Inflaţie de vicepreşedinţi la PNL

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Viitorul Birou Permanent Naţional al PNL, care va fi ales la congresul de astăzi şi mâine, va avea, pe lângă preşedinte, un prim-vicepreşedinte şi 30 de vicepreşedinţi.

Crin Antonescu va câştiga, fără emoţii, un nou mandat în fruntea PNL, iar Klaus Iohannis va ocupa postul de prim-vicepreşedinte, reînfiinţat special pentru primarul Sibiului. Acesta este verdictul aşteptat al Congresului PNL, programat pentru astăzi şi mâine. Practic, Crin Antonescu îşi consolidează poziţia şi se pregăteşte pentru alegerile prezidenţiale din 2014.

Cu numărul 1 şi numărul 2 din partid deja cunoscuţi, discuţiile din interiorul PNL s-au concentrat pe stabilirea listei de vicepreşedinţi. Din discuţiile  pe care Crin Antonescu le-a avut cu liderii partidului s-a conturat un Birou Permanent Naţional cu 30 de vicepreşedinţi. Dintre aceştia, 15 vor fi vicepreşedinţi executivi, iar 15 vicepreşedinţi cu atribuţii speciale. În prezent, PNL are 15 vicepreşedinţi.

Delegaţia Permanentă a PNL a aprobat, ieri, cu 191 voturi, cinci împotrivă şi o abţinere noul Statut al PNL, iar decizia finală va fi luată de Congres. Delegaţia a aprobat şi o derogare de vechime pentru Klaus Iohannis. Vicepreşedinţii partidului vor fi votaţi, în bloc, pe baza listei propuse de Crin Antonescu.

Printre vicepreşedinţii liberali se vor număra Dan Radu Ruşanu, Daniel Chiţoiu, Relu Fenechiu, Mircea Diaconu, Radu Stroe, Varujan Vosganian, Mariana Câmpeanu, Eugen Nicolăescu, Norica Nicolai, Puiu Haşotti, Tudor Chiuariu,  Sorin Frunzăverde, Nini Săpunaru şi Ovidiu Silaghi.

De asemenea, din Biroul Permanent Naţional vor face parte, cu statut de simpli membri, primarii de mari municipii, şefii de Consilii Judeţene, şefii de organizaţii şi foştii preşedinţi ai partidului care nu fac parte din lista celor 31 de vicepreşedinţi. În total, Biroul Permanent Naţional va avea 64 de membri.

Explicaţiile lui Antonescu

Biroul se va reuni lunar, pentru a lua hotărârile cele mai importante ale partidului, iar activitatea săptămânală va fi asigurată către cei 15 vicepreşedinţi aleşi pe domenii şi de către preşedintele partidului. În acest fel, Crin Antonescu va controla deciziile cele mai importante ale PNL, pentru că doar o parte din membrii BPN vor veni săptămânal la sediu.

Mai mult, în afară de preşedinte şi cei 15 vicepreşedinţi pe domenii, oricare dintre membrii Biroului îşi pot pierde acest statut dacă nu mai au calitatea care i-a propulsat în această funcţie – de pildă cea de ministru.

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, susţine că noua structură este gândită să corespundă venirii partidului la putere şi să fie flexibilă.

„Nu este rodul arbitrariului, nu este rodul conjuncturii, ci este expresia de maximă reprezentativitate. În plus, are şi avantajul de a fi un organism deschis, ca o bursă de acţiuni, în sensul că, de exemplu, dacă un ministru este remaniat, acest Birou al partidului îl poate schimba în orice moment “, a explicat Antonescu.

El a adăugat că activităţile de zi cu zi vor fi asumate „de nişte oameni care să aibă atribuţii operative, care să fie vicepreşedinţi şi care, între şedinţele Biroului Politic, pe baza deciziilor acestuia, lucrează într-o echipă care se prezintă în jurul unui program“. ;

Opozanţii lui Antonescu, învinşi pe linie

Aripa Chiliman - Tăriceanu - Orban a încercat să contracareze planul lui Antonescu, propunând o serie de modificări la statut printre care alegerea uninominală a conducerii centrale, dar propunerea a fost respinsă, ieri, de Delegaţia Permanentă a partidului şi are şanse minime să fie acceptată de Congres.

De asemenea, Delegaţia Permanentă a respins şi o altă propunere a opozanţilor potrivit căreia liberalii care au probleme cu justiţia nu pot ocupa funcţii de conducere. Vizat era vicepreşedintele Relu Fenechiu, cercetat în dosarul „Transformatorul“.

La Delegaţia Permanentă de ieri, împotriva statutului propus de Crin Antonescu s-au înregistrat doar cinci voturi împotrivă, în timp ce 191 au fost pentru. S-au opus Călin Popescu Tăriceanu, Ludovic Orban, Andrei Chiliman şi Diana Tuşa. „Sunt curios cine a fost al cincilea“, a comentat Ludovic Orban.

Deputatul Ludovic Orban a avut un discurs prin care a criticat actualul sistem de alegere pe lista propusă de candidatul la preşedinţia PNL, spunând că acesta nu lasă loc unei competiţii în partid.

„Sunt dezamăgit de Statut, nu voi participa la Congres. Este primul Congres la care nu particip de când s-a reînfiinţat PNL. Nu voi pleca din PNL şi nu voi participa ca membru de drept în niciun organism în care aş avea dreptul conform noului Statut“, a spus la finalul şedinţei şi primarul sectorului 1, Andrei Chiliman, care a adăugat că noul Statut al PNL se aseamănă cu cel al PDL. ;

Cum a crescut numărul vicepreşedinţilor

PNL a avut până în 2007 doar cinci vicepreşedinţi, într-un Birou Politic care avea între zece şi 15 membri. Până în 2002, aceştia erau aleşi uninominal, când Theodor Stolojan a introdus sistemul de listă.

Tăriceanu a păstrat, între 2005 şi 2007, o structură cu cinci vicepreşedinţi, din totalul de zece membri ai Biroului Politic Central, aleşi pe listă propusă de preşedinte.

Din 2007, în PNL s-a revenit la sistemul uninominal, iar numărul vicepreşedinţilor a crescut la 15, dintr-un total de 30 de membri ai conducerii centrale.

La Congresul din 2010, liberalii au decis să aibă tot 15 vicepreşedinţi, dar aceştia au fost aleşi pe lista propusă de preşedintele Crin Antonescu.

Funcţia de prim-vicepreşedinte, care va fi obţinută la acest Congres de Klaus Iohannis,  a mai fost deţinută doar de Valeriu Stoica, între 1997 şi 2001, şi de Ludovic Orban, între 2009 şi 2010.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite