care îi este cod de comportament politic, să stea liniştiţi la locurile lor şi nici măcar să nu se apropie de urna de vot? 

Salvat de la începerea urmăririi penale de frăţia penalilor din Parlamentul României, tremuriciul şef din PSD ştie totuşi că partidul fierbe, că activiştii şi organizaţiile din teritoriu dau în clocot. Nu pentru că ar fi măcinaţi de cine ştie ce mari dileme morale, morala nefăcând parte dintre valorile agreate de aceştia, ci pentru că, pur şi simplu, respectivii se tem de viitor. De viitorul lor politic şi personal care nu se arată din cale afară de roz în perspectiva alegerilor generale de anul viitor. Atunci când nu e deloc exclus ca românii să le arate că s-au cam săturat de fărădelegile în cascadă comise în cei trei ani de guvernare, fărădelegi al căror ordonator principal de credite este dl Victor Ponta.

Micile acte de disidenţă înregistrate în cursul acestei săptămâni, dezertările deocamdată controlate şi, până la urmă nesemnificative în tabăra adversă, povestea din jurul UNPR-ului care şi-a exprimat solidaritatea şi i-a promis pe mai departe susţinere lui Victor Ponta, dar a aruncat pe piaţă, desigur neîntâmplător, micul tărăboi din jurul lui Robert Cazanciuc şi pofta preluării Ministerului Justiţiei, i-au dat, fără doar şi poate, fiori megaplagiatorului naţional al cărui comportament seamănă teribil cu cel al hoţului din celebrul cântec Au voleur din repertoriul lui Charles Aznavour.

Unui om normal, din aceia care nu merg la DNA deoarece nu au motive să o facă şi nici să fie convocaţi acolo fiindcă nu au plagiat, nu au furat, nu şi-au numit amicii în posturi mari plătite din bani publici doar spre a-i recompensa pentru servicii cu titlu personal, unui politician onest, lipsit de spaimele specifice hoţului nocturn, timidul comportament al liberalilor nu ar trebui să îi dea prea mulţi fiori. E limpede că aceştia vin la bătălia de azi cu mentalitatea clară a învinsului. Cu atitudinea funcţionarului care mai întocmeşte o hârtie, în cazul de faţă aceea a moţiunii de cenzură, cu conştiinţa clară că o face doar spre a-şi dovedi sieşi şi superiorilor săi că viaţa sa pe pământ încă mai are un rost.

Funcţionarul în cauză a decis să îşi sacrifice o vinere care, în cazul lui, e liberă, un liber plătit şi mascat sub sloganul activităţii în teritoriu, numai şi numai din motive de imagine. Peneliştii nu îşi doresc cu adevărat să preia guvernarea, le e teamă de ea şi se amăgesc cu ideea că peste un an, la vremea alegerilor la termen, vor fi mai apţi, dar şi mai curaţi şi mai uscaţi spre a o face. Speră că în anul ce le rămâne până atunci PSD să se fi erodat cu totul, iar situaţia lui să fie comparabilă cu aceea a strămoşului său politic, PDSR, înainte de alegerile din toamna anului 1996.

Până atunci, deşi înfricoşat, deşi haotic, deşi nemaiştiind ce minciuni să mai spună, hoţul continuă să dea spargeri, să îşi facă de cap, să obţină foloase necuvenite. Nu contează pentru el defel că ciuruite şi devalizate sunt însăşi ideea de democraţie ca şi credibilitatea şi funcţionalitatea statului de drept. Se amăgeşte că o demisie, prezentată a fi fost una de onoare când, de fapt, a fost una de frică, precum cea a ignobilului domn Ioan Rus, capitalistul cu rădăcini puternice în comunism şi limbaj de mahalagiu, a păcălit şi răcorit electoratul.

Deşi rănit la genunchi în urma unei căzături pe terenul de sport, e foarte posibil ca dl Ponta să îşi sărbătorească victoria previzibilei căderi a moţiunii de cenzură printr-un meci de baschet. Cu toate acestea, adevărata cădere e pe aproape. Căci nici măcar în politică ulciorul minciunii nu are termen de garanţie nelimitat.