Iliescu cere solidaritate ca pe vremea lui Bivolaru

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Adrian Năstase, sprijinit de Ion Iliescu, în aşteptarea verdictului de la 15 decembrie
Adrian Năstase, sprijinit de Ion Iliescu, în aşteptarea verdictului de la 15 decembrie

Ion Iliescu spune că partidul trebuie să fie solidar cu Adrian Năstase în cazul în care va fi condamnat, aducând aminte de cazul Bivolaru.

Preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a declarat ieri că, în cazul în care Năstase va fi condamnat în dosarul „Mătuşa Tamara", nu e cazul să i se ceară acestuia autosuspendarea din formaţiune.

„E clar că e o făcătură acest proces. Noi trebuie să fim solidari cu el, chiar dacă va fi condamnat", a declarat fostul şef de stat, citat de Ziare.com. „Sunt trei procese în care e implicat şi sunt toate nişte făcături evidente. Nu vreau să nominalizez pe nimeni, sunt din partea Puterii, în general", a mai comentat Iliescu. El s-a arătat convins că eventuala condamnare a lui Adrian Năstase nu va dăuna imaginii PSD.

Ion Iliescu a reacţionat după ce în presă au apărut informaţii potrivit cărora mai mulţi lideri PSD susţin ideea ca, la nivelul conducerii partidului, să i se ceară preşedintelui Consiliului Naţional (CN) al PSD, Adrian Năstase, să se autosuspende din partid, dacă va fi condamnat.

Mobilizare tipică pentru PSD

Zidul care ar trebui să fie creat în jurul lui Năstase, după cum a îndemnat Iliescu, nu ar fi o premieră pentru social-democraţi. În anii guvernării CDR, mai mulţi lideri, în frunte cu aceiaşi Ion Iliescu şi Adrian Năstase, s-au strâns pe treptele Parchetului General pentru a-l sprijini pe fostul deputat Gabriel Bivolaru, condamnat la cinci ani de închisoare pentru păgubirea BRD cu peste 2.000 de miliarde de lei vechi. „Uniţi" s-au arătat social-democraţii şi în ziua în care s-a judecat recursul faţă de măsura arestării preventive a preşedintelui Consiliului Judeţean Argeş, Constantin Nicolescu (PSD), acuzat de mai multe fapte de corupţie.

Apelul pentru pichetarea sediilor PDL din întreaga ţară în ziua judecăţii lui Nicolescu a fost lansat chiar de Victor Ponta, care s-a deplasat la Piteşti special pentru a-l susţine pe social-democratul acuzat.  Preşedintele PSD, Victor Ponta, s-a arătat convins şi de nevinovăţia lui Adrian Năstase, refuzând să facă „scenarii" pornind de la posibilitatea condamnării preşedintelui Consiliului Naţional al partidului.

„Eu nu lucrez cu «dacă» şi cu «parcă», ci doar cu ce am! Să aşteptăm decizia Justiţiei şi vedem!", a declarat Ponta pentru „Adevărul".  

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite