Iancu Caracota: Prin refuzul de a semna „Acordul politic” iniţiat de Iohannis, PSD şi ALDE fac jocurile celor care vor o Românie vulnerabilă şi la periferia UE

Iancu Caracota: Prin refuzul de a semna „Acordul politic” iniţiat de Iohannis, PSD şi ALDE fac jocurile celor care vor o Românie vulnerabilă şi la periferia UE

Iancu Caracota. FOTO Facebook caracota

Senatorul Iancu Caracota a criticat partidele de la putere, adică PSD şi ALDE, pentru faptul că nu au vrut să semneze acordul politic iniţiat de Klaus Iohannis, demers văzut drept unul care ar favoriza „jocurile” celor care vor o Românie vulnerabilă.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Acordul politic naţional propus de Preşedintele Klaus Iohannis reprezintă siguranţa că nici un politician ajuns temporar în funcţii înalte de decizie nu va mai pune în pericol parcursul european al României şi statul de drept. Salut iniţiativa Preşedintelui României şi faptul că celelalte partide aflate în Opoziţie s-au alăturat PNL în demersul de a semna acest Acord de natură să formeze o voce politică puternică ce se va opune oricând derapajelor anti-europene venite din interiorul ţării“, se arată într-un comunicat al senatorului Iancu Caracota. 
 
Alesul liberal îi acuză pe cei din PSD şi ALDE că prin gestul lor de a nu semna acordul, aceştia ar arăta că vor vulnerabilizarea României. „Refuzul PSD şi ALDE  de a semna Acordul arată foarte clar ceea ce doresc cele două partide: o Românie aflată la periferia Uniunii Europene şi vulnerabilă în faţa adversarilor ei! Solicit, din nou, parlamentarilor responsabili din PSD şi ALDE să treacă în plan secund interesele şefilor lor de partid şi să se alăture celorlalte partide care au semnat moţiunea de cenzură! România merită un Guvern responsabil, un Guvern care să evite izolarea României în plan european şi care să scoată economia românească din zona de risc în care a băgat-o actualul Executiv“, a completat senatorul PNL.  
 
Caracotă a mai subliniat că în Guvernul Dăncilă e un guvern eşuat. „În 26 mai, românii nu au votat doar pentru nişte liste cu politicieni care să meargă în Parlamentul European, ci şi-au dat votul pentru o Românie ataşată valorilor ce definesc Uniunea Europeană, au dat un vot pentru dezvolare, şi nu pentru stagnare. Au dat un vot împotriva unui guvern eşuat! România, cu acest guvern, este un stat vulnerabil, slab, care nu mai prezintă nici un fel de încredere în faţa partenerilor politici europeni şi din afara spaţiului Uniunii Europene“, a mai declarat liberalul.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările