţul pesedist Mihai Sturzu. Pesedistul tânăr pe care portarul nu îl lăsa să intre în sediu. Pesedistul tânăr care singur a candidat la preşedinţia tinerilor pesedişti. Vă imaginaţi toată acea adunătură de tineri în acel simulacru de alegeri pentru funcţia de preşedinte a lor?! Cum se uitau oare ei unul la altul şi jucau în comedia ieftină a alegerilor, fiind acolo de bunăvoie, consimţind? Tinerii politicieni care acceptă simularea exerciţiului politic doar pentru că tot ce îi interesează este ascensiunea personală la butoanele Sistemului transpartinic. Atât şi nimic mai mult. Astfel că este cu atât mai ridicol şi cinic în acelaşi timp discursul unor pesedişti tineri care, în ultimii cel puţin doi ani, au tot declamat poezia renaşterii social-democraţiei autentice.

Nici liberalii tineri nu sunt mai breji. Declaraţiile co-preşedintei de partid liberal Alina Gorghiu, în ultimul interviu acordat jurnalistei Andreea Udrea, sunt teatrale şi îţi smulg un zâmbet amar. Aflăm că „adversarul nostru politic este şi va fi PSD”. Declaraţie care îţi activează memoria politică recentă. Aceea a blatului PNL-PSD pe alegeri într-un singur tur al primarilor pentru ca astfel să se conserve actuala configuraţie politică. Tăcerea sau mimarea unei reacţii a politicianului tânăr Alina Gorghiu în astfel de chestiuni sunt în aceeaşi cheie: politicienii tineri nu sunt mai diferiţi de seniorii lor hârşâiţi în corupţia politică. Deşi blatul PNL-PSD e străveziu, uşor de detectat, politicianul tânăr ne anunţă în interviul respectiv că liberalii nu exclud colaborări cu alte partide, dar „cu excepţia PSD”. De parcă am fi atât de naivi încât să credem aşa ceva. „Alte partide” fiind, ştim deja din alte declaraţii, ALDE a lui Tăriceanu. Şi uite aşa toţi sunt legaţi de toţi şi nimeni nu e lăsat pe dinafară. Doar dacă DNA îşi bagă colţii. „Cristalizarea scenei politice” pe care o anunţă Gorghiu este de fapt anunţarea faptului că nu mai este acceptat nimeni în afară de PNL şi PSD.

Politicienii tinerii pun umărul la conservarea actualului Sistem transpartinic. În ultimii ani în care DNA a intrat în zona politică să deratizeze, de când cu arestările spectaculoase, instanţele, condamnările cu executarea pedepsei cu închisoare, toate astra au tăiat breşe care ar putea duce la destructurarea Sistemului transpartinic corupt. Doar că politicienii tineri din toate partidele în loc să pună umărul la reformarea sistemului politic, ei fac zid în jurul liderilor lor corupţi. Ai fi spus că un cutremur ca cel declanşat de tragedia de la #Colectiv va iradia în toată clasa politică şi va produce schimbări majore. În afara unui retoricii pompoase şi neschimbate în care se amestecă ”politica altfel”, ”vom face”, ”vom propune”, nu aflăm nimic despre ”am făcut”, ”facem”, ci totul plasat într-un viitor al tuturor posibilităţilor şi incertitudinilor.

Reverberaţiile tragediei care au dus la schimbarea Guvernului ponta s-au oprit la porţile închise ale clasei politice. Tinerii politicieni stau de pază ca nişte dulăi credincioşi stăpânilor lor. Ăia care le aruncă din când în când câte un oscior, precum lui Ivan cuşca din care să latre mesajele partidului când vrea şi cum vrea Dragnea.  

Notă. Textul s-a limitat la câteva nume de politicieni tineri, dar lista cuprinde mult mai multe nume. Pentru reîmprospătarea memoriei, nu îi putem uita pe Şova, Ghiţă, Udrea, chiar şi pe Boureanu (readus în atenţie de scandalul Borcea şi femeile).