Hotnews: Sora Gabrielei Firea este director al şefei Gărzii de Mediu, instituţia care ar fi putut să sancţioneze Primăria Capitalei pentru poluare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gabriela Firea FOTO Mediafax
Gabriela Firea FOTO Mediafax

Angelica Cobzaru, sora primarului general al Capitalei Gabriela Firea, este directorul de cabinet al Comisarului General al Gărzii de Mediu, potrivit unor surse guvernamentale, citate de Hotnews.ro. Acesta mai precizează că deşi avea puterea să o facă, Garda de Mediu nu a aplicat nicio amendă Primăriei Bucureşti pentru poluarea aerului.

Gabriela Dorojan, şefa Gărzii de Mediu care ieri şi-a dat demisia în urma unei discuţii cu ministrul Mediului, cât şi sora primarului, Angelica Cobzaru, au fost numite în funcţii în 2018, ambele lucrând înainte la Agenţia pentru Protecţia Mediului Ifov.

Ambele vor părăsi funcţiile actuale după ce va fi publicată în Monitorul Oficial decizia de încetare a mandatului şefei Gărzii de Mediu, Gabriela Dorojan. Şefa de cabinet, adică sora Gabrielei Firea, pleacă odată cu demnitarul. Însă, nu este exclus ca Angelica Cobzaru să se întoarcă pe funcţia deţinută până în 2018, conform legii, adică cea de consilier principal la Agenţia pentru Protecţia Mediului Ilfov, mai scrie Hotnews.ro.

Gabriela Dorojan a fost numită în funcţia de comisar general al Gărzii Naţionale de Mediu, cu rang de secretar de stat, în martie 2018, printr-o decizie a premierului de atunci Viorica Dăncilă. Anterior (din februarie 2013), Dorojan a fost director executiv la Agenţiei pentru Protecţia Mediului Ilfov.

Angelica Cobzaru a ocupat funcţia de consilier principal la agenţia de mediu Ilfov în perioada 2014-2018. În 2013 a fost consilier juridic la primăria Voluntari, acolo unde primar este Florentin Pandele, soţul Gabrielei Firea, mai arată Hotnews.ro.

Politică



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite