Inaugurarea scutului de la Deveselu: Oficial american a confundat Bucureştiul cu Budapesta

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Robbert Work FOTO Mediafax
Robbert Work FOTO Mediafax

Secretarul adjunct al Apărării Statelor Unite, Robert O.Work, prezent în România pentru ceremonia de inaugurare a scutului antirachetă de la Deveselu, a confundat, în discursul său, Bucureştiul cu Budapesta.

„Este o reală plăcere să fiu aici, e prima mea vizită în România. Mi-aş fi dorit să stau mai mult în această ţară frumoasă. Am petrecut ceva timp aseară, la Budapesta şi în împrejurimi. Este cu adevarat uimitor, sunt locuri minunate“, a spus Robert O. Work la începutul discursului susţinut, joi, la Deveselu, potrivit Mediafax.

Scutul de la Unitatea de Sprijin Naval de la Deveselu a fost activat joi, 12 mai, printr-o ceremonie care a certificat capacitatea operaţională a sistemului de apărare antirachetă (AAMDS) din România. La eveniment au participat oficialităţi române şi americane, în frunte cu secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, şi premierul României, Dacian Cioloş.

La Deveselu au fost prezenţi secretarul general al NATO Jens Stoltenberg şi premierul Dacian Cioloş, alături de oficialităţi ale statului român, reprezentanţi ai Departamentului american al Apărării, ai Departamentului de Stat al SUA, Forţelor Navale ale SUA dislocate în Europa şi din cadrul NATO.

Marele absent al adunării este, însă, cel mai înalt reprezentant al statul român: preşedintele Klaus Iohannis. Administraţia de la Cotroceni a motivat că agenda nu i-a permis şefului statului să vină la Deveselu. Dimineaţa, Iohannis s-a întâlnit cu Stoltenberg şi au avut o conferinţă de presă comună.

Amplasarea în România a sistemului SUA de apărare împotriva rachetelor antibalistice era convenită la 13 septembrie 2011, pentru ca doi ani mai târziu să înceapă lucrările principale de construcţie. În decembrie 2015 acesta a devenit funcţional.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite