Profesorul coordonator al organizaţiei de voluntari din care face parte eleva. Super tare profesorul: cu doctorat şi cu lipici. Iubitor de tineri şi cu principii. Trecând peste performanţele lor, el a exclus-o pe ea din organizaţia lui, pe motiv că eleva împarte pliante pe stradă pentru un partid politic. Pe principiul: implicare, dar nu politică pentru că politica e ceva murdar la care nu se pretează elevii de liceu. După o săptămână de la lecţia de morală, ziarul electoral al celui mai mare partid politic conţine un laudatio în toată regula din partea profesorului cu pricina la adresa candidatului.

E imoral să arăţi cu degetul la un elev care se implică cu inima curată şi apoi tu să faci exact contrariul? Evident că da! Nu despre asta aş vrea, totuşi, să scriu. Dacă tot vorbim despre principii, cred că este profund imoral ca şcoala şi profesorul să te înveţe că politica este ceva care nu se pretează intereselor nobile ale elevilor. Tot ne plângem de neimplicarea tinerilor în politică în toate partidele. Păi cum să se implice când cei care ar trebui să îi susţină să facă de mici acest pas în faţă în viaţa publică îi dezamăgesc, îi arată cu degetul şi desconsideră implicarea lor? Implicarea politică a tinerilor nu este un avantaj unilateral al partidelor mici şi din opoziţie sau a celor mari şi de la guvernare. Implicarea politică a tinerilor este cheia dezvoltării unei culturi politice în care individul are încredere în valoarea propriei contribuţii şi a puterii de influenţare a direcţiei în care o organizaţie funcţionează. Şi ce înseamnă implicare politică a copiilor şi a tinerilor? Nu înseamnă să fii sclav la împărţit pliante fără să primeşti nimic în schimb în urma unei asemenea implicări. Înseamnă să înveţi de mic arta de a gândi liber, arta de a găsi cele mai bune argumente pentru o poziţie asumată. Mai înseamnă, de asemenea, capacitatea de a dezvolta simţul dezbaterii, nu pentru a-ţi da dreptate ţie, ci pentru a reuşi să ajungi împreună la cele mai bune idei. Implicarea celor mici în politică mai înseamnă şi că învaţă să fie responsabili şi să îşi asume sarcini pe care să le ducă la bun sfârşit în folosul comunităţii, dar nu ca simplu voluntar, ci ca parte a unei echipe care determină deciziile care se iau în interesul comunităţii. Nu în ultimul rând, unul dintre avantajele dezvoltării timpurii a simţului politic în rândul tinerilor este cel de a discuta fără a lua în nume personal argumentele prezentate de opozantul tău, dar mai ales de a respecta dreptul fiecăruia la opinie şi libertatea fiecăruia de a convinge pe celălalt prin exemplu şi argumente.

Boala lupului moralist e grea şi ne poate lovi pe toţi din când în când. În schimb, boala împiedicării implicării tinerilor se numeşte sabotaj naţional şi ar trebui să fie sancţionată grav.

Toate aceste lucruri nu au fost înţelese de cel mai cool profesor dintr-un oraş de provincie. Pentru el preocupările politice ale tinerilor sunt în continuare o chestie atât de peiorativă încât nimeni din grupul de voluntari nu are voie să se înscrie într-un astfel de grup obscur. Opusul acestei atitudini este profesorul care îi îndeamnă pe toţi copiii să încerce să intre în contact cu un partid politic şi să vadă în ce măsură se identifică cu acel grup, mai ales cu provocarea ca acel tânăr să contribuie la a îmbunătăţi ceva cu care deja rezonează. Arătăm cu degetul spre cei care se implică. Încă de pe băncile şcolii. E neinspirat şi nedrept pentru o societate unde criza majoră este tocmai lipsa de implicare a tinerilor. În opinia mea, primele lecţii de cultură politică şi participare activă la viaţa cetăţii ar trebui să înceapă încă de la grădiniţă. Noţiuni simple de implicare şi opţiuni politice se pot explica în mod adecvat fără mari dificultăţi la cele mai fragede vârste. În loc să încurajăm tinerii să se implice, îi sabotăm stigmatizându-i. De asemenea, îi condamnăm o dată la 4 ani atunci când ne plângem că cei trecuţi de vârsta a doua decid viitorul ţării. Boala lupului moralist e grea şi ne poate lovi pe toţi din când în când. În schimb, boala împiedicării implicării tinerilor se numeşte sabotaj naţional şi ar trebui să fie sancţionată grav. Probabil că situaţii ca cele prezentate mai sus definesc perioada de post tranziţie. Să înţeleg că vom ieşi din această perioadă când asemenea cadre didactice vor ieşi la pensie? Atunci mai aşteptăm pe puţin încă 20 de ani.