Ultima obrăznicie a scriitoarei cu trecut românesc şi paşaport nemţesc a fost să critice PSD-ul domnilor Ion Iliescu şi Victor Ponta, într-un interviu acordat cotidianului britanic „The Guardian“. „Partidul Comunist şi-a luat o nouă faţă. Acum sunt social-democraţi... Ţara se întoarce în trecut – sunt stalinişti“, a declarat Herta Müller. Ascuţişul vorbelor sale atinge, prin ricoşeu, şi PNL, asociatul în nelegiuiri al PSD.

Să ne amintim: pe 30 august, deci în urmă cu trei luni, aceeaşi Herta Muller se dezlănţuia în „Der Spiegel“: „Este fără ruşine ceea ce face la Bucureşti aşa-numitul regim social-democrat! De fapt, sunt rămăşiţele partidului comunist, care vrea să-i protejeze pe cleptocraţii din rândurile sale. Statul de drept a fost golit de conţinut, instituţiile importante sunt umplute cu soldaţi de partid, iar timpul este dat înapoi. Tentativa de manipulare a listelor electorale şi ameninţările la adresa judecătorilor de la Curtea Constituţională sunt doar vârful aisbergului în această piesă cu pungaşi («Schurkenstuck»). Pe ăştia îi doare în cot de ţară!“

Herta Müller l-a nominalizat atunci şi pe liderul PSD, Victor Ponta, considerând că acesta „a fost socializat“ de regimul Ceauşescu. Iar premierul român ţine să-i confirme spusele, prin acţiuni şi declaraţii născute parcă în laboratoarele ceauşismului rezidual. Urmăriţi-l cu atenţie: în toate apariţiile sale, vorbeşte de el, raportează totul la persoana lui, ne spune ce-i place şi ce nu-i place lui, se introduce chiar şi în discuţiile despre starea vremii. Pur şi simplu, nu e capabil să vorbească la persoana a treia. Subconştientul „socializat de regimul Ceauşescu“ îl trădează la fiecare pas, dându-i dreptate Hertei Müller.

Victor Ponta se şi străduieşte să intre în descrierea făcută de câştigătoarea Premiului Nobel. Sâmbătă, de Ziua Naţională a României, liderul PSD a livrat planetei o declaraţie cu care s-ar mândri însuşi Ceauşescu: „Sunt convins că putem să avem o ţară mai puternică, o ţară de care să fim mândri. Cred că am stat destul cu capul plecat, cred că trebuie să ridicăm capul, să fim mai mândri de ţara noastră. Cred că ne-am învăţat în aceşti ultimi ani să nu ne cerem niciun fel de drept, să stăm cuminţi, să stăm în genunchi… că nu muncim, că suntem răi şi vine cineva din afară care tot timpul ne scoate la tablă şi ne ceartă. Or, asta nu a venit din afară, asta a venit tot de aici, din România. Eu nu cred în acest mod de a conduce ţara: «Hai să fim umili şi cuminţi, că nu merităm nimic, decât să stăm la colţ»“.

Ce diaree a gândirii! Ce dimensiuni mărunte, de propagandist răsuflat! Ce naţionalism de bodegă! Păi, demnitatea naţională nu se câştigă prin declaraţii sforăitoare şi prin bombarea pieptului mioritic, ci prin ceea ce facem zi de zi. De exemplu, eu aştept de la un prim-ministru: să se comporte decent, şi nu ca o ţaţă de la capul podului; să lupte cu criza, nu cu instituţiile statului de drept; să spună adevărul, nu să turuie minciuni la foc automat; să demareze lucrări publice, nu să taie panglici pe şantierele deschise de alţii; să-şi strunească hoţii din partid, nu doar să turuie despre hoţii altora; să se comporte ca un prim-ministru responsabil, nu ca un ţânc care de şapte luni face opoziţie din Palatul Victoria.

Toate astea sunt cerinţe care-l depăşesc pe Victor Ponta. Poate va recepta, totuşi, vorbele tăioase ale Hertei Müller…