Uneori se lasă şi cu voci răguşite şi nervi în piuneze, dar asta este, m-am obişnuit. Unde s-a mai pomenit până acum să se hotărască două femei să candideze pentru a ocupa funcţia de „cel mai puternic om din stat” ? Nu, nu despre asta vreau să scriu, despre inimaginabilul numit două femei în cursa electorală, ci despre „ideea de femeie în politică”.   

Câteva din femeile cu care s-a întâmplat să vorbesc m-au întrebat: dar oare Elena Udrea nu dăunează ideii de femeie în politică, tu ce crezi? Da, am vorbit şi cu bărbaţi, dar am auzit întrebarea de la interlocutoarele mele, unele şi cu lecturi din zona studiilor de gen.

Eu cred că nu ştiu ce este ideea de femeie în politică, după cum nu mă întreb care este ideea de bărbat în politică fiindcă dacă aş face-o, tot nu aş şti ce să răspund. În al doilea rând, părerea mea este că ar fi bine să ne debarasăm puţin de formula numită „ideea de femeie în politică” pentru că esenţializează. Mie îmi aduce aminte într-un mod dureros şi enervant despre: cum trebuie să fie o femeie în viaţa de zi cu zi, despre ce trebuie să facă, despre cum trebuie să se comporte, să vorbească, să aleagă. Normele şi atributele din viaţa cotidiană pe care mulţi şi multe dintre noi le criticăm, le deconstruim, care ne fac viaţa amară sau ne oferă subiecte pentru analize şi cercetări le cam transpunem din când în când în politică sub forma: o femeie în politică trebuie să. Ba bine că nu. Aşa mi se pare un soi de „purism de gen”, constrângător şi el pentru că normele rigide limitează şi trunchiază alegerile şi comportamentele noastre. Îi zic purism de gen pentru că mi-au amintit de încercările latiniştilor de a curăţa limba de elemente nelatine. Cam la fel elimină unii elementele străine de candidate sau de candidaţi şi ajung ei să fie mai ales bărbaţi după cum ne arată politica românească (alt subiect însă).

 Dacă vom căuta „ideea de femeie în politică” vom rămâne fără candidate şi, în general, fără femei pe care să le susţinem pentru că nu sunt compatibile cu „ideea”. Ba tânără, ba cu nişte fire albe, ba căsătorită şi cu copii, ba nu contează, ba justiţiară, ba mămoasă, ba serioasă, ba prietenoasă, ba să fi lucrat la stat, ba în privat...  şi lista este deschisă. Noi avem preferinţe diferite pentru că suntem diferiţi, dar femeia în politică trebuie să fie numa’ una fiindcă ea este „ideea de femeie în politică”. Vai de coerenţă.       

Pentru că este femeie nu cred că trebuie să vorbească obligatoriu despre natalitate, situaţia creşelor şi grădiniţelor, violenţa în familie/împotriva femeilor etc.. Pentru că este bărbat nu cred că trebuie să evite teme precum natalitatea, situaţia creşelor şi grădiniţelor, violenţa în familie/împotriva femeilor etc. Tocmai pentru că sunt politicieni, într-o campanie, ar fi bine să înţeleagă faptul că cetăţenii sunt femei şi bărbaţi care au probleme, nevoi, interese asociate violenţei, inegalităţii şanselor pe piaţa muncii, diminuării numărului grădiniţelor etc. E impardonabil politic să le ignori.   

Deja am în minte nişte prieteni care îmi vor spune: bine dar nu poţi tu să spui aşa simplu ce să facă, iar complici lucrurile. Le nuanţez pentru că nu prea merge să trasezi cu pixul nişte pătrăţele, să le asociezi apoi nişte omuleţi şi să decizi: tu pentru că eşti femeie ai datoria să, iar tu fiindcă eşti bărbat să nu să zici... Astfel de raţionamente sunt un soi de grădiniţă politică.     

Să nu credeţi că sunt preocupări numai din mintea mea. Ele mai sunt şi-n minţile altora. Zilele trecute m-a întrebat o politiciană pe Facebook ce părere am despre o remarcă a unui distins profesor devenit analist care a observat că natalitatea este un subiect numai bun pentru cele două femei candidate. Am fost întrebată de jurnalişti: ce să facă Elena Udrea şi Monica Macovei, să îşi asume că sunt femei în politică? Dom’le au fost femei până acum (aşa cum au ales ele să fie), ce vrei să devină şi de ce?        

Eu aşa mă bucur că s-au hotărât să candideze. Abia aştept o confruntare televizată între Victor Ponta şi Elena Udrea, am făcut deja o listă cu sortimente de floricele şi chipsuri home-made. Nu-mi iese din minte emisiunea „Zece fix” din 2005 cu Victor Ponta şi Roberta Anastase invitaţi, moderată de Stelian Tănase în care fostul tânăr politician a luat-o peste picior pe Anastase fiindcă fusese Miss România. De această dată nu îl văd pe Victor Ponta valsând cu aceeaşi naturaleţe în faţa Elenei Udrea cu toate genţile, tocurile şi salamul cumpărat de la magazin.    

Spuneam că nu am aşteptări de la cele două femei, după cum nu am aşteptări nici de la bărbaţii care candidează. Am curiozităţi pentru că niciodată nu am avut femei şi bărbaţi care să-şi dorească să exercite funcţia de preşedinte şi să se bucure de şanse (diferite, e drept) şi să aibă notorietate (suficientă şi Elena Udrea şi Monica Macovei). Vreau să văd cum interacţionează unii cu alţii, ce fel de discurs au, care sunt priorităţile lor politice, cum îi prezintă jurnaliştii, care va fi registrul criticilor, câteva lucruri de bun-simţ aş susţine. Cum spuneam, se anunţă o campanie electorală în care vom avea nevoie de floricele, chipsuri şi de un carneţel ca să luăm notiţe fiindcă vom afla cum sunt două femei reale, bine individualizate şi diferite în campanie, nu cum e „ideea de femeie” .