Hopul scuză mijloacele

Nu cred nici în conspiraţii, nici în zguduiri. Oftica noastră românească face treburile murdare şi curăţenia la locul de muncă.

Cred că nu există român pasionat de politică să nu-şi aducă aminte strălucirea efemeră şi suferinţele eterne unui candidat îndeobşte cunoscut, în 2009, sub porecla Prostănacul. După ce au salahorit la campania lui, după ce au adus stilişti, logopeezi, bancagii, coafeze, artificii, după ce au cheltuit căldări de pixuri şi bani, după ce s-au înfrăţit cu PNL, după ce s-au declarat gata să renunţe la manivela primului ministru, pesediştii erau pe cai mari. Toate păreau bătute-n cuie. Până şi procentele învingătorului. Şi ce să vezi? 24 de ore mai târziu, în urma unei gafe monumentale (atât de gogonată, că nimeni nu a crezut în inocenţa făptuitorului), partida era pierdută. Nu altfel s-au întâmplat lucrurile în 2004. Primul ministru de atunci, la fel de bine cunoscut sub porecla Arogantul, făptuise şi mai îndesat. Cumpărase presa, stăpânea ţara şi-şi construise, cu ajutorul odiosului ei părinte, o Constituţie sigură. Era atât de clar ce avea să urmeze, că lumea deja îşi aranja emigrarea în Congo. De fiecare dată, calculele, sondajele şi experţii au demonstrat, la unison, ceea ce realitatea s-î încăpăţânat să răstoarne.

Azi nu e altfel. Sigur, prezentul se arată niţel mai murdar şi cu peripeţii, cu tot tacâmul, de la iepurii alergători la atacurile suburbane. La fel ca ieri sau alaltăieri, participanţii activi, adică votanţii cu păreri, îşi smulg părul din cap de disperare. Orice investiţie în infrastructură a fost oprită, pentru a se majora salariul minim. Ce mai bun cârlig electoral? Deşi nimeni nu ştie cum va putea fi plătit începând chiar de la anul. Cel mai sigur e că numărul salariaţilor o să mai scadă o dată. Apoi, cum nu încetez să subliniez de vreo trei luni, BOR a fost introdusă în ciorba electorală cu polonicul doldora de arginţi. Cum să nu fii recunoscător binefăcătorului şi să nu pui o vorbă bună – dacă nu la bunul Dumnezeu – măcar la enoriaşul ascultător? Aşadar, cetăţenii de care vorbesc mai sus sunt convinşi că totul e pierdut, taman acum, când, slavă Domnului, cârmaciul abandonează timona cotroceană, lăsând în urmă fulgi, gâlceavă şi patimi. Şi că în locul agitatului va veni o nouă poreclă, o nouă amânare a normalităţii sau a prosperităţii. Senzaţia de disperare seamănă cu cea din 2004, iar încrederea PSD, cu cea din 2009.

Şi, când totul era pierdut, distrus, împrăştiat, dezamăgit, pasiv, amânat, afânat, alarmat, din nimic s-a întrupat Electra. O nouă anchetă, pe lîngă care Microsoft-EADS păleşte, a ţâşnit din pământul patriei. Şi ce de pământ! 43.000 de hectare, un judeţ vândut şi încasat pe sub nasul statului român! Cifrele, aranjate cu migală pe policioară, cad una câte una. Sondajele interne se dau cu capul de ecran. Panica străbate partidul mai repede ca gândul. Care gând? Păi, gândul că procurorul e la uşă, iar preşdintele, tare departe de stiloul cu iertarea păcatelor. Nu mă pot împiedica să râd: serviciile le-au mai tras-o o dată politicienilor, dând în vileag convorbirile lor particulare (fără nici o legătură cu cazul în sine). Bârfa asta face mai mult rău decât o mie de discursuri. Ce dacă aşa vorbesc, în privat, toate partidele? Nu mai are nicio importanţă. În trei zile şi jumătate, PSD a pierdut alegerile.

Pe bune, mafia retrocedărilor îmi pare mai tare ca spa-ul lui Vântu! Să fie într-un ceas bun! Şi să fiţi sănătoşi, oriunde veţi pune capul când se va da stingerea!