Horia Georgescu va fi audiat din nou în Comisia SRI. Manda: Sunt câteva neconcordanţe între declaraţiile lui şi ale lui George Maior

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Horia Georgescu va fi audiat joi în Comisia de control al SRI.
Horia Georgescu va fi audiat joi în Comisia de control al SRI.

Preşedintele Comisiei de control parlamentar al SRI, Claudiu Manda, a anunţat că fostul şef al Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI), Horia Georgescu, va fi rechemat joi la audieri. Manda a explicat că audierea va avea loc în condiţiile în care au existat neconcordanţe între declaraţiile lui şi cele ale fostului director SRI George Maior.

Preşedintele Comisiei de control al SRI, Claudiu Manda, a anunţat că fostul şef al Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI), Horia Georgescu va fi rechemat joi pentru audieri în Comisie.

„Mâine (joi - n.r.) dimineaţă, la ora 11.00, o să avem şedinţă de comisie. O să avem audierea domnului Horia Georgescu. Sunt câteva lucruri pe care vrem să le lămurim, neconcordanţe între declaraţiile făcute de domnul Maior la audiere şi de domnul Horia Georgescu. Inclusiv după audierea domnului Maior, domnul Horia Georgescu a apărut în spaţiul public şi a făcut o serie de afirmaţii şi declaraţii în plus. Am avut o discuţie cu domnia sa şi a confirmat că va veni mâine. Înţeleg că va veni cu probe şi va susţine lucruri pe care nu le-a mai spus până acum în faţa comisiei, să dovedească unele lucruri care presupune a fi neadevărate în cele spuse de domnul Maior”, a declarat Claudiu Manda.

Horia Georgescu a mai fost audiat în comisiai SRI pe 15 noiembrie 2017, iar Manda declara atunci că acesta a prezentat o listă de persoane din zona politică - PSD, PNL, PDL - şi a insituţiilor de forţă şi din zona justiţiei, care mergeau la aniversări la sediul K2 al SRI.

„Ne-a relatat despre o zi onomastică a domniei sale la care au participat persoane din conducerea SRI şi persoane politice. Ne-a relatat despre zile de naştere ale şefului SRI la vremea respectivă şi ale prim-adjunctului la vremea respectivă care se ţineau la sediul de la K2 şi la care participau diferite persoane din zona politică, din zona instituţiilor de forţă şi a enumerat cred toate instituţiile de forţă  - nouă ne-a prezentat această listă, nu pot da nume, sunt o parte persoae politice de la PSD, de la PDL, PNL şi tot ce înseamnă zona de forţă din Ministerul Justiţiei şi instituţiile de forţă ale statului", declara atunci Claudiu Manda.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite