INFOGRAFIE Sondaj: Portretul-robot al viitorului preşedinte

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Potenţialii candidaţi la alegerile prezidenţiale FOTO Adevărul
Potenţialii candidaţi la alegerile prezidenţiale FOTO Adevărul

Românii vor la Cotroceni un preşedinte tânăr, etnic român, care să aibă experienţă şi care să nu fie neapărat adversarul lui Traian Băsescu, arată un sondaj realizat de INSCOP Research, la comanda „Adevărul“.

În ultimul studiu privind alegerile prezidenţiale, programate în noiembrie 2014, INSCOP Research a formulat mai mulţi indicatori generali de măsurare a profilului viitorului şef de stat (experienţa, originea etnică, susţinerea politică, statutul politic, vârsta, religia şi raportarea la Traian Băsescu).

Opţiunile românilor sunt foarte clare în ce priveşte experienţa viitorului preşedinte şi originea etnică. 87,1% din români vor ca preşedinte un om politic cu experienţă şi 65,3% consideră important ca viitorul preşedinte să fie de naţionalitate română. Privind per ansamblu la potenţialii candidaţi la fotoliul lui Traian Băsescu de la Cotroceni, observăm că primarul Sibiului, Klaus Iohannis, este cel care ar putea suferi de pe urma celor două criterii. Deşi este primar al Sibiului de mai mulţi ani, Iohannis nu are experienţa politicii de vârf. În plus, Iohannis este un politician român de etnie germană, iar românii ar prefera un român get-beget. 

Deşi piaţa cere un om politic experimentat, 58,3% din respondenţi ar vrea totuşi un preşedinte tânăr, 46,5% optând chiar pentru cineva mai nou în viaţa politică. Cei mai tineri aspiranţi la cea mai înaltă funcţie în stat sunt, în ordine, Victor Ponta (42 de ani) şi Cătălin Predoiu şi Cristian Diaconescu (46 de ani).


Sfârşitul mandatului lui Băsescu este aproape, iar românii nu mai pun aşa mare preţ nici pe războaiele politicienilor purtate cu actualul şef al statului. 54,2% din subiecţi cred că este puţin şi deloc important ca viitorul preşedinte să fie un adversar al lui Traian Băsescu.  „De observat un lucru: chiar dacă nu mai e neapărat o miză electorala propriu-zisă, preşedintele în funcţie rămâne pentru o parte semnificativă a electorilor o temă de dezbatere electorală“, observă Darie Cristea, coordonator de proiecte INSCOP.

Candidatura lui Ponta, văzută bine

O altă întrebare adresată de sociologii INSCOP a fost „Ce părere aveţi despre posibilitatea ca următoarele personalităţi să candideze pentru funcţia de preşedinte al României?“. De remarcat că procentul celor care au o părere proastă despre candidaturi este mai mare decât a celor care au o părere bună în cazul tuturor personajelor politice, cu excepţia unuia singur: Victor Ponta. 41,4% din subiecţii care au declarat că vor vota la prezidenţiale au o părere bună despre o candidatură a premierului Victor Ponta la respectivele alegeri, 26,6% au o părere nici bună nici proastă şi 38% o părere proastă. „În această ultimă categorie sunt mai degrabă votanţi ai dreptei decât votanţi ai stângii care ar putea prefera un alt candidat“, arată cercetătorii INSCOP.

Următorul după Ponta se situează Klaus Iohannis, care înregistrează o diferenţă aproape insignifiantă, de 0,2%, între cei care au o părere proastă şi cei care au o părere bună. Interesant este că Mugur Isărescu, cotat cu cea mai mare încredere într-un sondaj anterior realizat de INSCOP Research, strânge la această întrebare mai puţini simpatizanţi decât Ponta şi Iohannis.

Despre o eventuală candidatură a lui Mihai Răzvan Ungureanu doar 15,7% din subiecţii chestionaţi au răspuns că ar avea o părere pozitivă, mai puţin decât în cazul lui Călin Popescu Tăriceanu (20%) şi cumva în jurul cifrei pozitive obţinute de Mircea Diaconu (14,3%).

Dintre cei mai vizibili, Crin Antonescu, urmat de Cătălin Predoiu, doi dintre potenţialii candidaţi ai dreptei, adună cei mai mulţi reticenţi privind o eventuală candidatură la Preşedinţie a lor. 55% din intervievaţi au o părere proastă despre o posibilă candidatură a lui Crin Antonescu, faţă de numai 12,6% care au o opinie contrarie. În cazul lui Cătălin Predoiu, procentul celor care agreează candidatura sa la funcţia de preşedinte este cu atât mai mic, 7,6%.

Cătălin Predoiu pierde foarte mult şi din cauza notorietăţii: 9,5%, un scor mare comparativ cu ceilalţi politicieni măsuraţi, au declarat că nu îl cunosc pe Cătălin Predoiu. A înregistrat scoruri mai mari decât el Viorel Cataramă (13,9%) şi Cristian Diaconescu, candidatul PMP(10,9%).   Sondajul a fost  realizat de  INSCOP la comanda „Adevărul“ în perioada 1 - 6 iulie 2014, pe un eşantion de 1.055 de persoane. Eroarea maximă admisă a datelor este de ± 3%, la un grad de încredere de 95%.

Românii nu vor preşedinte-spectator

Sociologii INSCOP Research au formulat o întrebare deschisă pentru a afla ce aşteptări au românii de la viitorul şef al statului. Temă aflată pe agenda imediată a cetăţenilor, dar nu tocmai în profilul postului de preşedinte, ci mai degrabă în cel al prim-ministrului, este crearea de locuri de muncă şi reducerea şomajului: 20,9% s-au exprimat în acest sens. Mai multă asistenţă şi protecţie socială, o măsură care corespunde mai mult politicii de stânga, este cel de-al doilea lucru cerut de cetăţeni, în procent de 11,8%, de la preşedintele lor.

Combaterea corupţiei, independenţa Justiţiei şi respectarea legilor şi a Constituţiei, temele campaniei electorale ale lui Traian Băsescu, au rămas impregnate în mentalul colectiv. 10,9% cred că viitorul preşedinte trebuie să combată corupţia, iar 9,2% spun că trebuie să asigure independenţa Justiţiei şi respectarea legilor şi a Constituţiei. 4,2% din respondenţi s-au exprimat pentru un preşedinte-arbitru pe scena politică, un procent mic dacă avem în vedere domnia de zece ani la Palatul Cotroceni a lui Traian Băsescu, un preşedinte-jucător. Deşi preşedintele are atribuţii constituţionale în politica externă, numai 3,5% au spus că şeful statului trebuie să se îngrijească de imaginea externă a României.

infografie inscop prezidentiabili portret

Citeşte şi:

SONDAJ Cine câştigă finala prezidenţială

Premierul Victor Ponta ar bate orice candidat al dreptei în turul doi al alegerilor prezidenţiale, arată un sondaj realizat de INSCOP Research , la comanda „Adevărul“. Cele mai mari şanse să-l învingă pe Ponta le are liberalul Klaus Iohannis

SONDAJ INDEPENDENT Cine are cele mai mari şanse să căştige alegerile prezidenţiale din toamnă

Adevărul prezintă, luni, primul sondaj independent, realizat de INSCOP la comanda ziarului, despre opţiunile electorale din acest moment în privinţa viitorului preşedinte.

INFOGRAFIE Sondaj: Traian Băsescu iese neaşteptat de bine din scandalul Bercea Mondial

Majoritatea românilor cred că nu se impune o demisie a preşedintelui Traian Băsescu, în urma scandalului în care e implicat fratele său şi Bercea Mondial, arată un sondaj realizat de INSCOP Research.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite