Ideal-politik, real-politik, sarma-politik

Articolul lui Andrei Pleşu, „M-am săturat”,  a stârnit valuri de comentarii pe internet. („un fel de corabie a nebunilor, al cărei echipaj joacă barbut în plină furtună”, citat din Andrei Pleşu). Societatea românească, în particular zona politică, nu este un pension de domnişoare stilate, educate, cu codul bunelor maniere pe buze.

Este un amalgam în care majoritatea cetăţenilor n-au nici opt clase, iar dacă le au ştim noi bine cum le-au obţinut.

În cei 45 de ani de comunism şi cei 23 de ce-or fi fost n-am învăţat codul bunelor maniere, ci cum să supravieţuim. Iar exemplul părinţilor noştri, muncitori sau agricultori pe câmpia socialistă nu ne-a servit la nimic. Celor mai mulţi dintre noi.

Există trei tipuri de politică.

IDEAL-politik, aşa cum ar vrea dl Andrei Pleşu, cu eleganţă în exprimare şi comportament, cu cinste şi demnitate, corectitudine, integritate, fără bani murdari şi interese meschine, fără clientelă, fără trocuri murdare, fără înfruptarea din bani publici.

Câţi oameni sunt dispuşi să se înhame la o astfel de întreprindere, ştiind că nici 1% din electorat nu le va aprecia efortul, nu înţeleg programele, principiile şi idealurile lor şi nu le vor da votul?. Chiar dacă sunt câţiva  care înţeleg necesitatea unui astfel de demers, că de undeva trebuie început şi oferit un exemplu, standarde înalte de a face politică. Dar care ar fi rezultatul, câţi ani trebuie să aştepţi să ajungi la ţintă?

Un astfel de partid de idealişti este Noua Republică, care va trebui să aibă o răbdare îngerească, poate, poate, peste vreo 15-20 de ani societatea românească va ajunge la maturitatea necesară pentru a le aprecia crezul şi valorile. Şi să le dea votul.

Reformiştii din PDL, în frunte cu Monica Macovei, au înţeles că Noua Republică s-a născut prea devreme şi au ales să rămână în PDL sau să plece la Mişcarea Populară.

Se cere integritate, dar fără bani, că nu se înghesuie mulţi să sponsorizeze astfel de partide fără vreun  profit ulterior, se cer feţe noi, înnoirea clasei politice dar şi notorietate, încredere în perfomanta managerială a unor oameni care n-au fost niciodată în funcţii de conducere, vizibilitate dar fără oameni vizibili. Cam multe pretenţii. Este aici o poziţie maniheistă, totul sau nimic.

SARMA-politik. (de la sarmale). Este tipul de politică pe care-l practică acum USL. Practică pe toate căile ceea ce vrea populaţia să vadă şi să audă. Ajutoare, pomeni de tot felul, înfierarea ciocoilor exploatatori. O să ajungem cu sarmaua ca semn electoral, siglă de partid pe flamurile şi benere. În loc de un trandafir, trei trandafiri, o sarma, trei sarmale.

USL a câştigat cu sarmaua-n gură 60% din voturi, şi dacă ar avea în continuare resurse economice să umple burţile cetăţenilor ar mai sta cinci mandate.

Noroc, sau ghinion, depinde din ce unghi priveşti, că nu are. Toată lumea stă pe un butoi de pulbere, s-a terminat cu traiul pe datorie.

Iar foamea nu ţine s-o abureşti. Când populaţia flamandă, în stradă, va urla „ne este foame”, să-i văd pe Ponta şi Antonescu spunându-le: „vă minte Băsescu că vă e foame, sunteţi sătui”!

REAL-politik înseamnă să faci maximul posibil într-un context dat, cu electoratul existent, care vrea să trăiască bine fără condiţionări prealabile. Şi cu oamenii daţi care se înhamă la o treabă grea şi cu riscul înjurăturilor permanent.

La limită, chiar în condiţiile unei legislaţii şi conduceri exemplare, perfecte, fără cusur, nivelul de trai depinde tot de cetăţeni, de ce ştiu să facă, de formarea profesională şi educaţie, de câtă valoare adăugată sunt în stare să aducă unei firme. De dorinţa de perfecţionare continuă, de imaginaţia, creativitatea, capacitatea de lucru în echipă, de dorinţa de a învăţa toată viaţa.

Cred că am avut REAL-politik în guvernarea Boc-Băsescu, când, cu o majoritate precară, s-au făcut paşi importanţi în funcţionarea independentă a justiţiei, oprirea economiei din cădere liberă în care o lăsase Tariceanu, Legea Educaţiei, codurile  justiţiei, mica reformă din justiţie, legea pensiilor, respect european şi american şi multe altele, obţinute cu 10-12 asumări de răspundere guvernamentală în Parlament, altfel nu treceau.

Nu s-a reuşit absorbţia fondurilor europene, salarizarea după performanţa în sistemul bugetar, aplicarea mai rapidă a Legii Educaţiei, in special în partea de curriculum şi multe altele.

Nu s-a reuşit eradicarea corupţiei, reforma in sănătate, traiul prost a fost doar pentru prostime, nu şi pentru demnitari, DNA a umflat zeci de demnitari, miniştri, parlamentari şi primari de la PDL.

Cu o coaliţie fragilă,  care la prima ocazie s-a rupt şi parlamentarii au dat fuga la opoziţie, probabil ca atât s-a putut face. Bine si atât, rău era dacă nu se făcea nimic. Să nu confundăm dorinţa cu putinţa.

Dar dacă avem acum un DNA, ICCJ şi ANI, de care tremură toţi politicieni, este rezultatul unei REAL-politik.

Un echilibru economic, chiar precar, pentru care ne invidiază grecii, spaniolii şi alte popoare, creşterea economică şi investiţiile, chiar firave, s-au obţinut tot în perioada de REAL-politik.

În timpul guvernării Tariceanu, Preşedintele Băsescu a făcut scandal, ca şi acum, dar fără rezultat, pentru că nu are pârghii. Geaba urlă Ponta că Băsescu e de vină.

În măsura în care s-a înţeles cu Boc, s-au sfătuit, am făcut progrese, pe care le confirmă şi pentru care ne-au lăudat oficialii UE şi americani. De asta au şi sărit să apere statul de drept şi justiţia. Fără ajutorul lor eram acum sub cizmele Ponta, Voiculescu, Fenechiu, cu justiţia lui Năstase din 2001-2004.

În continuare ar fi bine să ne ţinem de REAL-politik. Cu ce avem, PDL, Mişcarea Populară, Forţa Civică, Noua Republică.

Măcar şi pentru a oferi o alternativă la SARMA-politik, care a înregistrat eşec după eşec şi care se va prăbuşi atunci când cetăţenilor le va ajunge burta la spinare şi vor striga în piaţa publică: „ne este foaaaame”!