Etapele esenţiale ale operaţiunii au început cu denigrarea lui Hillary Clinton, rivala principală a candidatului preferat, prin scurgerea către presă a câtorva mii de emailuri hackuite de la sediul Comitetului Naţional Democrat. La mijloc în toată povestea a fost amestecat la nivel declarativ şi hackerul român Guccifer. Alegeri în întreaga lume par subiectul unor intervenţii externe şi manipulări interne. Se poate întâmpla aici?

Săptămâna trecută, New York Times a publicat un editorial de 12 pagini intitulat “Complotul pentru subjugarea alegerilor”, o investigaţie moment cu moment a intervenţiei ruseşti în alegerile americane din 2016. Ancheta trasează operaţiunea complexă a ruşilor în 3 etape: odată ce au identificat un candidat viabil, ruşii au trecut la: hacking şi scurgeri, producţie de conţinut fals pentru reţelele de social media şi legături directe cu membrii campaniei candidatului ales.

O investigaţie este încă în desfăşurare în acest moment prin grija procurorului Robert Muller, aşa că mă voi abţine de la concluzii, însă din această poveste şi altele similare derivă mai multe întrebări pentru alegerile noastre, cele româneşti şi cele europene. În altă ordine de idei, este legitim să ne întrebăm dacă o deturnare a alegerilor se poate întâmpla şi aici? Se poate întâmpla la Bucureşti? Dar la Bruxelles?

Şi mai mult, este legitim să ne întrebăm dacă alegerile corupte în vreun fel, din extern sau din intern, mai pot fi considerate libere şi democratice. În România, vom avea   patru serii de alegeri ce se succed la un interval de şase luni una de alta. Putin a încercat până acum să influenţeze alegerile din fiecare stat european. Ca urmare, nemţii au impus reguli draconice privind finanţarea campaniilor electorale din extern, iar francezii iau măsuri serioase în privinţa fake news, a ştirilor false. Cât de pregătiţi suntem să facem faţă unui asalt informaţional, dar şi să gestionăm  sprijinirea făţişă de către ruşi a unor candidaţi meniţi să distrugă europenismul şi transatlanticismul românesc?

Influenţarea alegerilor americane

Să pornim de la ce s-a întâmplat deja. În 2015, o operaţiune masivă de influenţare a alegerilor americane a fost pusă în funcţiune pe teritoriul Statelor Unite. Această operaţiune este atent detaliată în materialul citat. Etapele esenţiale ale operaţiunii au început cu denigrarea rivalei principale a candidatului ales, Hillary Clinton, prin scurgerea către presă a câtorva mii de emailuri hackuite de la sediul Comitetului Naţional Democrat (un fel de centrală de partid a democraţilor).

La mijloc în toată povestea a fost amestecat la nivel declarativ şi hackerul român Guccifer. Inducerea dubiului, o metodă specifică a serviciilor ruseşti, face ca folosirea unor piste alternative ale adevărului, cum este în acest caz hackerul român, să distragă atenţia de la operaţiunea principală.

Apoi, fabrici de trolli şi comentatori ce au aparţinut IRA (aşa zisa Agenţie de Cercetare a Internetului) au oferit americanilor o realitate alternativă, ceva ce Russia Today a încercat să facă cu mai puţin succes de mai bine de un deceniu. În ultimul rând, se pare că ruşii şi-au extins impactul dialogând direct cu echipa candidatului dorit. Chiar şi astăzi, în ajun de alegeri parlamentare americane, site-uri precum USA Really, expus recent, propagă material prezentat ca autohton, care este însă produs 100% la Kremlin.

Alegerile din Statele Unite nu au fost însă singura tentativă de realizare a unor scopuri politice externe prin mijloace subversive. În cazul Brexit, mai bine de 150.000 de conturi false de Twitter au fost activate. În fiecare alegere europeană din 2015 încoace, ruşii au finanţat şi încurajat partide ostile establishment-ului şi Uniunii Europene, iar în unele au avut succes, contribuind la propagarea şi legitimarea unor guverne de extremă dreapta. Săptămâna asta la ONU, preşedintele Trump a afirmat chiar că China influenţează alegeri, taxând sectoare importante pentru statele de unde provin liderii Congresului american şi care au alegeri în noiembrie.

Cât de liberă este mass media?

Dar nu este suficient să ştim că alegerile se vor eroda din exterior. O întrebare importantă care se pune este: cât de liberă este media şi schimbul de idei pe care îl facilitează?

Ei bine, conform Raportului Libertăţii Presei pe 2018, raport întocmit de organizaţia Reporteri Fără Frontiere, România se situează la nivel global pe poziţia 44, direct înaintea Statelor Unite şi a Italiei. Ce presupune acest loc?

Raportul RFF spune că media românească a fost tot mai mult transformată în unealtă de propagandă politică, în special în anii electorali. Peisajul media a fost influenţat şi de grupuri ultra conservatoare, opuse libertăţii presei. Faimoasa iniţiativă legislativă contra denigrării ţării în exterior sau reintroducerea defăimării în Codul Penal au alimentat un val de cenzură a presei libere.

Nu în cele din urmă, peisajul ştirilor false cunoaşte o creştere importantă. Un raport Globsec din 2017 arată că ştirile false sunt acceptate cu braţele deschise în România. 57% din cei întrebaţi nu au încredere în trusturile de presă de circulaţie obişnuită şi 31%, cel mai mare procent din regiune, au încredere în site-uri ce vehiculează conţinut fals.

Se impun în acest punct mai multe întrebări legitime

Cu un peisaj informaţional deturnat, se mai poate vorbi cu adevărat de alegeri libere şi democratice? Când omul este bombardat cu conţinut fals sau distorsionat, mai poate el funcţiona ca cetăţean într-o democraţie? Avem suficiente garanţii pentru a ne proteja spaţiul media şi pe cel digital de ingerinţe externe?

Cu patru alegeri consecutive în viitorul imediat, se impun răspunsuri serioase la toate aceste întrebări.